Dr. Dascălu Daciana Nicoleta – ULB Sibiu, Spital Clinic Jud. de Urgență Sibiu
Rolul zincului în menținerea sănătății organismelor vii este recunoscut încă din secolul trecut însă numai în ultimii 40 ani zincul a fost identificat că fiind un element esențial în menținerea sănătății oamenilor. Numeroase studii au demonstrat că deficitul de zinc se corelează cu malfuncția sistemului imun, cu scăderea nivelului de testosteron, oligospermie, tulburări neurosenzoriale, tulburări cognitive, tulburări de creștere, afecțiuni ale pielii și fanerelor sau creşterea frecvenței infecțiilor virale intercurente.
Se pare că există o prevalența mare a carenței de zinc în populație, sute de milioane de oameni prezentând acest deficit (se estimează că cel puțîn 40% din populația vârstnică a SUA are deficit de zinc).
Studii desfășurate pe culturi de țesuturi au demonstrat că peste 2000 procese enzimatice sunt dependente de zinc. Elementul are de asemenea proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și a dovedit abilități terapeutice în tratamentul adjuvant al diareei la copii, acrodermatite, degenerare maculară sau în ameliorarea clinică a virozelor respiratorii banale.
Deficitul de zinc poate să se prezinte cu manifestări clinic-patologice minore sau severe.Manifestările clinice ale unui deficit sever de zinc includ alopecia, dermatită buloasă, diareea, tulburări emoționale sau neurosenzoriale, hipogonadism la bărbați, scădere ponderală, infecții intercurente frecvente datorate disfuncției sistemului imun celular, întârzieri în vindecarea rănilor/escarelor. Deficitul ușor sau moderat se poate manifestă clinic prin inapetență, tulburări de creștere, piele uscată, rugoasă, tulburări de percepție.
Studii experimentale pe bărbați cărora le-a fost indus un deficit de zinc prin restricție alimentară au demonstrat scăderea nivelului de testosteron, scăderea activității celulelor de apărare natural killer (NK), scăderea producției de IL2, hiperamoniemie, hipogeusie, adaptare mai dificilă la vederea de noapte.
Fiind implicat în cascadele enzimatice ale imunității mediate celular, în producția de cytokine dar și în activitatea de fagocitoză a macrofagelor, este relativ simplu de înțeles că deficitul de zinc joacă un rol important în predispoziția către boli mediate imun, mai ales prin faptul că este redusă creșterea și funcționalitatea limfocitelor T și B. Abilitatea zincului de a acționa ca un antioxidant și de a stabiliza membranele celulare sugerează un rol important în prevenirea formării de radicali liberi în timpul proceselor de inflamație.
Un studiu din SUA care a urmărit procesele imunității mediate celular a constatat că disfuncțiile acestui tip de apărare imună se datorează dezechilibrului între funcțiile celulelor Th1 și Th2 în condițiile penuriei intracelulare de zinc. Se știe că celulele Th1 promovează activarea macrofagelor și producția unui complement care fixează anticorpii, interferonul IFN-γ fiind principalul component al răspunsului celular al Th1. S-a observat că un deficit de zinc duce la scăderea producției de interferon și astfel s-a identificat un posibil mecanism prin care deficitul de zinc alterează capacitatea de apărare imună mediată celular. Același studiu a investigat rolul zincului asupra activării factorului nuclear NF-κB într-o linie celulară de limfoblastom, identificând reducerea activării factorilor de de protecție celulară în cazul deficitului de zinc.
Măsurarea concentrației de IL2 din diferite celule prin metoda ELISA a demonstrat deficit de producție a interleukinei și diminuarea expresiei receptorului α (soluble IL-2Rα ) în celulele private de zinc.
Modularea stresului oxidativ este un proces esențial în menținerea vitalității organismelor vii, acesta fiind implicat în multiple patologii: ateroscleroză, cancer, neurodegenerare și procese de îmbătrânire. Atât O2.−, H2O2 cât și radicalul OH– sunt cunoscute ca specii reactive de oxigen (ROS) produse în permanență in vivo în condiții aerobe.
Radicalii liberi cei mai activi sunt ionii peroxid (O22-), superoxid (O2–), hidroxid (OH– ) şi oxid nitric (NO–). Peroxizii şi superoxizii, anionii care exercita o actiune oxidantă ” energică” provin din apa oxigenată (H2O2) precum şi din alte surse sau procese, asa cum sunt cei rezultați în urma râncezirii alimentelor bogate în lipide (peroxizii lipidici).
Enzima superoxid dismutaza (SOD) accelerează viteza de dismutare a superoxidului în H2O2 de aproximativ 1000 de ori si împiedică aceasta specie reactivă de a crea radicalul hidroxid .
SOD se gaseste în toate celulele aerobe precum si în bacteriile facultativ aerobe. Cele doua metale din structura enzimei au roluri diferite. Cuprul contribuie la actul catalitic, iar zincul se ocupă de stabilitatea centrului catalitic. Enzima poate inhiba şi producerea de oxigen singlet şi indirect peroxidarea acizilor graşi polinesaturați.
Zincul inhibă enzimele NADPH oxidaze (NOX) care catalizează producția de peroxid din oxigen. Fierul și cuprul catalizeaza descompunerea H2O2 iar prin inducerea producției de metalotioneina, bogată în cisteină, zincul participa la eliminarea complexului OH– .
Valori mari ale citokinelor cum ar fi TNF-α (tumor necrosis factor-α) și IL-1β care produc cantități mari de ROS au fost corelate cu scăderea depozitelor de zinc la om. Astfel s-a demonstrat că suplimentarea aportului oral de zinc în populația sănătoasă a indus reducerea producției de citokine, reducerea stresului oxidativ și un efect protector împotriva activării NF-κB indusă deTNF-α.
În concluzie, ca rezultat al deficitului prelungit de zinc, sistemul macrofag-monocit generează cytokine pro-inflamatorii și se inițiază o reprogramare a sistemului imun prin activarea producției cronice de glucocorticoizi și accelerarea apoptozei celulelor pre_B și pre T cu inducerea limfopeniei.
Cercetări populaționale au demonstrat că vârsnicii au nivele plasmatice de zinc mult mai reduse față de adulții tineri, prezentând deci valori mai mari ale stresului oxidativ și producție crescută de cytokine.
Un alt studiu din Bethesda,USA afirmă că suplimentarea dietei cu zinc și antioxidanți (vitamina C, Vitamina E, βcaroten ) a redus semnificativ rata de avansare a degenerării maculare legată de vârstă și a prevenit orbirea într-un grup la risc format din subiecți vârstnici.
Faber și colab. au demonstrat prin studii in vivo că suplimentarea cu zinc la niveluri terapeutice blochează răspunsul allogenic și menține capacitatea de răspuns la antigene a țesuturilor, observație care poate avea implicații majore pentru pacienții transplantați.
Doza zilnică recomandată de zinc include aportul oral prin alimentație (carne, nuci, lactate, cereale, semințe) și aportul obținut prin suplimente dedicate. Dacă la copii doza variază între 3 și 8 mg/zi, adulții necesită între 11 și 13 mg/zi., cu valori maxim tolerate de până la 40 mg/zi, recomandate a fi administrate în timpul meselor.
Piața farmaceutică din România oferă multiple suplimente care conțin zinc, unele însă în doze mai mici decât cele necesare pentru corecția deficitelor. Sunt de preferat pentru ușurința administrarii și accesibilitate variantele efervescente cu 10 mg zinc pe comprimat sau cele care combină zincul cu vitamina C și astfel contribuie a funcționarea normală a sistemului imunitar, sprijină sănătatea și starea de bine a organismului.
Bibliografie selectivă:
Ananda S Prasad – Zinc in Human Health: Effect of Zinc on Immune Cells Mol Med. 2008 May-Jun; 14(5-6): 353–357.
https://www.webmd.com/vitamins-and-supplements/supplement-guide-zinc#1
https://www.sciencedaily.com/releases/2013/02/130207131344.htm
https://www.imm.ox.ac.uk/about/news/zinc-in-immune-function
https://www.woerwagpharma.ro/fileadmin/media/ro/2017-02-27_SB_Macheta_prospect_Zinkit10.pdf
