Vin vremuri de conștientizare

1
922

Solidaritatea este preponderent a celor mulți și cu venituri mici sau medii. Știți de ce? Pentru că doar ei știu ce înseamnă să nu ai.
Restul, aruncă acolo ceva să își satisfacă ego-ul să sentimentul de vinovăție. Rar vei vedea cum om echilibrat între iau și dau.
Tot omul de rând ajută mai ușor străinul, pe al lui nu pentru că este al lui, se descurcă și el cumva. De aceea nu trebuie să ne mire că nevoiașii noștri sunt uitați.

Oamenii bogați nu dau de regulă nimic. Iau. Asta pentru că dacă ar fi fost bogați din tată în fiu, pe lângă multe lucruri ar fi învățat generozitatea. Ar fi avut mândrie națională, ar fi construit școli și spitale, ar fi ajutat comunități. Doar că bogății noștri în marea lor majoritate, tot de la săraci au luat.

Nu am să spun că vin vremuri grele, ele nu vor fi grele, vor fi vremuri de conștientizare. Da, ne va lovi realitatea în față, vom înțelege că fiecare are locul lui și de pe locul lor și prin intermediul lui are un sens pentru întreaga comunitate.
Mulți vor sta în frig și în foame și vor striga probabil diverse lozinci decidenților. Și poate vor învața sa nu strige ci să aleagă mai bine și în favoarea lor, a celor mulți și nu bogați.

Românul mereu se descurcă, acesta este și blestemul lui ca neam. Când te descurci nu vezi viața ca ceva trainic, nu construiești, nu progresezi. Și toată lumea se descurcă. Se spală mai puțin, mai pune o pătură în plus, mănâncă mai multă pâine și consumă multe ore la televizor. Cu cât are mintea mai ocupată cu atât nu are timp să își pună întrebări. Și viața merge înainte…. Căci din tată în fiu ai fost învățat că viața este grea și de rahat. Dar nu este așa. Și ajungi sa te miri că ai copii fără direcție și viitor. Că te trezești dimineața ca să ai unde te culca mai târziu. Și între aceste două momente, ți se dă pâine și circ.

Vin vremuri de conștientizare. Ușoare, grele? După puterea fiecăruia de a duce.

1 COMMENT

  1. Dumnezeule Mare, rar mi-e dat sa vad pana si pe Sfin atata imbecilism, incultura generala si crasa lipsa de logica!
    De regula e vorba doar de partizanat politrucist, incompetenta mercenara si maxima prostie omeneasca in cea mai “pura” forma a ei…

    Bref,…

    1. “Solidaritatea este preponderent a celor mulți și cu venituri mici sau medii. Știți de ce? Pentru că doar ei știu ce înseamnă să nu ai.”

    Deci una bucata scolarizata la FF si cu BAC-ul luat abia in a treiea sesiune, tine mortis sa faca ea ‘educatie’ … prostilor de noi, cu stupizenii de habarnauti ‘pretiosi’ da’ care nu prea stiu defel ce-i aia limba romana si buna ei utilizare!
    Si nu de alta, da’ trebuie sa fii dobi rau de tot sa spui asemnea enormitate populista proletara (wtf?) cum ca solidaritatea e un concept ce se refera ‘preponderent’ doar la veniturile mici sau mijlocii ale celor multi!
    Unde-ai facut tu scoala, ’eminento’?
    Adica unde-ai facut-o de ras, desigur…

    2. “Restul, aruncă acolo ceva să își satisfacă ego-ul să sentimentul de vinovăție. Rar vei vedea cum om echilibrat între iau și dau.”

    Mai idioata Universului, oare de ce ar trebui ca eu sa ma simt … vinovat, eu care muncesc pe rupte si am invatat toata viata, caci chipurile nu dau eu de pomana celor multi si obiditi?
    Sau de ce ar trebui sa fie chiar si ego-ul … inculpat pt. asa ceva?
    Nu de alta, faptura ‘saraca’ rau de tot, da’ sa vezi minunea-minunilor, ca intreaga Umanitate e acum unde e dpdv al evolutiei si avansului tehnologic taman datorita … ego-ului de care nu mai incapi tu!
    Ca de unde sa stie una ca tine ca nici un mare inventator sau om de stiinta – care ne-a scos din evul mediu cu realizarile lui tehnice si stiintifice – n-a fost vreodata, dpdv al neurostiintelor, vreun mare … filantrop, empatic sau macar ne-egoist?
    E greu cu voi astia mici la deal, zau asa…

    3. “Tot omul de rând ajută mai ușor străinul, pe al lui nu pentru că este al lui, se descurcă și el cumva. De aceea nu trebuie să ne mire că nevoiașii noștri sunt uitați.”

    A cam inceput ‘subtil’ sa-ti puta … Ucraina, nu-i asa?
    Nici mie nu mi se pare chiar normal ca sa ne dam fix acu’ to(n)ti mari si nemaipomeniti generosi vecini, da’ nicodata nimeni, pt. nici un motiv cat de cat omenesc sau logic sau doar pt. nu stiu ce interese minore si descreierate, n-a ajutat mai degraba “strainul” in detrimentul celor alor sai!
    Decat doar daca era bolnav mintal cu totu’ sau daca stia ca in felul asta o sa ajunga peste ceva ani in … Biblie si Evanghelii!
    In fond si la urma urmei n-am fost invatati ca fratele tau e … orice aproape al tau?
    Sau biserica ne minte de 2.000 de ani si apropiatii aia or fi de fapt tot … neamurile si rubedeniile noastre?!?…

    PS Ideea e, mai ‘draga’ Sfin, sa aveti macar minima bunavointa si nu mai lasati pe-aici sa se … procreeze tot felul de ‘inteligenti’ to(n)ti stupizi corigenti in scoala!
    Ca doar stiti ca … “Inteligentza e o constanta pe Pamant da’ populatia e in crestere permanenta!”
    Murphy dixit.
    Nu de alta, da’ va mai citesc si copii de-a cincea, ce Dumnezeu!…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here