Victorie istorică pentru România într-o instanţă internaţională: Hidroelectrica CÂŞTIGĂ în Elveţia, arbitrajul cu EFT!

0
1722
hidroelectrica

Potrivit unui comunicat de presă, Hidroelectrica a câştigat procesul cu Energy Financing Team (EFT) AG! Tribunalul Arbitral constituit la Berna, în Elveţia a pronunţat soluţia la data de 24 decembrie 2018.

Tribunalul Arbitral a respins integral pretenţiile EFT AG în cuantum de 80 milioane de euro (micşorate în cursul procedurii, ulterior apărării formulate de Hidroelectrica, la 42,6 milioane de euro plus dobândă de 5%/an, începând cu anul 2013), reprezentând despăgubiri ca urmare a pretinsei neexecutări culpabile de către Hidroelectrica a Contractului de furnizare energie electrică încheiat între părţi”, se scrie comunicatul  transmis de Hidroelectrica.

Tribunalul a reţinut că legea aplicabilă dreptului EFT AG la eventuale despăgubiri, ca urmare a denunţării contractului este legea română aplicabilă insolvenţei Hidroelectrica, respectiv Legea nr. 85/2006, şi nu legea aleasă de parţi ca fiind aplicabilă contractului, respectiv legea elveţiană, cum a susţinut EFT.

De asemena, instanţa internaţională a reţinut că EFT AG nu este îndreptăţită la obţinerea despăgubirilor solicitate şi a respins în integralitate pretenţiile EFT în acest sens.

Tribunalul Arbitral a obligat, de asemenea, societatea EFT AG să plătească Hidroelectrica 557.256,5 euro, 596.593,6 lei şi 9.272,18 franci elveţiei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Hidroelectrica a fost reprezentată în acest proces arbitral internaţional de societăţile de avocatură Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here