Vaccinare obligatorie, paşaport sanitar, război biologic (şi economic)

0
131

Deşi trecem la o nouă fază majoră în cursul aşa-zisei pandemii după discursul foarte agresiv al preşedintelui francez, Emmanuel Macron (perceput ca o formă de răzbunare împotriva francezilor care par să nu-l mai vrea deloc !), de acum câteva zile (12.07.2021) – vaccinarea copiilor, vaccinarea obligatorie şi paşaportul sanitar –, încă nimeni nu ştie cu adevărat de unde a apărut noul coronavirus. Are o provenienţă naturală, a fost scăpat dintr-un laborator chinez (Wuhan) şi, mai nou, nu e vorba cumva de un atac biologic premeditat ?

O revistă online din SUA (The Unz Review) a publicat în ultimul an, începând cu aprilie 2020, o lungă serie de articole care încearcă să răspundă la întrebarea fundamentală despre originea virusului. Cele mai multe articole şi cele mai neortodoxe sunt scrise chiar de Ron Unz, directorul publicaţiei. Ultimul său articol, foarte lung şi cuprinzător, recapitulează toate ipotezele mai importante apărute în toată media din ultimul an şi jumătate („American Pravda: the Covid Epidemic as lab-leak or biowarfare ?”, www.unz.com, 12.07.2021). Acest articol a fost tradus şi adaptat în româneşte de site-ul Ziuanews (condus de Bogdan Comaroni) sub titlul „Dovezile că epidemia de Covid e un război biologic nu mai contenesc. Care e scopul final ?!” (ziuanews.ro, 13.07.2021). Iar concluziile cercetării aproape exhaustive a lui Ron Unz sunt, într-adevăr, înspăimântătoare.

Americanul Ron Unz demonstrează prin raţionamente greu de combătut, deşi probele directe sunt puţine (un raport al DIA din noiembrie 2019 către parteneri NATO şi Israel, comentat de ABCNews şi de televiziunea israeliană, înainte ca guvernul chinez să înţeleagă ce se întâmplă la Wuhan), că am avea un război biologic (şi economic) al SUA împotriva Chinei (şi Iranului) început în timpul preşedinţiei Donald Trump şi, evident, scăpat de sub control.

Iar SARS-CoV-2 nu ar fi decât ultima etapă a acestui război biologic (şi economic) după gripa aviară din 2018 şi gripa porcină din 2019 (care a dus la pierderea a 40 % din producţia de carne de porc, aliment foarte important pentru chinezi). Eventual, ar trebui luate în considerare şi SARS, şi MERS, apărute şi circumscrise tot Chinei.

Despre preşedintele Donald Trump s-a spus frecvent, ca o laudă, că nu a iniţiat nici un nou război, doar le-a continuat pe cele începute de alţi preşedinţi (George W. Bush şi Barack Obama). Aşa este, Trump nu a declanşat nici un nou război clasic. Dar cum rămâne cu războiul economic sever cu China şi, eventual, cu acest straniu război biologic extins ? Ron Unz susţine că Trump ar fi inocent (probele sunt măsurile incompetente luate de preşedintele american în lupta cu coronavirusul) şi că vinovaţii ar trebui căutaţi printre elementele neoconservatoare (foarte numeroase !) din Administraţia Trump (Mike Pompeo, John Bolton şi destui alţii, printre care mulţi militari). Dar aceştia nu reprezentau tot preşedinţia Donald Trump ?

Discursul lui Macron din 12.07.2021 a fost lung, patetic şi năprasnic. Site-ul elysee.fr al preşedinţiei franceze prezintă pe scurt măsurile sanitare anunţate în discursul preşedintelui pentru următoarele luni, după ce o lege va fi trecută pe repede înainte prin Parlamentul francez : „Trebuie să mergem spre vaccinarea tuturor francezilor, căci este singurul drum spre întoarcerea la viaţa normală. Vaccinarea va deveni astfel obligatorie pentru personalul sanitar şi non-sanitar din spitale, clinici, aziluri de bătrâni, instituţii consacrate persoanelor cu handicap, pentru toţi profesioniştii sau benevolii care vin în contact cu persoane vârstnice sau fragile, inclusiv la domiciliu. Începând cu 15 septembrie se vor institui controale şi se vor da sancţiuni. Ca un complement al vaccinării se vor lua noi măsuri pentru a împiedica răspândirea virusului :

  • începând din această săptămână vor fi întărite controalele la frontiere
  • începând din 21 iulie, utilizarea paşaportului sanitar va fi extinsă la spaţiile culturale şi de distracţii
  • începând cu luna august, paşaportul sanitar va fi cerut în cafenele, restaurante, centre comerciale, precum şi în spitale, aziluri de bătrâni, instituţii medico-sociale şi în mijloacele de transport pe distanţe lungi
  • în toamnă, testele PCR vor trebui plătite, cu excepţia cazurilor în care sunt recomandate de medic, şi aceasta pentru a încuraja vaccinarea mai degrabă decât înmulţirea numărului de teste”.
Citeste si  PETRU ROMOȘAN: DUPĂ ÎNTÂLNIREA BIDEN-PUTIN, RUSIA ȘI-A CRESCUT POTENȚIALUL DE NEGOCIERE CU CHINA, IAR AMERICA DĂ IMPRESIA CĂ E CONDUSĂ TOT DE BARACK OBAMA!

Merită să adăugăm aici un fragment din discursul propriu-zis al lui Emmanuel Macron care aduce alte informaţii importante : „Pentru elevii din colegiu (începând cu vârsta de 12 ani – n.n.), liceeni şi studenţi : campanii de vaccinare specifice se vor desfăşura în instituţiile de învăţământ de la reluarea cursurilor în toamnă. Vreau să mă adresez, în sfârşit, şi celor care, după ce s-au vaccinat primii în ianuarie-februarie, vor constata curând că le scad anticorpii, că le slăbeşte imunitatea. Vreau să-i liniştesc. Începând din toamnă se va organiza o campanie de rapeluri pentru a vă permite să beneficiaţi de o nouă injecţie după acelaşi sistem şi în aceleaşi condiţii ca în cazul primei sau primelor doze. Veţi putea să vă programaţi chiar din primele zile ale lunii septembrie.”

Măsurile cele mai severe în direcţia vaccinării obligatorii sau a consemnării la domiciliu au fost luate în Marea Britanie, Israel, Grecia şi Franţa. Pe lângă China, desigur, la începutul anului 2020. Ne putem întreba dacă vaccinarea obligatorie, deci consumul maxim de vaccinuri, nu era planificată încă din 2019 sau chiar mai înainte, când ar fi fost lansată această vastă operaţiune, acest eventual război biologic. Poate trebuie să vedem cine deţine producătorii de vaccinuri şi unde se duc banii pentru vaccinuri cumpărate la nivelul statelor (Big Pharma). Am putea descoperi că e de preferat un preşedinte american „uituc”, cum e caracterizat adesea Joe Biden, unui preşedinte „clovn”, „bufon”, în timpul căruia ar fi început un devastator război biologic (cu scopuri economice).

Dezvăluirile în legătură cu războiul biologic (şi economic) sunt doar la început. Vastul aparat de propagandă american a acoperit cu totul vocea chinezilor şi a iranienilor (cum arată Ron Unz). Timp de un an şi jumătate au fost discutate atât de media mainstream, cât şi de majoritatea altermedia doar originea naturală a coronavirusului (azi teorie total abandonată) sau scăparea vinovată a SARS-CoV-2 din laboratorul de la Wuhan (azi contestată cu probe solide – vezi articolul citat al lui Ron Unz). Fort Detrick şi zecile de laboratoare americane de cercetări biologice au fost uitate cu grijă în toată media occidentală.

Care ar fi miza războiului biologic (şi economic) din timpul preşedinţiei Donald Trump contra Chinei (şi Iranului), război scăpat de sub control din prostie şi incompetenţă, şi care a lovit foarte puternic şi SUA prin cele câteva milioane de chinezi care locuiesc în America, în SUA şi în Canada ? Ne amintim că Trump nu a închis frontierele aeriene pentru China la începutul pandemiei. Miza războiului biologic ar fi menţinerea hegemoniei americane şi eliminarea din competiţie a celui mai improtant concurent, China (aliată cu Iranul). E oare posibil să trăim în aceşti ani al treilea război mondial (război biologic şi, implicit, economic) şi nici măcar să nu avem habar ?

Citeste si  Piața auto din Europa dă semne că își va reveni din a doua jumătate a acestui an

Ron Unz, citând mai mulţi experţi, ne arată ce este războiul biologic :

„O armă biologică este singura armă de distrugere în masă care îşi găseşte utilitatea pe întreg spectrul conflictului. Folosirea armelor biologice sub acoperirea unei boli apărute în mod natural sau endemic îi furnizează atacatorului potenţialul pentru a nega faptul în chip plauzibil. În acest context, armele biologice oferă mai multe posibilităţi de a fi folosite decât armele nucleare… Armele biologice pot fi folosite în circumstanţe non-războinice sub aparenţa unor evenimente naturale, în cursul unor operaţiuni altele decât războiul, sau pot fi folosite în scenarii de luptă directă împotriva oricăror organisme vii – om, animal sau plantă. Răspândirea deliberată de agenţi biologici poate fi negată în chip plauzibil invocând boli sau evenimente care se ivesc în mod natural… Potenţialul războiului biologic de a produce pierderi economice semnificative şi, în consecinţă, instabilitate politică, totul putând fi negat plauzibil, îl depăşeşte pe cel al oricărei arme cunoscute.” Aceste cuvinte au fost scrise în 1998 de Robert P. Kadlec, care a devenit apoi consilierul specializat în război biologic al Administraţiei George W. Bush, iar foarte recent, în 2017, s-a întors la guvernare ca secretar adjunct sub Trump. Analiza sa limpede a readus în memorie câteva fapte tulburătoare pe care le-am semnalat în primul meu articol din aprilie 2020 : „În anteriorii doi ani, economia chineză suferise deja pierderi grave din pricina altor noi boli misterioase, deşi acestea aveau ca ţintă mai degrabă animale de fermă decât oameni. În 2018, un nou virus de gripă aviară a măturat ţara, eliminând mare parte din industria avicolă a Chinei, iar în 2019 epidemia de gripă porcină a devastat fermele de porci ale Chinei, distrugând 40 % din sursa internă primară de carne, cu care ocazie s-a vorbit despre faptul că boala ar fi fost răspândită de nişte misterioase minidrone… Deci, trei ani în şir, China a fost impactată de noi boli virale ciudate, dar numai cea mai recentă a fost letală pentru oameni. O asemenea dovadă e doar circumstanţială dar „modelul” apărea ca foarte dubios.” Mai mult, trăsătuile specifice ale Covidului par să intre în aceeaşi categorie. La începutul anului trecut, noi am publicat punctul de vedere al unui specialist în rezervă care lucrase 40 de ani în domeniul apărării împotriva atacurilor biologice şi care sublinia caracteristicile epidemiologice neobişnuite ale virusului, care era extrem de contagios dar avea o rată de mortalitate de 1 % sau mai puţin. I-am rezumat astfel analiza : […] Cu cuvintele sale, „o boală cu transmisibilitate mare şi rată a mortalităţii mică e perfectă pentru a distruge o economie”, ceea ce sugera că trăsăturile aparente ale coronavirusului se apropiau de un optim în această privinţă.”

Decenii de-a rîndul, America a întreţinut cel mai extins program de arme biologice, absorbind, după căderea URSS, mult din fostele capacităţi sovietice. În acest moment, SUA posedă o reţea globală de laboratoare de cercetări biologice în 25 de ţări, multe dintre ele aflate la graniţa cu China sau cu Rusia” (din art. cit., Ron Unz, 12.07.2021).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here