Următoarea criză va fi a fondurilor de pensii, nu a băncilor

Pericolele din sistemul financiar au devenit mai insidioase: mai ușor de ignorat, dar și mai periculoase.

Când a primit vestea, în anul 2008, Richard Fuld, directorul executiv al Lehman Brothers, că nimeni nu mai poate salva banca de la faliment, se spune că acesta ar fi exclamat: “Deci eu sunt complet idiot?”

Un deceniu mai târziu, s-a văzut că Lehman a fost singură bancă americană de investiții care a fost autorizată să eșueze. Celelalte au fost reabilitate şi li s-au eliminat riscurile. Richard Fuld pare să fi fost ultimul “idiot” al crizei financiare. Dar această judecată poate fi prematură.

Riscul a fost eliminat ușor și nedureros din sistemul bancar al SUA din ultimii 10 ani. La orice măsură sensibilă, băncile americane au devenit acum mult mai sigure. Băncile europene, care au intrat în criză într-o situaţie mult mai precară şi-au îmbunătățit cifrele, cel puțin. Scenariul dezastrului, care părea foarte aproape în 2008, de prăbușire a pieţei bancare se pare că a fost evitat. Perspectiva bancomatelor incapabile să livreze numerar sau a companiilor care pot plăti salariile a scăzut.

Deși riscul nu mai există în sistemul bancar, acesta nu a dispărut total. Devine din ce în ce mai clar, pentru toţi specialiştii, faptul că riscul a fost mutat, în primul rând către sistemul de pensii. Aceasta înseamnă că pericolele pe termen lung din sistemul financiar au devenit extrem de insidioase, mai ușor de ignorat, dar, în cele din urmă, mult mai periculoase.

Fondurile de pensii au pierdut cel mai mult din relaxarea cantitativă, principalul instrument folosit pentru salvarea băncilor. Achizițiile masive de obligațiuni au redus randamentele. Acest lucru a creat neajunsuri fondurilor de pensii, care au cumpărat obligațiuni pentru a oferi membrilor lor un venit garantat. Cu cât randamentul obligațiunilor este mai scăzut, cu atât mai scumpă devine finanțarea oricărei garanții. Această problemă a creat o adevărată criză în rândul fondurilor de pensii din sectorul public al SUA. Multe fonduri sunt în căutarea unor căi de ieșire din garanțiile oferite membrilor, pentru că instanțele, pe bună dreptate, sunt de partea acestora.

În SUA, deficitul fondurilor de pensii, diferența dintre active și costul finanțării garanțiilor, s-a mărit brusc, după criza financiară. Potrivit lui Mercer, consultant specialist în calcule statistice, companiile din indicele S & P 1500 se confruntă în prezent cu un deficit al fondului de pensii de 229 miliarde dolari, adică 11% din valoarea  activelor. Anul acesta cifrele s-au îmbunătățit datorită creșterii randamentelor obligațiunilor. În momentele cele mai dificile, acest deficit a depășit 600 de miliarde de dolari, adică mai mult de 30% din valoarea activelor.

Politica monetară a guvernului american a pompat bani către fondurile de pensii și în alte moduri. Din cauza obligațiunilor care ofereau un venit modest, multe fonduri au recurs la asumarea unor riscuri mai mari. Aceasta a însemnat achiziționarea de strategii financiare, cunoscute sub numele “active alternative”, care se bazează pe efectul de pârghie în realizarea randamentelor.

Capitalul privat a fost principalul beneficiar al politicii monetare, deoarece a transformat fondurile de pensii și alți administratori de active mari în furnizori potenţiali de capital. Potrivit estimărilor grupului de cercetare Preqin din Londra, activele controlate de grupurile de capital privat tocmai au trecut pentru prima dată de 3 miliarde USD, înregistrând o creștere de peste 20%, în ultimul an. Odată cu securizarea situaţiei persoanelor înstărite, capitalul privat a devenit o categorie serioasă de active pentru instituțiile mari, fondurile de pensii deținând mai mult de jumătate din activele de capital privat.

Între timp, fondurile speculative au înflorit și în perioada post-criză, chiar daca revenirile sunt mediocre. HFR, grupul de cercetare din Chicago, a constatat că activele totale deținute la nivel global de fondurile speculative au crescut de la 1,4 tln dolari. la 3,23 tln dolari, la sfârșitul anului 2008. Politicile care au oferit băncilor din SUA spațiul de respirație pentru a deveni sigure au permis administratorilor de active alternative să vândă către baza de clienți a instituțiilor mari.

Există motive întemeiate pentru ca pensiile să fie sub presiune. Spre deosebire de criza bancară, criza fondurilor de pensii nu are niciun moment de pericol critic. Efectele sale rele se stabilesc în timp și există posibilitatea de a putea fi reparate. Cel mai negativ scenariu care se poate întâmpla, este ca politicienii care doresc să întârzie scadenţa acţiunilor lor, pot să facă acest lucru prin blocarea riscului la nivelul la care acesta poate fi ignorat sau prin transmiterea rezolvării problemei către generaţiile următoare.

Complexitatea excesivă a pensiilor ajută, de asemenea, la transformarea acestora într-un loc mult mai atractiv pentru că poate suporta riscuri. Puțini le înțeleg, astfel încât scăpa uşor atenţiei tinzând să nu facă obiectul dezbaterilor principale. Evenimentele din 2008 au demonstrat că riscurile care par complicate și obscure pot deveni în curând foarte relevante și subiectul unor dezbateri politice extrem de încinse. Chiar dacă riscul unui accident bancar brusc s-a diminuat, riscul ca o mare parte a populației să fie foarte săracă la vârsta pensionării este în creștere.

Este greu să te concentrezi pe o astfel de temă, într-un moment de furie politică care acaparează întreaga lume, dar, specialiştii fondurilor de pensii şi de ce nu, noi toţi ar trebui să ne gândim cu îngrijorare că am putea, la final, să fi înşelaţi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here