Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, în parteneriat cu Norwegian School of Sport Sciences a organizat, vineri, 22 octombrie ora 12 00, Conferința intermediară on line a proiectului predefinit

0
880

INTEGRARE SUSTENABILĂ  SOCIALĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ PRIN ACTIVITĂȚI SPORTIVE

 Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 4.450.000 €  oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este de a facilita integrarea educațională și socială a unui număr de 2.600 de copii aflați în risc de excluziune, selectați din cele 8  regiuni de dezvoltare ale țării, prin activități integrate bazate pe sport.

Conferința a subliniat, la jumătatea proiectului, faptul că 1.502 elevi în risc de părăsire timpurie a şcolii şi de excluziune socială, care învaţă în 16 şcoli din 8 judeţe desfăşoară activităţi cu caracter sportiv bisăptămânale şi au participat la competiţii sportive de fotbal, volei şi baschet iar toate aceste școli au fost dotate cu materiale sportive pentru toate activitățile menționate în proiect.

De asemenea 1038 elevi dintre cei 1.502 au primit o masă caldă zilnic și
peste 1200 de elevi dintre cei 1.502 au parcurs sesiuni de consiliere şi orientare ce au ca obiectiv principal stimularea participării la actul educaţional formal şi totodată, motivarea copiilor pentru continuarea studiilor.

Școlile itinerante din proiect au desfășurat deja 18 tabere sportive (fiecare având o durată de o săptămână), astfel; 10 școli au participat în taberele de la baza didactică UNEFS de la Eforie Nord și 8 școli în baza didactică din Munții Parâng. Au participat în total în aceste tabere, 760 de elevi și 64 de profesori din aceste școli din țară.

La conferință au luat cuvântul, Rectorul UNEFS București, profesor universitar dr. Florin Pelin, coordonatorul proiectului, profesor universitar dr. Gabriel Ghițescu (UNEFS București), reprezentantul partenerilor din Norvegia, profesor universitar Aage Radman (National School of Sport Sciences), din partea Ministerului Tineretului și Sportului, domnul Alexandru Radu– Sef Serviciu – Serviciul Implementare Proiecte Fonduri Nerambursabile, conferențiar universitar dr. Dan Badea – Responsabil Grup Țintă, profesor universitar dr. Doina Croitoru – Expert Incluziune Educațională, doamna Diana Pasat – Expert Implementare și Monitorizare – Studii și cercetări, domnul Gabriel Gâtejoiu – Expert Consiliere – Consiliere, orientare și formare, conferențiar universitar dr. Rareș Stănescu – Expert Comunicare și diseminare cât și profesori și experți regionali ai școlilor implicate în proiect.

Conferința marchează de asemenea și intrarea în ultimii 2 ani ai proiectului nostru în care toate activități educaționale vor continua în același ritm și la care se vor adăuga și alte acțiuni adiacente. Toate acestea vor asigura atingerea obiectivelor asumate la începutul proiectului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here