Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Cisnădie – Raportul Camerei de Conturi Sibiu evidenţiază un deficit de peste 5 milioane de lei şi prejudicii în valoare de 397.000 lei, la sfârşitul anului 2018. Se anunţa un raport pe anul 2019, plin de surprize.

0
3620

La începutul acestui an, Curtea de Conturi a României a publicat raportul întocmit pentru anul 2018. Astfel, aflăm că în perioada 22 mai – 05 iulie 2019, la Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Cisnădie s-a desfăşurat o acţiune de audit asupra conturilor anuale de execuţie bugetară.

Ceea ce semnalam în articolele publicate o lună mai târziu, începând de la sfârşitul lunii august, este parţial confirmat de raportul publicat.

Aşadar, domnul primar Huja, spunea, la sfârşitul anului 2017: “Am avut un excedent de vreo 500.000 de euro”. Drept urmare, a luat brilianta decizie a construirii SPA-ului ce aşteaptă să fie inaugurat, dintr-un moment în altul. Iată că după numai un an ne aflăm în faţa unui deficit de peste 1.000.000 de euro, aşa cum ne arată Raportul Camerei de Conturi Sibiu, pentru anul 2018.

Prin urmare, la capitolul VENITURI constatăm că au fost prevăzute, iniţial, încasări la bugetul local de 31.177.000 lei, pentru ca definitiv, în urma rectificărilor făcute în cursul anului, acestea să ajungă la suma de 36.217.000 lei.

În realitate încasările realizate s-au cifrat la 29.262.000 lei ceea ce a reprezentat 93,9% din estimarea iniţială şi numai 80,8% din cea definitivă.

La capitolul CHELTUIELI, iniţial s-au prognozat plăţi în valoare de 34.303.000 lei iar definitiv 40.691.000 lei, adică prin rectificări succesive, cu 6.388.000 lei mai mult. Până la finalul anului s-au efectuat plăţi în valoare de 34.376.000 lei, sumă foarte apropiată de prevederea iniţială ceea ce înseamnă că diferenţa a fost reportată în 2019.

Între VENITURI şi CHELTUIELI, la finele anului 2018, conform Raportului Camerei de Conturi Sibiu, Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Cisnădie, era pe minus la toate capitolele: – 3.126.000 lei, Prevederi iniţiale, – 4.474.000, Prevederi definitive şi cel mai important capitol, – 5.114.000 lei, diferenţa între încasări şi plăti.

Raportul Camerei de Conturi Sibiu evidenţiază faptul că la Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Cisnădie s-au înregistrat şi prejudicii în valoare de 397.000 lei. Dintre acestea cel mai mare, în valoare de 193.000 lei, se referă la “Finanţarea Asociaţiei Club Sportiv Măgura, în baza contractului nr. 1347/29.01.2019 (n.r. unul dintre contractele pe care dl. primar Huja nu doreşte să îl facă public deşi implică banii contribuabililor) fără ca aceasta, în conformitate cu prevederile legale, să asigure contribuţia de minim 10% din valoarea finanţării.”

Urmează “Efectuarea de plăţi nejustificate, ca urmare a decontării unor lucrări care nu corespund cu cele din proiectul tehnic”, în valoare de 94.000 lei. Cum spuneaţi dumneavoastră, domnule Huja, “când vreau să fac ceva, bag buldozerul şi fac…”

75.000 lei reprezintă “Efectuarea de plăţi pentru lucrări neexecutate la unele obiective de investiţii, referitoare la drum Cartierul Arhitecţilor şi reparaţii drum acces la Spitalul Orăşenesc Cisnădie”. Ce aţi făcut domnule primar? Aţi lăsat-o pe fiica dumneavoastră, distinsa doamnă Delia Maria Huja să meargă către biroul managerial pe un drum nereparat? Nu pot să cred aşa ceva!

Camera de Conturi Sibiu a mai stabilit că “au fost achitate unele drepturi salariale necuvenite managerului Casei de Cultură a Oraşului Cisnădie de la Titlul I – Cheltuieli de personal, prin acordarea nelegală a unor gradaţii şi stabilirea eronată a remuneraţiei”, în valoare de 19.000 de lei. Aici se poate vedea clar că “prietenul al nevoie se cunoaşte”.

Cred că raportul Curţii de Conturi, pe anul 2019, va arata mult mai spectaculos decât acesta mai ales dacă controlul se va face mult mai aplicat. Cifrele ne vor arăta dacă am avut dreptate sau nu. Până atunci, aşteptăm să vedem ce alte documente oficiale ne vor fi puse la dispoziţie, într-un fel sau altul, de întreprinzătorul primar al Oraşului Cisnădie.

Apropo, domnule Huja… Când inauguraţi SPA-ul? Nu vedeţi că fără facilităţile de recuperare, pe care acesta le poate oferi, fetele de la Măgura nu mai câştigă nimic? Faceţi ceva, să readuceţi zâmbetul pe chipul lui Danuţ!

*** În continuare găsiți Raportul Camerei de Conturi Sibiu, pentru întreg județul și pentru Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Cisnădie

Raport UATO Cisnadie

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here