Un alt miracol al devenirii pe bază de carnet de partid… Dragoș-Virgil Titea – de la S.C. TIDERO Game Group S.R.L. la mandate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, posturi de director şi membru în consilii de administraţie

0
5178

În România minunile există! Cine spunea că „America este ţara tuturor posibilităţilor” s-a înşelat, neştiind nimic despre România.

În luna august, cunoscută sub numele popular “Gustar” sau “Secelar” pentru abundenţa legumelor, fructelor şi recoltelor de tot soiul, în anul 1972, se năştea domnul Dragoș-Virgil Titea.

Până la vârsta de 18 ani, când a absolvit Liceul nr. 10 – Aurel Vlaicu din Bucureşti, Dragoș-Virgil Titea a fost un copil normal. Cred că acolo i-au înmugurit aspiraţiile către aviaţie. Din păcate din CV-ul domniei sale nu reiese dacă a urmat profilul teoretic, real/uman, sau pe cel vocaţional, la clasa specială de rugby.

Au urmat 15 ani de odihnă şi visare, privind pe cer zborul „păsărilor argintii”, până în anul 2005,  când domnul Dragoș-Virgil Titea se activează şi îşi încearcă norocul în atreprenoriat, devenind acţionar şi administrator la S.C. TIDERO Game Group S.R.L. Sonoritatea numelui ales pentru “compania de mare succes” reprezintă un amestec de detergent cu jocuri deşi obiectul de activitate declarat este de „închiriere şi leasing”. Greu de înţeles izvoarele de inspiraţie ale acestor oameni predestinaţi să ajungă sus, foarte sus…

După trei ani intenşi în antreprenoriat, în 2008, la 36 de ani, încă tânărul, Dragoș-Virgil Titea, se hotărăşte să urmeze cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti iar 4 ani mai târziu, în 2012, obţine Licenţa în Ştiinţe Juridice.

Odată cu finalizarea studiilor juridice se încheie şi aventură în antreprenoriat a domnului Titea, la S.C. Tidero Game Group SRL. În companie a rămas doar soţia acestuia, doamna Angelica Titea, pe un salariu foarte mic, în jur de 1.000 lei pe lună, dacă este să ne luăm după Declaraţia de Avere depusă de în data de 07.06.2018 de domnul Dragoș-Virgil Titea, devenit între timp director al Direcţiei Juridice şi Administrative în cadrul R.A. ROMATSA S.A. Vedeţi de ce a privit domnul Titea, cerul, mai bine de 15 ani? A ajuns la avioane, chiar mult mai devreme, în anul 2012, dar, să nu ne grăbim…

Fără a avea nicio calificare în afară de cea obţinută, probabil, la terminarea Liceului nr. 10, domnul Dragoș-Virgil Titea, urmează, în 2011, cu un an înaintea absolvirii studiilor juridice, două cursuri de „specializare” în cadrul „prestigioasei instituţii”, Formation Picarde de Securite S.R.L… Unul, pentru „Pregătirea de bază în securitatea aviaţiei civile” şi al doilea pentru „Controlul accesului, supravegherea şi patrularea la aeroport”… Acesta pare a fi, mai mult, un curs de bodyguard, dar poate mă înşel.

În anul absolvirii Facultăţii de Drept, urmează alte două cursuri de „specializare”, în cadrul aceleiaşi prestigioase instituţii de învăţământ de specialitate, Formation Picarde de Securite S.R.L unul în „Controlul Intern al Calităţii în Securitatea Aviaţiei Civile” şi un altul în „Pregătire de bază şi specifică a managerilor de securitate în aviaţia civilă”. Saltul este vizibil… Domnul Titea a trecut la next level: Securitatea Aviaţiei Civile şi management. Excepţional!

Astfel, specializat şi cu studiile juridice absolvite, Dragoș-Virgil Titea este plasat de Partidul Social Democrat, în anul 2012, în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional din Timişoara „Traian Vuia”. Vedeţi cum, Liceul „Aurel Vlaicu”, „specializările” în domeniul „aviaţiei”, studiile târzii în ale dreptului şi Partidul au făcut posibil ca „cele de mâine să râdă la soare”, tocmai la Timişoara. Asta înseamnă, până la urmă, să vizezi la „pionierii aerului”, Vlaicu şi Vuia, dar, mai ales, să ai carnet de partid… Totul devine posibil!

Un an mai târziu, în 2013, devine Director Juridic şi Adminstrativ la Administraţia Romană a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA S.A., aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Într-un singur an şi veniturile salariale cresc fulminant, de 32 de ori… Conform Declarației de avere completată pe 13.06.2013, domnul Titea a încasat, în privat, de la TIDERO Game Group SRL, în anul 2012, suma de 10.752 lei. Un an mai târziu, în Declarația de avere completată la data de 16.06.2014, acesta a încasat de la stat, în anul 2013, suma de 323.354 de lei. Frumos, nu?!

Demn de notat ar mai fi faptul că în conformitate cu raportul financiar depus în anul 2015, TIDERO Game Group SRL figura cu datorii neachitate, către stat, în valoare de 1.227.595 lei.

În anul 2015, Dragoș-Virgil Titea a înţeles, în sfârşit, după atâtea specializări şi funcţii în domeniul aviaţie, că „Sky is the limit”, drept pentru care face pe repede-înainte trei studii postuniversitare: „Afaceri interne” la Colegiul Naţional de Afaceri Interne – Academia Naţională de Poliţie „Al.I.Cuza”, „Protecţia Informaţiilor Clasificate” la Facultatea de Informaţii – Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu” şi „Securitate şi bună guvernare” la Colegiul Naţional de Apărare – Universitatea Naţională de Apărare.

În tot acest timp, domnia sa ocupa funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în guvernarea PSD şi era membru în Adunările Generale ale Acționarilor la CFR și la Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați. Aţi văzut ce înseamnă să ştii aviaţie? Te pliezi foarte uşor şi pe căile ferate şi pe cele navale…

În anul 2017, în timpul guvernării pesediste, domnul Dragoș-Virgil Titea primea salarii de la stat, din 6 surse care însumate ajungeau la 263.391 lei, adică, 21.949,25 lei pe lună, în timp ce soţia sa, doamna Angelica Titea, încasa doar 13.000 lei, adică, puţin peste 1.000 de lei pe lună, salariu, de la TIDERO Game Group SRL, firma familiei înecată în datorii de 1.227.595 lei, către stat.

Situaţia doamnei Titea, devenită de-a dreptul frustrantă, se schimbă radical în anul 2018 când aceasta se angajează la Transelectrica S.A. Oare ce a recomandat-o pe doamna Titea să ocupe un post la Transelectrica, plătit cu 6.370 lei pe lună? Să fie vorba despre experienţa acumulată la TIDERO Game Group SRL? Indiferent de răspunsuri, cert este că de la sub 2.000 lei, cât încasa familia Titea, în anul 2012, la 446.147 lei, cât a încasat în anul 2018, saltul este absolut spectaculos.

Odată cu accederea la funcţiile bănoase de la Stat, apar şi achiziţiile de valoare ale familiei Titea:

  • în 2013 un teren intravilan cu o suprafaţă de 1.000 mp şi o casă cu suprafaţa de 700mp, în Baloteşti
  • în 2017 un alt teren intravilan cu o suprafaţă de 334 mp şi un apartament cu suprafaţa de 133,11 mp, în Bucureşti

În anul 2017, domnul Dragoș-Virgil Titea vinde două apartamente în Bucureşti de pe urma cărora încasează 308.000 euro, un autoturism Dacia Duster din 2010, pentru care încasează 7.500 euro şi un autoturism Land Rover Range Rover Sport, pentru care încasează 10.000 euro. În total, numai din vânzări, domnul Titea face, în anul 2017, 325.500 euro în condiţiile în care, aşa cum spuneam, în 2012 încasa împreună cu soţia mai puţin de 2.000 lei, lunar, de la TIDERO Game Group SRL. De asemenea, până la vârsta de 33 ani, respectiv până în anul 2005, când şi-a deschis “compania de succes” care a acumulat datorii către stat de 1.227.595 lei, domnia sa nu a avut nicio ocupaţie, conform CV-ului postat pe site-ul ROMATSA.

Vezi aici: https://www.romatsa.ro/info.php?id=14&name=Dragos%20Virgil%20TITEA

Câţi oameni care nu au făcut nimic până la 33 de ani, reuşesc, la 40 de ani să ocupe o funcţie sau mai multe funcţii gras plătite, la Stat, pentru ca după alţi 5 ani să ajungă să deţină asemenea valori?

CV-ul domnului Titea ne dezvăluie şi alte laturi interesante ale personalităţii directorului Juridic şi Administrativ al ROMATSA S.A., fost ministru secretar de stat, trei mandate. Domnia sa înţelege, vorbeşte şi scrie, excelent, limba italiană şi foarte bine limba engleză, în plus are diferite competenţe uluitoare, după cum urmează:

  • Competenţe de comunicare şi “abilităţi interpersonale: audienţe, interviuri, angajări, coordonarea de activităţi complexe”
  • Competenţe organizaţionale/manageriale: “Excelente competenţe organizaţionale dobândite în 7 ani de activitate economică în societatea comercială anterior deţinută…” Oare unde o fi excelentă în cei 7 ani de activitate când “societatea comercială anterior deţinută” a acumulat datorii la stat în valoare de 1.277.595 lei? Pierderile, datoriile intră la excelenţă?
  • Competenţe informatice… Acestea îmi plac cel mai mult… “Microsoft Office, programe multimedia, Internet” Aşadar, domnul Titea ştie cu multimedia şi cu internetul… Probabil se pricepe, ca nimeni altul, să caute şi să asculte muzică sau să vizioneze filme, pe internet… Asta, da, competenţă!

Cred că sunteţi de acord că ne aflăm în faţa unui adevărat miracol, reţeta succesului părând a fi una foarte simplă… Faci un liceu, oricare, după care îţi iei 15 ani sabatici în care îţi aştepţi chemarea… Începi, în privat o afacere pe care o duci, cu graţie, direct în gard, începi o facultate de drept pe care o termini la 40 de ani, orientându-te între timp către nişte „cursuri de specializare” care îţi vor facilita accesul la  funcţii foarte bine plătite, în companii de stat, aşa cum este ROMATSA S.A. Evident, nu uita să te înscrii în partidul care trebuie…De aici, aşa cum spuneam „Sky is the limit”, povestea având un final mai mult decât fericit pentru că salariul la care poţi ajunge este chiar mai mare decât al preşedintelui României. Bravo, domnule Titea! Vă felicit pentu inspiraţie şi orientare!

Mă întreb numai, dacă cineva, de acolo din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a analizat vreodată, cu atenţie, CV-urile acestor fericiţi ai sorţii?  Am fi extrem de curioşi să aflăm şi părerea domnul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă?

CV_DragosTitea 5dd7b4fcc1a4d_TITEA Dragos Virgil D.A.-D.I. - iun. 2018 5dd7b5045a733_TITEA Dragos Virgil D.A.-D.I. - 2019 5ef5ca42e9e66_TITEA Dragos D.A.-D.I.-2020

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here