Uber lansează în curând serviciul de livrare de mâncare prin curier: “Avem deja parteneriate cu zeci de restaurante din Bucureşti”

0
1113

Lansarea în Bucureşti a aplicaţiei Uber Eats, de livrare de mâncare prin curier, a intrat pe ultima sută de metri. Uber a încheiat parteneriate cu “zeci de restaurante” din Bucureşti, iar serviciul va fi disponibil în următoarele câteva săptămâni.

Uber a anunţat că va lansa curând aplicaţia Uber Eats, cu ajutorul căreia clienţii pot solicita livrarea mâncării de la restaurantele locale, asemănător situaţiilor în care este solicitată o cursă.

„Uber Eats este platforma noastră de livrare a mâncării prin care poţi solicita livrarea mâncării tale preferate de la restaurantele locale, la fel de uşor ca atunci când soliciţi o cursă. Aplicaţia Uber Eats te conectează cu o gamă largă de restaurante şi mâncăruri locale. Astfel, poţi comanda din meniuri întregi ale locaţiilor locale preferate, oricând doreşti”, se arată pe site-ul companiei.

Reprezentanţii Uber România au precizat: „Am încheiat deja parteneriate cu zeci de restaurante din Bucureşti. Uber Eats va fi o aplicaţie separată, cu trei tipuri de utilizatori: restaurante, curieri şi consumatori. Serviciul urmează să fie disponibil în următoarele câteva săptămâni, când vom anunţa şi obiectivul pentru timpul mediu de livrare, restaurantele partenere, tarifele şi cele mai interesante functionalităţi ale aplicaţiei”.

În martie, Uber anunţa că va lansa în acest an Eats în încă 100 de oraşe din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, după ce aplicaţia a avut un succes peste aşteptări. Compania se pregăteşte de lansarea serviciului în România, Irlanda, Cehia, Ucraina, Egipt şi Kenya, precum şi în 40 de oraşe din Marea Britanie şi 35 de localităţi din Franţa.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here