Tronsonul de autostradă dintre Sibiu și Pitești este de maximă prioritate, intenția fiind de a se avansa cât mai mult cu acest proiect

0
1084
Tronsonul de autostradă dintre Sibiu și Pitești

Aceasta a fost afirmația ministrului Transporturilor, Sorin Bușe, care a anunțat prioritatea zero a ministerului pe care îl conduce.

„Proiectul acesta Sibiu — Pitești este pentru noi prioritatea zero și dorim să avansăm cât mai mult cu acest proiect. La lotul patru, studiul geo este aproape terminat și asta înseamnă că studiul de fezabilitate o să fie terminat în curând, iar după aceea vedem cum putem lansa capetele și cum putem face joncțiunile”, a declarat ministrul, cu ocazia unei vizite de lucru pe DN 7 — Valea Oltului.

,,Nu doar vorbim, începem să îl și facem,,

În opinia sa, parcurgerea cât mai multor etape din proiect reprezintă o garanție a faptului că nu se va mai reveni asupra lui. „Am vrut să începem și vreau să dăm un semnal că a început, că nu mai vorbim despre acest proiect important, că începem să-l facem. (…) Intenția noastră este să și licităm capetele, ca să înceapă. Că un lucru odată început, e mai greu de oprit. (…) Un lucru odată început, eu zic că nu mai poate fi oprit”, a afirmat Sorin Bușe. El a adăugat, în același context, că toate proiectele de infrastructură rutieră demarate de actualul guvern se regăsesc în Masterplanul general de transport.

1.000 de km de autostradă si drumuri expres

„Este Masterplanul care a fost inițial elaborat de domnul Rus, a fost trecut prin Parlament, supus dezbaterii publice și nu s-a scos nimic, nu s-a adăugat nimic. Acest Masterplan, așa cum a fost preluat, a fost trecut prin guvern, dar nu s-a scos nimic, pentru că nu am vrut să redeschidem cutia Pandorei. (…) Din momentul în care am aprobat Masterplanul, lucrurile au început să curgă foarte repede, de asta ați văzut valul ăsta de licitații (…). Vorbim de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres, vorbim de foarte multe lucruri pe care începem să le facem, posibile datorită Masterplanului care asigură finanțarea. (…) Tot ce era și trebuia lansat în intervalul ăsta a fost lansat până acum, deci nu este un lucru care să nu fie pornit, demarat”, a mai spus Sorin Bușe.

Citeste si  Planul național de investiții și relansare economică al Guvernului PNL - peste 100 mld. Euro - granturi, garanţii, imprumuturi, facilităţi fiscale

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a efectuat luni o vizită de lucru pe DN 7 — Valea Oltului, alături de reprezentanți ai CNAIR. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat în urmă cu o săptămână traseul pentru ultimele două secțiuni ale autostrăzii Sibiu-Pitești, a anunțat marți ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here