Brexitul nu a afectat deloc afacerile fotbalistice din Marea Britanie, cluburile din prima ligă engleză cumpărând în această vară (între 1 iulie şi 31 august) jucători de peste un miliard de euro. Ieri a expirat perioada de transferuri și cluburile din Anglia ajunseseră la o sumă totală a transferurilor efectuate în această vară de 1,165 miliarde de lire sterline euro, doar în ultima zi de transferuri cheltuindu-se 155 milioane de lire sterline.
Cât a investit fiecare echipă
Celelalte campionate din Europa nu mai pot face faţă acestei concurenţe, doar câteva cluburi (Barcelona, Real Madrid, Paris Saint Germain, Bayern Munchen, Juventus Torino) putând rivaliza pe piaţa transferurilor cu echipele din Premier League. Iată cât au investit cluburile din Anglia în transferuri, ordonarea este făcută în funcţie de locul ocupat în clasament în ultima ediţie de campionat: Leicester City: 47,5 milioane de euro, Arsenal: 113, Tottenham: 34, Manchester City: 180,8, Manchester United: 185, Southampton: 47,2, West Ham: 62,3, Liverpool: 79,9, Stoke City: 20,79, Chelsea: 79,8, Everton 52,4, Swansea: 32, Watford: 67,45, West Bromwich: 21,7, Crystal Palace: 58,5, Bournemouth: 37,4, Sunderland: 15,9, Burnley: 12,9, Middlesbrough: 25, Hull City: 14,7.
Pogba-118 milioane euro
După cum se poate observa, West Ham United, echipă eliminată de Astra Giurgiu în play-off-ul Europa League, a cheltuit pe cumpărarea de jucători mai mult decât bugetele însumate ale tuturor echipelor din Liga 1. Niciun jucător autohton nu a fost transferat în această vară în Premier League, de altfel, Liga 1 vinde foarte rar în Anglia. Pe primul loc in topul transferurilor din Anglia se afla Manchester United, cu 185 milioane de euro investite, noua echipa a lui Jose Mourinho fiind urmată de rivala City cu 180,8 milioane de euro. United a realizat și cel mai scump transfer: Pogba de la Juventus Torino, jucător pe care a plătit 118 milioane de euro.
Televizarea costă 7 miliarde de euro