Transelectrica a înregistrat în 2016 un profit net de 285,511 milioane lei, în scădere 20,7% faţă de anul precedent, potrivit situaţiilor financiare preliminare pentru exerciţiul financiar pe anul 2016, remise Bursei de Valori Bucureşti

0
1844
Transelectrica

Veniturile companiei s-au cifrat la 2,722 miliarde lei, mai mici cu 8,76% în comparaţie cu 2015. Cele mai semnificative venituri au fost cele din serviciul de transport, care s-au cifrat la 1,146 miliarde lei, în timp ce veniturile din servicii de sistem au fost în sumă de 716,336 milioane lei, iar cele privind piaţa de echilibrare în valoare de 814,105 milioane lei.

Cheltuielile din exploatare s-au situat la 2,358 miliarde de lei, de la 2,535 miliarde lei, raportate în anul anterior iar profitul din exploatare a scăzut la 364,477 milioane lei, de la 448,654 milioane lei, cât era la 31 decembrie 2015.

Conform documentului citat, Transelectrica avea, la finele anului trecut, datorii pe termen lung de 1,005 miliarde lei, în scădere de la 1,116 miliarde de lei, înregistrate în 2015.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din Romania, cu un rol cheie pe piaţa naţională de energie electrică, ce administrează şi operează sistemul electric de transport şi asigură schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică). De asemenea, societatea este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pieţei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here