Teodorovici, despre amnistia fiscală: Poate o numim restructurare financiară. Această măsură li se va aplica atât companiilor private, cât și celor publice

0
1192
Fostul ministru de finanțe spune că o ședință de Guvern costă 15.000 de euro

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că în următoarele zile sau săptămâni Guvernul va veni cu o procedură privind amnistia fiscală.

Acesta a susținut că amnistia fiscală va fi redenumită restructurare financiară, iar mecanismul acesteia va fi finalizat în cursul lunii octombrie, potrivit Mediafax. „Să îi spunem o restructurare financiară, oarecum, nu amnistie, prin amnistie se înțelege altceva, care, alături de insolvență, oferă mediului de afaceri beneficii”, a afirmat Teodorovici, în cadrul unei emisiuni tv.

Ministrul a menționat că acesta măsură se va aplica atât companiilor private, cât și celor de stat, precum și persoanelor fizice, iar mecanismul de aplicare va fi finalizat în octombrie.

„Deocamdată, lucrăm la mecanismul care să cuprindă toate cele trei categorii – cu datorii, fără datorii și persoanele fizice, ca să avem un ansamblu clar. În octombrie, mecanismul trebuie pus în aplicare și discutat în coaliție, în guvern”, a menționat Teodorovici.

Oficialul de la Finanțe a completat că acest cadru trebuie să fie adoptat printr-un cadru legislativ primar, precum o ordonanță de urgență.

O primă categorii de companii vizate de noile reguli sunt cele, de stat sau private, care au datorii, n-au apucat să intre în insolvență, iar acele datorii pot duce firma spre faliment.

„Luăm în calcul ștergerea, poate, a dobânzilor la acele companii, a penalităților, lăsăm principalul și le anulăm în timp, în așa fel încât acea companie să își poată da înapoi datoriile față de stat, să aibă activitate, să și funcționeze, să și crească”, a explicat Teodorovici.

În plus, această măsură li se va aplica atât companiilor private, cât și celor publice, în urma unei analize. „Analiza financiară pe companii nu vreau să o facă statul, vreau să fie făcută transparent de către piață, adică de către o bancă, fie că este, poate, Eximbank, CEC sau alte bănci din piață, care să spună foarte clar: Tu, companie, ca să poți să devii, din nou, economic funcțională ai nevoie de o eșalonare a principalului care rămâne de dat la stat de zece – șapte ani, poate 15 ani”, a precizat Teodorovici.

În acest fel, se dorește ca firma aflată în dificultate să achite mare parte din datoria față de stat și să rămână funcțională. „De exemplu, unei companii de stat degeaba îi ștergi istoricul, dacă nu îi ștergi istoricul e pdobânzi și penalități acumulate. Ori luăm o măsură de acest tip și dăm o șansă în piață ca alte companii să devină profitabile și să fie actori viabili în piață, pentru că aici IMM-urile au de câștigat”, a detaliat Teodorovici.

Cea de-a doua categorie de companii vizată de restructurarea financiară este a celor care sunt cu toate plățile la zi, la o anumită dată, care urmează să fie stabilită de oficialități. Acestora li se va permite, de exemplu, să plătească unele taxe și impozite la o dată ulterioară față de cea la care sunt obligate să plătească, a precizat ministrul Finanțelor una dintre propuneri.

„Eu, stat, îmi asum acea lipsă a cash-ului, pentru acea perioadă. Am un cost de finanțare – asta este, dar este un efort pe care trebuie să îl fac pentru acele companii, pentru că nu este corect ca la unii să șterg și la alții care sunt de bună credință să nu o fac”, a punctat Teodorovici.

Pentru persoanele fizice, mecanismul este deja parțial stabilit. Acestea trebuie să plătească obligațiile pentru pensii și sănătate, precum și impozitul pe venit până în martie 2019, pentru veniturile aferente anului 2018. Dacă plătesc mai devreme, până în decembrie 2018, au o reducere de 5%.

„Pentru restanțele din ultimii cinci ani, la CAS și CASS, pe care ANAF-ul le-a lăsat să treacă, netrimițând acasă decizia de impunere, din omisiune, din alte motive. Până la final de octombrie, finalizăm pe cei cinci ani, ce are de dat statului și, pentru că statul nu a avut rol activ în acest sens, la fel, obligația de plată va fi martie 2019, dar, dacă plătesc mai devreme, până în decembrie, să acordăm un discount de minim 10%, 10-15%, pentru că statul a greșit, deși legea spune în termen de 60 de zile de la emitere”, a detaliat Teodorovici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here