Taxa pe apa de ploaie ne seacă la buzunare! Bucureştenii plătesc anual, în medie, peste jumătate de milion de euro pentru apa de ploaie

0
1322

Când spunem “apă de ploaie”, ne gândim că e ceva care nu merită atenţie. Ei bine, sunt zeci de procese care au ca obiect exact apa de ploaie, pe care românii nu vor s-o mai plătească. Unii au şi reuşit. Acum, problema a ajuns şi în Parlament, unde aleşii vor să schimbe formula de calcul.

Bucureştenii plătesc anual, în medie, peste jumătate de milion de euro pentru apa de ploaie.

“Mulţi bucureşteni nu ştiu că plătesc această taxă pentru că ea este inclusă în preţul apei şi nu este afişată separat în lista de întreţinere”, subliniază Cătălin Deacu, jurnalist.

De peste 10 ani, companiile de utilităţi încasează bani lunar pentru transportul şi epurarea apelor pluviale. Taxa a fost mereu controversată pentru că este calculată pe baza unor valori medii ale precipitaţiilor şi nu prin cifre precise.

Mai mulţi parlamentari vor ca acest serviciu să fie facturat primăriilor şi au depus un proiect de lege.

“Nimeni nu ştie exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă. Aşadar, baza de impunere este ilegală, iar această taxă nu trebuie plătită de consumatorii casnici din România”, se arată în proiectul de lege.

În urma petiţiilor depuse de cetăţeni, mai multe primării din ţară au eliminat deja taxa pentru apele pluviale.

În Buzău, localnicii făceau economii la apa menajeră pentru a putea plăti apa de ploaie.

În alte ţări europene, apa pluvială este colectată separat de cea menajeră şi pusă în valoare.

Proiectul de lege care prevede ca taxa pentru apă de ploaie să fie achitată de primării este în dezbatere la Senat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here