STB: cum arată, în cifre, o companie ținută artificial în picioare timp de cinci ani — și de ce insolvența e doar factura care sosește acum

Marți, 21 iulie 2026, Consiliul General al Municipiului București a votat cu 39 de voturi „pentru” și 7 abțineri mandatarea reprezentanților Primăriei în Adunarea Generală a Acționarilor STB să ceară Consiliului de Administrație declanșarea procedurii de insolvență. Primarul general Ciprian Ciucu a rezumat situația într-o singură frază, spusă cu o zi înainte, în cadrul unei conferințe de presă: „Fără insolvenţă, la un moment dat, efectiv, STB va intra direct în faliment.” Potrivit estimărilor Primăriei, datoria totală a companiei — inclusiv obligațiile către ANAF și penalitățile dintr-un litigiu comercial — ar putea ajunge la aproximativ 3 miliarde de lei, o sumă comparabilă, spune Ciucu, cu bugetul anual al Capitalei.

Prezentată așa, insolvența pare o urgență de ultim moment, un incendiu izbucnit brusc. Nu este. E genul de incendiu care mocnește de ani buni, într-o clădire despre care toată lumea — Curtea de Conturi, auditorul independent, chiar și rapoartele proprii ale companiei — a scris că are instalația electrică defectă. Diferența e că, până acum, nimeni nu a vrut să tragă concluzia logică. Bilanțurile STB din ultimii cinci ani nu descriu o companie lovită de o criză neprevăzută. Descriu o companie construită, cu bună știință sau din inerție birocratică, să nu arate niciodată nici profit real, nici pierdere reală — doar un platou contabil perfect neted, an de an, indiferent ce se întâmpla dedesubt.

Un profit „de menținere”: aceeași sumă mică, cinci ani la rând, indiferent de context

Iată seria bilanțurilor STB, așa cum reiese din situațiile financiare depuse:

Priviți cu atenție rândul „Profit net”. Cifra de afaceri a crescut cu 44% în cinci ani. Veniturile totale au crescut cu 38%. Datoriile au crescut cu 33%. Numărul de angajați a scăzut cu aproape 1.200 de oameni. Și totuși, profitul net a rămas, în fiecare din cei cinci ani, undeva între 306.000 și 612.000 lei — o variație de câteva sute de mii de lei, la o companie cu o cifră de afaceri de 1,8 miliarde. Statistic, asta nu se întâmplă la o afacere reală. La o afacere reală, profitul fluctuează cu piața, cu costurile, cu volumul de activitate. Aici nu fluctuează cu nimic — pentru că nu e un profit rezultat din activitate, ci un rest contabil calibrat, an de an, să iasă undeva aproape de zero, suficient cât să nu se cheme oficial „pierdere”, dar niciodată suficient de mare cât să însemne ceva. E genul de cifră care nu descrie o afacere, ci un aparat administrativ ținut în echilibru artificial de compensații bugetare — o companie subvenționată permanent, mascată contabil ca fiind „profitabilă”.

Iar 2025 arată exact cât de fragil era acest echilibru: bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al STB pentru 2025 (aprobat de Adunarea Generală, semnat de directorul general Daniel Istrate și directorul economic Monica-Cornelia Ciocan) planifica un rezultat net de 2.975.000 lei — de aproape zece ori mai mult decât s-a realizat efectiv (327.376 lei). Compania și-a ratat propria țintă bugetară, deja modestă, cu aproape 90%. Nu e o eroare de estimare minoră; e semnul că nici măcar planificatorii interni nu au mai putut ține pasul cu deteriorarea reală a situației.

Restanțe înghețate la aproape un miliard de lei, de ambele părți

Același document de fundamentare a bugetului rectificat conține două cifre care ar trebui să apară pe prima pagină a oricărei analize despre STB, nu îngropate într-o anexă tehnică: plăți restante de 810.842 mii lei (peste 810 milioane lei) și creanțe restante de 881.330 mii lei (peste 881 milioane lei) — cifre identice atât în varianta de buget din februarie 2025, cât și în rectificarea ulterioară. Nu sunt cifre care se mișcă lunar, se sting sau se recuperează; sunt praguri structurale, înghețate, ale unei companii prinsă într-un cerc vicios: STB nu-și plătește furnizorii și ANAF, pentru că nici STB nu e plătită la timp de Primărie și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADITPBI/TPBI). Raportul de administrare pe 2025 confirmă mecanismul: la 31 decembrie 2025, soldul facturilor neachitate către STB (compensație, diferențe de tarif, bonificație) era de 950.734.582,68 lei, din care peste 157 milioane lei reprezentau doar penalități de întârziere acumulate pentru neplată — bani pe care nimeni nu i-a produs, i-a livrat sau i-a folosit, ci care există exclusiv pentru că altcineva nu și-a respectat termenele de plată.

Așadar compania e, simultan, victimă și complice în același blocaj: e neplătită de propriul acționar majoritar și de autoritatea contractantă, dar în același timp acumulează propriile penalități către ANAF pentru că nu poate plăti la timp furnizorii și taxele. E o structură în care nimeni nu plătește la timp pe nimeni, iar toată lumea acumulează penalități unii față de alții — un joc cu sumă negativă, plătit, la final, tot din bani publici.

Salariile cresc mai repede decât veniturile — chiar și pe hârtie

Nota de fundamentare arată și altceva incomod: chiar în varianta oficială, asumată de conducere, cheltuielile cu personalul cresc mai repede decât veniturile. Rectificarea bugetară din 2025 arată venituri totale în creștere cu 4,74%, dar cheltuieli de natură salarială în creștere cu 7,58%, iar cheltuielile cu salariile propriu-zise cu 8,22%. Câștigul mediu lunar per salariat trece de la 9.439 lei la 10.153 lei — o creștere de peste 7% — exact în anul în care numărul de angajați scade constant (de la 9.887 în ianuarie la 9.725 în decembrie 2025, conform raportului de administrare) și în care se aplică, teoretic, OUG 156/2024, gândită special să limiteze exact acest tip de derapaj salarial în companiile de stat. Practic, măsura de austeritate a funcționat pe hârtie ca limitare a angajărilor noi, dar nu a oprit creșterea costului per angajat existent — o austeritate parțială, care taie din ce e ușor de tăiat (posturi vacante) și lasă neatinsă partea care contează cu adevărat pentru un buget în colaps.

Cu alte cuvinte: compania era, simultan, un creditor neplătit de sute de milioane de lei — de către Primărie și de către ADITPBI/TPBI — și un debitor cu datorii de peste un miliard de lei către furnizori, buget de stat și ANAF. Un profit contabil de câteva sute de mii de lei, într-un asemenea context, nu spune nimic despre sănătatea financiară reală a companiei. Spune, mai degrabă, cât de aproape de limită a fost ținut, artificial, echilibrul contabil — și cât de convenabil a fost, pentru toată lumea implicată, ca acest echilibru să pară „stabil” în loc să fie recunoscut, ani la rând, drept ceea ce era: o insolvență de facto, amânată prin eșalonări, compensații întârziate și un profit contabil cosmetizat la limita relevanței statistice.

ANAF, eșalonările succesive și gajul pe autobuze

Raportul de administrare pe 2025 conține, de fapt, o cronologie aproape zilnică a unei relații tensionate cu Fiscul. În ianuarie 2025, ANAF anulează eșalonarea la plată existentă și instituie popriri pentru 377,9 milioane lei, urmate de somații și titluri executorii de până la 817,8 milioane lei. STB reușește să obțină, în aprilie 2025, o nouă eșalonare — pentru obligații totale de 1,07 miliarde lei — după ce pune drept garanție inclusiv 398 de autobuze Otokar aflate în proprietatea Primăriei, printr-un contract de gaj fără deposedare în favoarea ANAF. Urmează o serie de modificări, contestații și decizii de anulare, pentru ca la finalul anului 2025 compania să ajungă la o eșalonare de 40 de luni pentru obligații fiscale de 1.487.223.447 lei, dintre care aproape o treime reprezintă doar dobânzi și penalități acumulate.

Această cifră merită subliniată: aproape jumătate de miliard de lei din datoria eșalonată la ANAF reprezintă strict accesorii — penalități generate de faptul că STB nu a putut plăti la timp, ani la rând, din cauza subfinanțării cronice semnalate chiar de companie. Raportul menționează explicit că un audit tehnico-economic a stabilit că STB ar fi trebuit să primească, pentru perioada 2018-2024, o regularizare a compensației de 757,1 milioane lei, sumă neîncasată.

De unde a pornit, de fapt, totul

E tentant să pui toată povestea pe seama „subfinanțării” — și, parțial, chiar așa e: compensația de la buget nu a acoperit niciodată integral costul real al serviciului, iar STB a documentat asta, cu cifre, an de an. Dar subfinanțarea explică o gaură structurală, nu explică de ce gaura a fost lăsată să crească necontrolat timp de aproape un deceniu, în loc să fie tratată ca o urgență de management. Aici încep ipotezele care contează cu adevărat:

Prima e instituțională: STB funcționează sub o tutelă triplă — Primăria Capitalei (acționar majoritar), Consiliul Județean Ilfov (acționar minoritar) și ADITPBI/TPBI (autoritatea contractantă care stabilește tarifele, aprobă programul de transport și decide, practic, cât și când plătește compensația). Trei paliere de decizie, fiecare cu interesul lui politic, niciunul cu răspundere financiară directă și imediată pentru rezultat. Când compensația întârzie, STB nu poate opri serviciul — pentru că e obligată prin contractul de delegare să circule oricum — deci acumulează datorie tăcută, lună de lună, fără ca nimeni din lanțul decizional să simtă imediat consecința.

A doua ipoteză e de guvernanță: raportul Curții de Conturi arată negru pe alb că, ani la rând, atât Consiliul de Administrație, cât și directorul general au funcționat pe mandate provizorii, peste limitele legale, fără ca procedurile de selecție să fie măcar demarate. O companie cu o cifră de afaceri de aproape două miliarde de lei a fost condusă, sistematic, de oameni fără mandat ferm, fără miză pe termen lung, fără stimulent instituțional să ia decizii dureroase — pentru că un administrator provizoriu nu are, de regulă, nici autoritatea politică, nici orizontul de timp să reformeze o structură. E genul de detaliu care pare tehnic, dar care explică enorm: cine ia decizii grele într-o companie când nimeni din vârf nu știe sigur dacă mai e acolo peste patru luni?

A treia ipoteză ține de comoditatea politică. Atâta vreme cât profitul contabil ieșea, an de an, ușor pozitiv — chiar dacă de câteva sute de mii de lei, la o cifră de afaceri de miliarde — nimeni nu era obligat să spună public „compania e falimentară”. Un bilanț „pe plus”, oricât de nesemnificativ, e o acoperire politică perfectă: permite amânarea deciziilor grele (reorganizare, restructurare, renegocierea compensației) fără costul de imagine al recunoașterii eșecului. Insolvența de-abia acum, în 2026, nu e neapărat rezultatul unei deteriorări bruște, ci al momentului în care mecanismul de eșalonare — cu ANAF, cu furnizorii, cu instanțele — pur și simplu nu mai avea unde să mai împingă problema.

Ce s-ar fi putut face altfel — și de ce nu s-a făcut

Nimic din ce a dus la insolvență nu era imprevizibil sau netratabil din timp, cel puțin pe hârtie:

• Recunoașterea reală, la timp, a subvenției necesare. Dacă auditurile tehnico-economice au stabilit că STB ar fi trebuit să primească 757,1 milioane lei suplimentar pentru 2018-2024, problema nu era lipsa de diagnostic, ci lipsa de voință politică de a asuma o compensație la nivelul costului real — pentru că asta ar fi însemnat fie tarife mai mari, fie un transfer bugetar mai mare, ambele nepopulare.
• Guvernanță stabilă, nu interimate perpetue. Selecția reală, la timp, a unui Consiliu de Administrație și a unui director general cu mandate ferme, conform OUG 109/2011, ar fi dat companiei un orizont de decizie de câțiva ani, nu de patru luni prelungite succesiv — suficient cât să implementeze o restructurare reală, nu doar administrare de criză.
• Disciplină în achiziții, nu improvizație. Episodul celor șase autobuze double-decker cumpărate înainte de a exista aprobarea legală pentru linia turistică nu e un accident izolat — e simptomul unei culturi organizaționale în care deciziile de cheltuială preced, în loc să urmeze, verificarea condițiilor legale. Aceeași logică — acțiune înainte de aviz — apare și la procedurile de achiziție ocolite pentru serviciile de spălare a vehiculelor.
• Renegocierea din timp cu ANAF, nu eșalonare peste eșalonare. De fiecare dată când compania a ajuns la o eșalonare, penalitățile acumulate deja reprezentau aproape o treime din suma totală. Fiecare rundă de negociere ulterioară pornea deci de la o bază mai mare, nu mai mică — un cerc vicios care se putea rupe doar printr-o restructurare de fond a datoriei, discutată de la un nivel politic, nu administrată pasager de la un birou de contabilitate.

Niciuna dintre aceste soluții nu era secretă sau tehnic imposibilă. Toate apar, mai mult sau mai puțin explicit, în recomandările Curții de Conturi și în observațiile auditorului independent — documente publice, semnate, cu termene de implementare. Diferența dintre a le citi și a le pune în practică e, de fapt, toată povestea STB din ultimii cinci ani.

Ce spune Curtea de Conturi: ineficiență, nu doar lipsă de bani

Dincolo de problema subfinanțării — reală și documentată — raportul de audit de conformitate al Curții de Conturi (Camera de Conturi București, aprobat în iunie 2025, pentru exercițiile 2022-2023) ajunge la o concluzie contrară cu privire la activitatea STB, adică la constatarea că aceasta nu a respectat, sub toate aspectele semnificative, legislația aplicabilă. Câteva exemple din raport ilustrează un tipar de management defectuos, nu doar de lipsă de lichidități:

• Compania a achiziționat, în 2022, șase autobuze supraetajate de tip double-decker pentru linia turistică „Bucharest City Tour”, în valoare de peste 2,1 milioane lei, înainte de a obține aprobarea CGMB pentru linia respectivă. Rezultatul: autobuzele au stat nefolosite peste 18 luni, generând cheltuieli de peste 1,1 milioane lei (amortizare, asigurări, revizii) în schimbul unor venituri „întâmplătoare” de doar 9.851 lei.
• Servicii de spălare și igienizare a vehiculelor au fost atribuite prin negociere fără invitație prealabilă, ocolind procedura de licitație deschisă, în condițiile în care motivarea urgenței, spune Curtea de Conturi, nu se justifica.
• Ca urmare a unor cheltuieli neeligibile fiscal legate de aceste episoade, compania a subestimat impozitul pe profit datorat cu peste 164.000 lei în 2022-2023.
• Curtea de Conturi a constatat și nerespectarea prevederilor legale privind selecția și numirea membrilor Consiliului de Administrație și a directorului general, aceștia funcționând ani la rând pe mandate provizorii, dincolo de termenele legale.

Ce spune auditorul independent: o opinie cu rezerve și o avertizare de continuitate

Raportul BDO Audit pentru exercițiul 2024 este, poate, documentul cel mai grăitor. Auditorul independent emite o „opinie cu rezerve” — nu o opinie curată — motivată de șase categorii de probleme, printre care lipsa reevaluării unor imobile, un sold debitor „neconform cu prevederile cadrului de raportare” de 353,2 milioane lei la poziția Pierdere reportată, informații insuficiente despre subvențiile pentru investiții și, mai ales, o creanță de 306 milioane lei față de ADITPBI cu o vechime de peste un an.

Mult mai relevant decât oricare dintre aceste rezerve tehnice este însă paragraful de la punctul 11 al raportului: „Societatea are dificultăți în asigurarea fluxurilor de numerar necesare achitării în termen a datoriilor comerciale, salariale și fiscale. Aceste condiții […] indică existența unei incertitudini semnificative cu privire la capacitatea Societății de a-și continua activitatea fără suportul acționarilor.” Este limbajul standard prin care un auditor semnalează riscul de continuitate a activității — practic, avertismentul oficial, depus cu peste un an înainte de votul din CGMB, că STB nu se poate susține singură.

Raportul BDO mai atrage atenția asupra unui risc pe care evenimentele din 2026 l-au confirmat: litigiul cu Electroputere VFU Pașcani, legat de neîncheierea unui contract de achiziție de tramvaie. Auditorul estimează că penalitățile pe care Societatea ar trebui, de fapt, să le raporteze ajung la 117,5 milioane lei, deși în bilanț apar provizioane de doar 49,1 milioane lei — diferența fiind considerată de auditor un risc semnificativ. Chiar acest litigiu a fost invocat, o lună mai târziu, de primarul Ciucu drept unul dintre motoarele principale ale deciziei de insolvență: penalitățile de 0,5% pe zi au transformat un contract de 305 milioane lei într-o datorie care depășește un miliard de lei.

Ce înseamnă, practic, insolvența

Insolvența nu este falimentul, deși multă lume le confundă. Pentru STB, procedura are, cel puțin în teorie, un rol de scut: oprește executările silite și popririle inițiate de ANAF, blochează curgerea penalităților în ritmul actual și oferă un cadru — administrat de un practician în insolvență, sub controlul instanței — pentru reorganizarea datoriilor și, potențial, pentru protejarea salariilor angajaților. Este exact argumentul folosit de Ciucu: „Doar așa o putem salva. Doar așa putem plăti salariile. Doar așa putem evita falimentul orașului.”

Prețul acestei protecții a început deja să se vadă. Compania a lansat, imediat după votul CGMB, un Program de Plecări Voluntare, cu pachete compensatorii de șase salarii medii brute (aproximativ 9.837 lei/lună, potrivit companiei), pentru maximum 200 de angajați într-o primă etapă — deși unele surse citează planuri de reorganizare care ar putea viza 700-800 de posturi. Contractul colectiv de muncă al STB prevede între 16 și 20 de salarii compensatorii pentru concedieri colective; conducerea susține însă că prevederile legii privind insolvența prevalează, iar fondul alocat, de 32 de milioane de lei, acoperă doar aproximativ patru salarii medii pe angajat.

Concluzia: factura nu e a insolvenței, e a celor cinci ani în care nimeni nu a vrut să o vadă

Dincolo de titlurile din presă și de tensiunile politice din CGMB, documentele financiare ale STB — bilanțurile din 2021 până în 2025, bugetul rectificat, raportul de administrare, raportul Curții de Conturi și raportul auditorului independent — spun, toate, aceeași poveste, doar cu grade diferite de politețe instituțională: compania nu a fost niciodată sănătoasă financiar în acest interval, ci doar prezentată ca fiind stabilă, printr-un profit contabil de câteva sute de mii de lei, calibrat cosmetic an de an, în timp ce datoriile reale — către ANAF, către furnizori, în penalități — s-au tot adunat pe sub masă.

Nimeni implicat — nici conducerea executivă, nici acționarii, nici autoritatea contractantă — nu poate pretinde acum surpriza. Curtea de Conturi a scris, cu ani în urmă, despre ineficiență și nereguli. Auditorul independent a scris, negru pe alb, despre incertitudinea privind continuitatea activității. Propriile rapoarte de administrare ale STB au documentat, lună de lună, popririle, eșalonările și penalitățile. Insolvența din iulie 2026 nu e un diagnostic nou; e doar momentul în care diagnosticul, ignorat sistematic ani la rând, a devenit imposibil de mai amânat printr-o eșalonare suplimentară.

Costul acestei amânări nu-l vor plăti cei care au semnat rapoartele optimiste sau au tot împins problema de la un mandat provizoriu la altul. Îl vor plăti, în primă instanță, angajații care intră acum într-un program de „plecări voluntare” cu jumătate din compensațiile prevăzute de propriul contract colectiv de muncă, și, în ultimă instanță, bucureștenii — fie prin taxe și impozite locale redirecționate spre acoperirea găurii, fie printr-un serviciu de transport public degradat pe durata reorganizării judiciare. Insolvența STB nu e o soluție elegantă găsită la timp. E prețul, cu penalități incluse, al unei probleme pe care toată lumea a preferat, ani la rând, să o citească doar în anexe.

Surse: Situațiile financiare (indicatori din bilanț și cont de profit și pierdere) ale STB S.A. pentru exercițiile 2021-2025; Bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al STB S.A. pe anul 2025 (Anexa nr. 1) și Nota de fundamentare aferentă; Raport privind administrarea STB S.A. pentru perioada 01.01-31.12.2025; Raport de audit de conformitate al Curții de Conturi a României – Camera de Conturi București (aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 608/10.06.2025); Raportul auditorului independent BDO Audit SRL privind situațiile financiare STB la 31.12.2024; declarații publice ale primarului general Ciprian Ciucu și comunicate ale Primăriei Municipiului București, iulie 2026; relatări Digi24, Economica.net, TVR Info, Stiripesurse, Spotmedia, Buletin de București.