Introducerea Pilonului II, al fondurilor de pensii private obligatorii, a debutat în 1998, în Ungaria, ca un experiment care să arate dacă administrarea privată a unor fonduri publice ar putea creşte veniturile viitoare din zona pensiilor. Sub presiunea crizei financiare, când activele fondurilor private de pensii private au scăzut în unele ţări şi cu 20%, şase ţări care au implementat modelul pensiei cu trei piloni (Pilonul I – pensia de la stat, Pilonul II – alocaţii de la bugetul de stat administrate privat şi Pilonul III – pensii private facultative) au renunţat la acest sistem. Cele şase ţări sunt Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Din grupul celor zece ţări din Europa Centrală şi de Est, participante la experiment, doar în Croaţia, Estonia, Letonia şi România fondurile private obligatorii nu au fost transformate în scheme voluntare. Restul ţărilor europene au pensii publice, pensii private şi pensii ocupaţionale. Acolo rata de înlocuire a veniturilor cu pensia poate ajunge şi la 65%-70%.
La nivelul Uniunii Europene există studiul Comisiei Europene despre pensii, iar Academia Română a realizat proiectul “Strategia de Dezvoltare a României pe următorii 20 de ani”, ambele studii fiind foarte detaliate , pot împreună da un răspuns la întrebarea : de ce îşi doreşte statul să devină administratorul pensiilor private obligatorii din Pilonul II?.
În plus, administrarea pensiilor private din Pilonul II de către stat ar conduce la diminuarea datoriei publice care a sărit deja de 40% din PIB. În schimb, economia făcută de buget, de circa 100 de milioane de euro pe an, s-ar putea să fie prea mică pentru a justifica o comasare a Pilonului I cu Pilonul II.
Conform unui studiu realizat de Comisia Europeană în anul 2015, rata de înlocuire a veniturilor cu pensia este în cazul României de circa 36%-37%. Rata de înlocuire a veniturilor este estimarea valorii medii a pensiei, calculată ca raport între pensia medie şi salariul mediu pe economie, în momentul în care salariatul iese din câmpul muncii.
Rata de înlocuire a veniturilor este o estimare a pensiei medii de peste 20-30 de ani. Rata de înlocuire de 36%-37% nu este considerată de Comisia Europeană ca fiind suficient pentru o pensie „adecvată şi durabilă”. CE a luat în calcul şi veniturile din Pilonul I, cel public, şi din Pilonul II, care administrează privat alocaţii de la bugetul de stat. De altfel, această rată de acoperire a veniturilor la vârsta pensionării este printre cele mai mici din regiune. Media ratei de înlocuire în UE 28 este de 48%, venit socotit de asemenea insuficient de către Comisia Europeană pentru o trecere lină de la viaţa activă la pensie.
Proiectul de „Strategie Economică pe 20 de ani” realizat de Academia Română în 2016 este un alt măr al discordiei Pilonului I cu Pilonul II. Potrivit calculelor Academiei, în 2030 vom avea circa 1.775.100 persoane fără drept de pensie (din cauza veniturilor mici sau a perioadei de şomaj de pe durata vieţii active), persoane care vor cădea atunci în sarcina bugetului de asigurări sociale şi nu la pensii. Membrii Academiei arată că pentru evitarea unor colapsuri viitoare în special ale bugetului asigurărilor sociale este necesară „Construirea unui sistem de pensii centrat pe sistemul asigurărilor sociale publice, calculat unitar, indiferent de statutul în viața activă. Pensii suplimentare (private, ocupaționale) pot fi posibile prin finanțare privată sau ocupațională, din fonduri distincte și nu prin calcul diferențiat”.
Totodată, „Un factor suplimentar de vulnerabilizare a sistemului public de pensii din România sunt și presiunile politice puternice de privatizare a sistemului, fondurile colectate de acesta fiind deosebit de tentante pentru investitorii din economie”, precizează proiectul Academiei. Situarea României printre codaşele Europei la finanţarea sistemelor publice de pensii, 12,5% din PIB era media UE conform Eurostat, în timp ce în România alocarea este de numai 8,1% din PIB, este un alt motiv care poate produce colapsuri sistemului.
În afara acestor studii care ar putea justifica o decizie a parlamentului de a aduce şi fondurile din Pilonul II în administrarea statului, nivelul datoriei publice poate reprezenta la rândul său un accelerator al unei astfel de decizii. Potrivit prognozei de iarnă a Comisiei Europene datoria publică brută a României va urca în 2017 de la 39,1% din PIB în 2016, la 40,5% în 2017 şi chiar la 42,3% în 2018.Fondurile de Pensii din Pilonul II au ajuns, la sfârşitul anului 2016, la 31,5 miliarde lei (aproximativ şapte miliarde euro), din care 65% sunt investite în titluri de stat, adică finanţează deficitul bugetar. Dacă aceste fonduri ar fi consolidate cu fondul de pensii de stat şi administrate public, nivelul datoriei publice ar putea fi scăzut cu valoarea titlurilor de stat deţinute de fonduri, indiferent de forma prin care s-art face această preluare de active, prin răscumpărare, compensare sau altă schemă financiară.
La nivelul celor 31,5 miliarde de lei strânşi în conturile individuale, 65% ar reprezenta o sumă de peste 20 de miliarde de lei investită de fonduri în titluri de stat cu o maturitate medie de circa 10 ani. În acest context, banii care se vor întoarce în bugetul de stat anual ar fi de circa 2% anual (peste 440 milioane de lei, deci în jur de 100 de milioane de euro). Totuşi, o economie de 100 de milioane de euro anual făcută de buget în următorii 5-6 ani s-ar putea să se dovedească a fi prea mică pentru supărarea pricinuită celor 6,9 milioane de participanţi la sistem, în cazul trecerii Pilonului II în administrarea statului.
