Poliția Română a descoperit noul pericol pentru stat: jurnaliștii care pun întrebări
Când instituțiile statului nu mai pot combate investigațiile cu argumente și fapte, apare reflexul clasic al sistemului: victimizarea și isteria despre „destabilizare”. Exact asta pare să facă acum Poliția Română după reacțiile provocate de investigațiile Recorder și criticile publice tot mai dure la adresa instituțiilor de forță.
În loc să răspundă punctual la întrebările incomode ridicate de jurnaliști, sistemul pare că a ales varianta veche și prăfuită: cine critică instituțiile devine automat suspect că „atacă statul”. Același tip de discurs care apare de fiecare dată când presa atinge zone sensibile din administrație, justiție sau structurile de putere.
În ultimele luni, mai multe reacții oficiale au acuzat existența unor „campanii de destabilizare” după apariția unor investigații Recorder despre sistemul judiciar și instituțiile statului.
Problema este că într-o democrație reală presa nu destabilizează statul atunci când investighează abuzuri, incompetență sau relații toxice din instituții. Din contră. Presa face exact ceea ce multe instituții refuză să mai facă: să caute adevărul și să tragă la răspundere oamenii care au transformat funcțiile publice în scut personal.
Dar în România ultimilor ani, orice întrebare incomodă pare tratată ca un atac la ordinea de stat. Dacă întrebi de ce dosarele se îngroapă, „destabilizezi”. Dacă arăți legături politice și protecții din sistem, „subminezi încrederea”. Dacă filmezi corupția și impostura, devii „pericol public”.
Reflexul acesta spune mai multe despre instituții decât despre jurnaliști. Un stat sănătos răspunde cu transparență. Un sistem panicat răspunde cu etichete și intimidare.
Iar reacția unor reprezentanți ai sistemului pare aproape caricaturală: în loc să fie scandalizați de suspiciunile prezentate în investigații, sunt scandalizați că oamenii au aflat despre ele. Ca și cum problema nu ar fi posibilul abuz, ci faptul că cineva a avut curajul să îl documenteze.
Tot mai mulți români au sentimentul că anumite structuri ale statului au rămas blocate într-o mentalitate de anii ’90, unde instituția trebuie protejată cu orice preț, chiar și atunci când greșește. Iar cine îndrăznește să critice devine automat „dușman”.
În realitate, încrederea în Poliția Română sau în orice altă instituție nu este distrusă de investigațiile de presă. Este distrusă de incompetență, de dublă măsură, de protejarea oamenilor conectați politic și de senzația că legea nu este egală pentru toți.
Recorder nu a inventat neîncrederea oamenilor în sistem. Ea există de ani întregi. Jurnaliștii doar au pus camera pe o realitate pe care mulți o trăiesc deja: dosare întârziate, personaje protejate, instituții opace și o aroganță administrativă care explodează imediat ce cineva pune întrebări serioase.
Poate că adevărata „destabilizare” nu vine din anchetele jurnalistice, ci din faptul că prea multe instituții ale statului au ajuns să funcționeze ca niște caste care se apără între ele indiferent de adevăr.
Iar într-o țară normală, Poliția ar trebui să vâneze infractori, nu să se războiască cu presa care își face meseria.
