Nouă consolidare fiscală
Cu toate acestea, “credem că perspectiva (României—n.r.) de a fi inclusă încă odată în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene ar trebui să îi motiveze pe factorii de decizie să demareze din nou o consolidare fiscală, indiferent de ideologie. În acest context, credem că este puțin probabil ca majorările salariale în sectorul public să fie inversate, dar investițiile ar putea avea de suferit”, afirmă Standard&Poor’s. Potrivit agenției de evaluare, perspectiva Stabilă asociată ratingului României reflectă echilibrul între posibilitatea ca deficitului fiscal și cel extern să se majoreze, pe de o parte, și datoria guvernamentală și externă modestă, pe de altă parte.
Ar putea îmbunătăți ratingul
Standard&Poor’s adaugă că ar putea îmbunătăți ratingul României dacă consolidarea bugetară va fi reluată iar datoria guvernamentală va intra pe o traiectorie descendentă, inclusiv prin restructurarea sau privatizarea companiilor de stat și în condițiile în care cadrul de guvernanță al Românei se va îmbunătăți, ceea ce ar însemna o creștere macroeconomică și finanțe guvernamentale mai predictibile și mai stabile.
În schimb, ratingul României ar putea fi înrăutățit dacă inversarea politicilor va provoca deteriorarea semnificativă a deficitului guvernamental, datoriei și costurilor cu împrumuturile sau dacă vor reapărea dezechilibre externe.