Spre umanul propus de Irina Cristescu

2
1085

Acum luni de zile scriam cu pana bărbatului încovoiat de grijile iubirii căutate și regăsite, că Irina Cristescu va reașeza simeza universului ei interior într-o nouă lume de armonie și culoare. Abia așteptam a doua expoziție a artistei, care să confirme sau să infirme senzația ca este un pictor demn de înaltă și contemporană galerie națională.

Iată că, într-o toamnă de Joi, de dinaintea răsplătitei Vineri (Noiembrie 17, Galeria Galateca, ora 18:30), artista ne pregătește surpriza. Ne invită să devenim din nou lacomi după umanul dintre noi. Căci dacă dragostea dintâi am regăsit-o în prima sa expoziție de lumină, explozie nu alta, dilatare a unui atom care ne-a condus pe fiecare spre iubirea cea imaginată în adâncul ascuns al sufletului, acum ne ducem spre umanul de pe pământ, definit prin panelul artistei.

HUMAN se intitulează noua aventură! Deja mă imaginez scormonind atent, devorând și respirând umanul propus de Irina Cristescu (de ce în limba engleză probabil o să aflăm la vernisaj). Artista, deci, sublimați de devoțiunea artistică, ne obligă să revenim la dânsa. Ne atrage cu forța tinereții sale mature și virile în căutarea diurnă a marilor răspunsuri.

Ca și marii artiști de odinioară, ea dorește să ne propună o nouă formulă de mix astral. Căci umanul fără cosmogonie nu poate fi nici divin, darămite pământean. Dacă nu cumva, Irina, prin cunoscuta-i tehnologică preoție a transformării mediumului creativ, ne propune doar o continuare a primei sale expoziții. Nu știu, dar am o curiozitate de a afla egală cu forța primei sale explozii.

Abia aștept să scrutez misiunea artistei și menirea spre care ne îndreaptă. Dacă prima dată, atunci când lumina a invadat sălile întunecate ale Parlamentului României, am lăudat curajul Irinei de a ne străpunge cu lumina oglinzii (tocmai oglinda ce a definit Versailles sub Regele Soare), acum HUMAN va sta sigur sub microscopul necrățător al criticului arțăgos și lăudăros din mine, strict companion al colecției de picturi ultra conservatoare de pe pereții casei mele. Căci neastâmpărat voi colinda culorile și mediumul prin care Irina Cristescu mă va conduce.

La Galeria Galateca, Joi 17 Noiembrie, la ora 18:30 ne dăm întâlnire cu toții, iubitori de artă și calitate, pentru a vedea, imagina și înțelege umanul imaginat de Irina Cristescu.

2 COMMENTS

  1. Bună ziua, conținutul site-ului web al companiei dvs. a fost piratat și manipulat
    Utilizarea Google pentru a căuta pe site-ul companiei dvs. va afișa conținut greșit, vă rugăm să contactați personalul tehnic pentru a remedia.

    Puteți vedea adresa URL:
    https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:o9g-HgNu2tEJ:https://www.sfin.ro/

    Puteți căuta pe Google adresa URL, conținutul site-ului dvs. a fost modificat în rezultatele căutării:\n
    https://www.google.com/search?q=www.sfin.ro

  2. Bună ziua, conținutul site-ului web al companiei dvs. a fost piratat și manipulat
    Utilizarea Google pentru a căuta pe site-ul companiei dvs. va afișa conținut greșit, vă rugăm să contactați personalul tehnic pentru a remedia.

    Puteți vedea adresa URL:
    https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:o9g-HgNu2tEJ:https://www.sfin.ro/

    Puteți căuta pe Google adresa URL, conținutul site-ului dvs. a fost modificat în rezultatele căutării:\n
    https://www.google.com/search?q=www.sfin.ro

    cc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here