Cu pași repezi și plini de voioșie, alegerile parlamentare sunt pe cale să ajungă la ușile partidelor politice, a televiziunilor, a societății civile, a ceea ce a mai rămas din clasa de business, a țăranilor, a trăitorilor din mahalalele marilor și micilor orașe și a țiganilor. Toată lumea își freacă nerăbdătoare mâinile în așteptarea marelui eveniment.
P.S.D. speră că împreună cu sateliții lui să facă pachetul majoritar, să rupă gâturile instituțiilor de forță și să-și umple iarăși buzunarele golite de anii de opoziție și de hăituiala barbară declanșată împotriva lor, chiar și atunci când aveau guvernarea, de către colegul lor cu nume și caracteristici de porc, care nu-i lăsa să se apropie de nici un contract cu statul fără a le lua o pincă uriașă pentru sine și, după cum le spunea el, pentru “Marele Premier” V. V. Ponta.
PNL-iștii speră ca PSD-iștii să nu facă pachetul majoritar și, prin artificiul ilegal și imoral impus de Băsescu și consfințit de Curtea Constituțională, să pună mâna pe guvernare cu un guvern minoritar, pentru a se bucura împreună cu acoliții lor de bănuții obținuți cu atâtea sacrificii din țuțuroaiele puterii.
Televiziunile visează la rândul lor la bugete frumușele de publicitate (după opinia mea, degeaba) și la creșterea puterii lor în fața unor politicieni de doi bani, pentru simpla satisfacție de a-și hrăni orgoliul, căci, în situația de azi, nu poate fi vorba de alte beneficii.
Pentru societatea civilă este momentul să arate cât de integră și necesară este ea și, cine știe, dacă o suge cu dedicație și devotament poate ajunge și ea pe la Bruxelles, pe un post de europarlamentar cu jde mii de euro lunar, așa cum a ajuns, de exemplu, colegul lor Traian Ungureanu, un “intelectual” fără operă, cu o meclă plină de coșuri purulente dar cu o gură extrem de încăpătoare, care reusește să absoarbă secrețiile din pustulele evocate.
Cât despre mahalagii și țigani, ăștia speră din toată inima că partidele vor reuși să înșele cumva vigilența “organelor” și să-i plătească în vreun fel pentru loialitatea si aderarea lor la cauza nobilă a sfintelor idealuri pe care atât PSD-iștii cât și PNL-iștii le poartă-n cuget și-n simțiri.
Micul mănunchi de afaceriști rămași visează încă la vremurile bune de pe timpul lui Năstase sau Tăriceanu, când puteau să-și facă afacerile fără frica S.R.I-ului sau a vreunui zapciu de tip Ghiță, care să le fure sau să le dijmuiască afacerile cu sprijinul nemijlocit al unui Coldea sau Maior.
Singurii care au inteligența să-și dea seama că alegerile care vor veni nu vor schimba nimic sunteți voi, generația “Facebook”, generația “N-am”, înjurați și urâți de masa uriașă de impostori și canalii care vă sufocă viața, care pe tot parcursul existenței voastre v-au inhibat dezvoltarea morală și acum vă acuză de lipsă de bun simț pentru modul în care vă adresați. Tocmai voi v-ați dat seama de inutilitatea și futilitatea acestei farse care se cheamă “Democrația Românească”. Voi nu așteptați nimic, nu sperați nimic, dar nici nu faceți nimic, în ciuda faptului că tocmai tinerețea voastră este cel mai puternic catalizator pentru schimbarea stării de fapt. Iar pentru a schimba cu adevărat, trebuie să afli cum funcționează lucrurile dincolo de minciunile pe care le auzi zilnic pe aproape toate canalele media.
Astăzi vă voi arăta cum funcționează partidele politice în alegeri și cum sunteți manipulați pe problemele sensibile atunci când ele apar, ilustrându-le cu două studii de caz: Ponta-Ghiță-Blair și poza ambasadorului american apărută pe Facebook.
Partidele în alegeri
Partidele politice reprezintă pilonul de bază al unei societați de tip democratic. De buna funcționare a partidului depinde buna funcționare a parlamentului, în final, a societății. Funcționalitatea lui se vede mai ales în alegeri, fie ele locale sau parlamentare, și se măsoară în numărul de voturi obținute precum și în calitatea celor propuși pe diferite liste.
Structura de putere
Avem de a face cu o structură de tip piramidal, la baza ei stând primarii, apoi șefii organizațiilor locale iar în vârf, președintele. Acolo unde partidul este inteligent condus, între șefii organizațiilor locale și lider, există un grup de playeri alcătuit din oameni inteligenți și charismatici, făcători de jocuri atât în interiorul cât și în exteriorul partidului. Cu cât acești playeri erau mai puternici, cu atât partidul era mai puternic și liderul, care avea rolul de playmaker (cel care face jocul cu adevărat), mai important. Exemplul cel mai concludent este cel al lui Ion Iliescu, care a permis și a protejat apariția unui astfel de grup, prin persoane de un calibru incontestabil: A. Năstase, D.I. Popescu, Miron Mitrea, V. Hrebenciuc…, copiat ca model și de către P. Roman, care a promovat grupul cu o puternică aromă SIE : T. Băsescu, A. Sasu, Bogdan Baltazar, Berceanu, Videanu, Duvăz…
După pensionarea celor doi, cei care au urmat, din lăcomie în cazul lui Năstase și din prostie în cazul lui Băsescu, playerii din aceste partide au fost martelați, demonizați și înlocuiți de celebri combinatori care nu aveau nimic de a face cu viața de partid, C. Bobic, Al. Bitner, Ad. Petrache sau inegalabilul consort Cocoș.
În acest mod structura reală de putere din interiorul partidelor s-a mutat în afara lor, ele fiind conduse de facto de combinatorii pe care i-am enumerat. Lăcomia lui Năstase s-a propagat cu viteza fulgerului în capul tuturor liderilor partidelor importante din timpul lui și după. Nu discut aici de lăcomia financiară ci de cea a puterii. Toți și-au dorit puteri absolute, fără să realizeze că fiecare player căzut amputa și o parte din puterea absolută pe care și-o doreau, ajungând să rămână de unul singur în fața dușmanilor din interiorul sau exteriorul partidului. Același lucru s-a întâmplat și cu V. V. Ponta care, mânat de aceeași lăcomie, de putere absolută, i-a îndepărtat pe micuții playeri pe care îi mai avea partidul și a transferat acest rol marelui său prieten S. Ghiță, fără să știe că acesta fusese de fapt plantat lângă el de către structurile operative ale SRI (conform unor informații apărute în presă) cu rolul de a-l corupe, monitoriza și înregistra și, urmare a relației astfel create, să aibă acces și la alte personalități ale partidului, în același scop. Dincolo de misiunea cu care fusese investit, Ghiță era mânat de o foame infinită de bani și de o teamă paranoică de pușcărie. Știa că mai devreme sau mai târziu, în ciuda disimulării proprietății, prin vânzări fictive, furturile masive din banii statului vor ieși la iveală și coșmarul va începe. De aceea avea nevoie ca de aer de protecția pe care i-ar fi oferit-o parlamentul. În general, propunerile pentru candidați sunt făcute de organizațiile județene ale partidelor și validate de către președinții acestora. Sunt cazuri în care președintele are niște obligații personale și atunci îsi impune proprii candidați pe listele diverselor județe. Însă, chiar dacă are puterea să impună pe cine vrea el și unde vrea el, tot are nevoie de niște argumente pentru a face hapul mai ușor de înghițit. Iar cel mai ades invocat argument este cel financiar:
– Dom’le! Ia uite câți bani a dat ăsta la partid, își argumentează decizia președintele în fața organizației județene.
Așa se explică faptul că, în ciuda relațiilor extrem de apropiate, Ghiță și-a plătit intrarea în parlament, finanțând printre altele și operațiuni de imagine pentru Ponta, care era liderul partidului. Vă amintesc faptul că, pentru o faptă similar, Ion Nicolae, care a finanțat niște cercetări de piață pentru Mircea Geoană, a fost condamnat printr-o sentință privativă de libertate. Ieșirile isterice împotriva DNA și în favoarea lui Ponta și a lui Ghiță arată fie o necunoaștere impardonabilă a presei despre cum se fac listele și finanțările partidelor în campaniile electorale, fie o ură incomensurabilă la adresa celor care le-au băgat patronii la pușcărie și care o face să cauționeze niște derbedei.
Plăcinta americană
Prezentarea întâmplărilor cu cei doi ambasadori americani ca fiind niște naivități sau gafe făcute din neatenție nu este altceva decât o manipulare. Și nici măcar nu este comandată de către aceștia ci este făcută din slugărnicie de către cei care cred că vor fi arhivați drept iubitori de americani iar cândva, undeva, profiturile pe diverse planuri vor începe să curgă valuri, valuri. Chiar dacă în țări ca Republica Moldova sau România sunt trimiși ambasadori de la periferia diplomației americane, să nu vă imaginați nici măcar o clipă că aparițiile lor publice sau mesajele pe care le dau sunt impulsuri de moment generate de starea de spirit mai bună sau mai proastă. La fiecare declarație publică ambasadorul își pune de acord discursul sau răspunsurile la întrebările delicate care i se pun cu cineva de la departamentul de stat american specializat în problemele zonei respective. Astfel, declarația ambasadorului american din Republica Moldova arată continuarea unui joc la două capete cu Federația Rusă și cu Germania, în care atât noi cât și moldovenii suntem piese de schimb sau de sacrificiu. Parte a aceluiași joc este și fotografia celebră de acum a ambasadorului Klemm cu iredentiștii maghiari și steagul. Conform protocoalelor oricărei ambasade, atunci când are loc un eveniment la care participă ambasadorul acestuia, se pune la dispoziție întreaga desfășurare punct cu punct, fișele persoanelor cu care urmează să interacționeze, tipul de mesaj pe care să-l transmită, participarea la evenimentul în sine constituind și el un mesaj. Deci domnul Klemm știa foarte bine cu cine și cu ce se pozează, astea făcând practic parte din mesaj. Explicațiile date ulterior au fost doar de pură complezență.
