Sorin Blejnar a vrut să fugă în Guineea? Fostul șef al fiscului a fost ridicat de DNA din sediul Consulatului Onorific al Guineei

0
2323
Sorin Blejnar

Luni, fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost reținut de procurorii DNA Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice pe care o conducea.

13 milioane de lei

“Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unor subalterni, pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se preciza într-un comunicat al DNA.

Informații bombă: Blejner se pregătea să fugă

Astăzi, o televiziune a lansat ipoteza că Blejner voia să fugă din țară în Guineea. ,,Blejnar a fost ridicat chiar din sediul Consulatului onorific al Guineei,,, susține RTV. Adevărul că lucrurile se cam leagă. Cercetăm Internetul și aflăm că lucrurile se leagă. Deși RTV nu a prezentat și aceste informații, Blejner a fost acuzat de exportul de conserve de roșii (aduse din China!), către Guineea. , Nimănui nu i s-a părut interesant de ce aduce cineva din China conserve de roșii și le exportă în Guineea, o țară supusă embargoului. Atenție, fiind vorba de conserve, deci metal, marfa nu poate fi scanată. Iar trei dintre cele patru transporturi de roșii au primit undă verde la Otopeni, fără a fi verificate,, a susținut presa de investigații acum doi ani.

Afaceri cu consulul onorific

Consulul onorific al Republicii Guineea la Bucureşti, Iulian Tudor, ar fi făcut afaceri cu apropiații lui Sorin Blejnar. Este vorba de Mariana Cîndea, o doamnă cu cetăţenie dublă, română şi belgiană, domiciliată în oraşul Neufchateau. Iulian Tudor este cel pe care Mariana Cîndea l-a desemnat să o reprezinte la întâlni­rile asociaţilor firmei care deţine mai multe hoteluri! Poate fi o simplă speculație, dar prea multe drumuri duc în Guineea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here