Situația românilor din Spania în contextul exodului de refugiați de război din Ucraina

Interviu cu av. Florentina Marin – Barcelona, Spania

Aşa cum vorbeam, împreună cu avocatul Cristina Sandu, din Italia, în cadrul precedentului interviu, războiul din Ucraina ne dă nenumărate lecţii grele, dincolo de tragediile şi ororile care se întâmplă acolo, în fiecare zi. Spuneam, de asemenea că unitatea de care dă dovadă poporul ucrainean ne arată că, la rândul nostru şi noi românii trebuie să fim uniţi pentru a ne apăra societatea, valorile, oamenii şi ţara.

Masa uriaşă de refugiaţi din Ucraina care continuă să se reverse în interiorul Uniunii Europene mă îndeamnă să mă gândesc şi la românii noştri din diasporă, pentru care, repet, refugiaţii ucraineni vor reprezenta, în scurt timp, o concurenţă puternică în privinţa ocupării locurilor de muncă, acolo, în Vest. Informaţiile de ultimă oră ne arată că mai mult de 5 milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara de la începutul războiului…

Cred că, acum, este un moment extrem de important, la care responsabilii guvernamentali de la Bucureşti ar trebui să se gândească cu foarte multă responsabilitate, pentru că românii din diaspora sunt tot ai noştri. Cred că acum este un moment favorabil în care am putea să facem ceva ca să ne aducem românii acasă, mai ales că nicăieri, în Europa, lucrurile nu par a fi liniştite, după pandemie şi în plină epocă a crizelor de tot felul: sanitară, energetică, alimentară, a lanţurilor de aprovizionare şi de o lună încoace, a războiului. Exodul ucrainean va amplifica şi mai mult aceste crize şi cu siguranţă va produce multe frământări sociale.

Sunt convins că sunt mulţi români muncitori, care dacă ar primi un semnal favorabil din partea Statului, s-ar întoarce alături de ai lor.

De această dată, voi vorbi despre toate aceste lucruri cu avocatul Florentina Marin din Barcelona, Spania. Domnia sa a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București. A promovat examenul de admitere în Barou cu punctaj maxim iar în anul 2005 a fost acceptată la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților din România.

În paralel, doamna avocat Florentina Marin s-a înscris la cursurile Masterului de Drept Penal ale aceleași universităţi, „Nicolae Titulescu” din București, pe care l-a absolvit, devenind expert în drept penal.

În anul 2006, doamna Marin a devenit avocat definitiv al Baroului din București și a început colaborarea cu mai multe cabinete juridice prestigioase.

În anul 2007 a decis să îşi continue studiile şi specializarea în străinătate, absolvind programul de Master în Drept al Universităţii din Barcelona, unde a obținut bursă la unul dintre cele mai apreciate programe din Europa – Master în Drept Internațional (ISDE). În cadrul acestui program, domnia sa a lucrat în cabinete de avocatură din Spania, definitivându-şi cunoștințele în cadrul reputatei organizaţii de audit şi servicii juridice, BDO Barcelona.

După finalizarea masterului, dna Florentina Marin a intrat în echipa Casei de avocatură Miguel Alemany, unde și-a însuşit integral legislația spaniolă și unde şi-a omologat titlul de avocat pe care l-a obținut în România.

În anul 2012, Florentina Marin devine avocat spaniol, membră a Illustrious College of Lawyers din Barcelona, obţinând rezultate deosebite în apărarea drepturilor clienților săi.

În anul 2014, doamna Florentina Marin, împreună cu domnul Tomas Pasalodos Gilbert, a înființat, în Barcelona, un cabinet de avocatură care oferă servicii juridice în domeniile: DREPT PENAL, DREPTUL MUNCII, DREPTUL FAMILIEI, DREPT CIVIL, DREPTUL ADMINISTRATIV, DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT şi DREPT COMERCIAL. Mai multe informaţii şi toate datele de contact le găsiţi pe site-ul cabinetului https://www.marinpasalodos.com/

Prin urmare, în continuare, voi discuta cu un alt avocat român, de succes, de această dată din Spania, ţară în care se află a doua comunitate romanescă, ca mărime, după Italia…

F.S. Bună ziua, doamna avocat Florentina Marin! Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a răspunde invitaţiei noastre… Cum este viaţa în Spania, în aceste zile? Se simt reverberaţiile negative ale războiului din Ucraina?

F.M. Bună ziua! În primul rând, vă mulţumesc pentru invitaţie! Mă simt onorată pentru că mi-aţi oferit posibilitatea acestui interviu. Revenind la întrebare, cred că da, se simte o schimbare, mai ales că din momentul în care a a început războiul şi până astăzi, preţurile au crescut foarte mult. Autorităţile spaniole au făcut un calcul în urma căruia au stabilit că valoarea cheltuielilor curente a crescut cu 10%, în ultima lună.

F.S. Este un procent important şi probabil că scumpirile nu se vor opri aici…

F.M. Din păcate aşa este, dar înţeleg că Satul Spaniol doreşte să adopte nişte măsuri de plafonare a preţurilor la electricitate, la gaz şi la carburanţi. Propunerea Guvernului a fost ca în ceea ce priveşte preţul benzinei acesta să fie de maxim 2 euro per litru, iar dacă acest prag va fi depăşit, pentru fiecare litru cumpărat, cetăţeanul va primi o reducere de 25 de cenţi.

F.S. Da, se pare că autorităţile spaniole sunt mult mai rapide în luarea unor asemenea decizii, spre deosebire de ale noastre… Aş dori să vă întreb despre diferenţele dintre cele două sisteme juridice, cel spaniol şi cel român, plecând de la premiza că dumneavoastră le cunoaşteţi foarte bine pe amândouă. În ce constau aceste diferenţe, bineînţeles, dacă acestea există?

F.M. Da, există câteva diferenţe, în primul rând în ceea ce priveşte acurateţea şi transparenţa actului de justiţie. Este foarte adevărat că eu am profesat foarte puţin în România, în urmă cu 15 ani, dar sunt sigură că în tot acest timp s-au făcut progrese importante şi la noi, cum ar fi posibilitatea participării în şedinţele de judecată prin intermediul mijloacelor tehnologice, în sistem online, dar mai sunt multe lucruri de făcut ca sistemul juridic din România să se alinieze cu sistemele juridice ale celorlalte state din Uniunea Europeană. O diferenţă semnificativă ar fi faptul că Sistemul juridic din Spania este mult mai organizat decât cel din România. Aici nu se dau termene de judecată în fiecare lună şi nici nu poţi amâna la nesfârşit o acţiune juridică, doar pentru a câştiga timp, practică întâlnită destul de des, în România. Aici cererea de chemare în judecată trebuie să fie completă. Trebuie să arăţi şi să depui, încă de la început, dovezile pe care aceasta este formulată, altfel, rişti ca acestea să nu mai fie admise, pe parcursul procesului. Trebuie să fie o situaţie cu totul excepţională ca să îţi fie acceptate probe suplimentare cum ar fi imposibilitatea de a prevedea, de la început, că acestea vor apărea ulterior. Cu atât mai mult, în Spania, termenul de judecată se stabileşte, la o dată şi o oră fixă, doar când dosarul este complet. Termenul este obligatoriu şi respectat de toate părţile implicate. Altfel, în principiu, ambele sisteme îşi au rădăcinile în Dreptul Roman şi se aseamănă foarte mult.

F.S. Din ceea ce mi-ați spus, înţeleg că, acolo, procesele nu se întind aşa de mult, nu se tărăgănează, ca la noi, cu amânări şi termene repetate…

F.M. Nu, sub nicio formă. Aici este foarte greu să obţii o amânare iar dacă există cereri nejustificate se dau amenzi, câteodată, destul de mari.

F.S. Fiind membre ale Uniunii Europene, atât România cât şi Spania se află sub incidenţa Directivelor Europene în materie de drept… Se aplică aceste directive, acolo?

F.M. Da, se aplică, mai ales cele din domeniul dreptului familiei, dreptului minorilor, sau în privinţa violenţei de gen, însă sunt multe alte lucruri care se pot îmbunătăţi. Spre exemplu în privinţa mandatelor europene, pentru care există o lege specială… Spania îşi face, în mare parte, datoria, însă, câteodată apar probleme cum ar fi, în momentul în care, România solicită extrădarea unui cetăţean, iar instanţa spaniolă constată că omului i-au fost încălcate, în timpul procesului, nişte drepturi fundamentale, motiv pentru care decide executarea mandatului însă cu condiția ca Statul Român să rejudece cauza. Au fost situaţii în care România nu a respectat decizia de rejudecare a cauzei, venită din partea Spaniei, aplicând strict legea naţională ceea ce nu a fost tocmai în regulă. Însă am avut şi mandate europene la care s-a data această soluţie de rejudecare a cazului pe care  instanţele româneşti au respectat-o.

F.S. În cât timp au fost rejudecate cazurile?

F.M. Să ştiţi că au făcut-o destul de repede, în anumite cazuri… La ultimul dosar, avut  pe aceste mandate, am câştigat rejudecarea cauzei, la Madrid, însă instanţa din Craiova a considerat că nu sunt suficiente elemente şi a respins soluţia.

F.S. Spuneţi-mi, vă rog, acolo, în Spania, care este nivelul de infracţionalitate în rândul românilor?

F.M. Pe această temă am putea discuta foarte mult… Eu îmi iubesc foarte mult ţară şi tot timpul am considerat că noi, românii, suntem foarte bine pregătiţi. Când am ajuns în Spania, în anul 2008, mulţi dintre cei care erau de aceiaşi vârstă cu mine, aveau studii superioare.

F.S. Şi eu sunt de aceiaşi părere însă, nu ştiu cum se întâmplă că mereu ajungem să fim văzuţi altfel, în ochii străinilor…

F.M. Am să vă spun părerea mea… Când am ajuns aici, dacă mă uitam la ştiri, de fiecare dată când se întâmpla câte o infracţiune, jurnaliştii spuneau că autorii sunt de naţionalitate română. Dacă infracţiunea nu era comisă de un român, pur şi simplu nu se spunea niciun cuvânt despre naţionalitate. Am simţit că era o campanie concentrată împotriva românilor.

F.S. Exact acelaşi lucru mi-l spunea şi doamna avocat Cristina Sandu, din Italia… Şi domnia sa s-a contrat de foarte multe ori, pe această temă, cu jurnaliştii italieni.

F.M. Mie, acest lucru mi se pare îngrozitor şi mi-am dat seama, de la început, că numai Statul Român a fi putut să facă ceva în acest sens. De altfel, eu am înaintat d-lui Ministru de Interne, de la acea vreme, dl. David, o propunere de proiect, de îmbunătăţire a imaginii României. în 4 state europene: Italia, Spania, Franţa şi Germania. M-am gândit că ar fi ajutat foarte mult dacă, o companie specializată de PR &i Media, ar fi realizat mai multe interviuri cu români de succes din ţările Uniunii Europene, care s-au integrat perfect şi contribuie prin munca lor la dezvoltarea acelor state. Astfel cred că opinia publică ar fi înţeles că nu toţi românii sunt infractori.

F.S. Aşa este, sunt multi români care contribuie din plin la dezvoltarea ţărilor de adopţie…

F.M. Absolut… Ei bine, dl ministru David s-a arătat foarte receptiv la propunerea mea după care nu s-a mai întâmplat nimic… Ulterior domnia sa a fost înlocuit în funcţie şi tot proiectul a căzut.

F.S. În tradiţia noastră, pur românească… Se promite mult dar, de făcut, se face puţin spre deloc.

F.M. Mai mult decât atât… Eu când am venit în Spania, aveam un carnet albastru, de avocat comunitar, până mi-au fost omologate studiile. La primul proces la care am participat, judecătorul m-a întrebat curios, văzând carnetul albastru: „De unde sunteţi?” I-am răspuns: „Din România!”, la care mi-a dat o replică extrem de dureroasă: „Abia aştept să te văd la concluzii… Ai fi primul român care nu se aşază în boxa acuzaţilor.”

F.S. Incredibil…

F.M. M-am supărat foarte tare şi când am ieşit din sală, am mers direct la Poliţie şi le-am cerut să îmi prezinte situaţia românilor care au probleme cu legea, în Spania. În anul 2008, comunitatea românească din Spania număra aproximativ 1 milion de cetăţeni şi doar 3% dintre aceştia erau în evidenţă poliţiei cu o problemă legală, ceea ce nu înseamnă foarte mult.

F.S. Bineînţeles că nu este mult dar dacă vrei să exagerezi ca să obţii o altă imagine, poţi să o faci. Eu nu reuşesc să înţeleg care ar fi interesul, aici… Şi doamna avocat Cristina Sandu spunea acelaşi lucru, că de fiecare dacă când spune că este din România şi se recomandă ca avocat, este privită cu suspiciune iar italienii o întreabă: „Cum avocat? Nu eşti femeie de serviciu sau badantă?” Pentru că, din păcate, aceasta este percepţia lor faţă de români şi mai ales, faţă de femeile românce, ceea ce este foarte trist, pentru noi toţi şi mai ales pentru imaginea pe care o avem în ochii lor. Din România au plecat peste 5 milioane de cetăţeni care, prin munca lor, contribuie la PIB-ul ţărilor în care s-au stabilit. Mulţi sunt oameni cu carte, cu înaltă calificare, absolvenţi de studii superioare… Din păcate, nu toţi practică meseriile în care s-au specializat în ţară, dar asta este o cu totul altă discuţie, însă, cu certitudine, acolo unde merg, majoritatea românilor îşi fac bine treaba.

F.M. Da, categoric! Practic, cabinetul nostru de avocatură a fost creat tocmai pentru a veni în ajutorul românilor care au o problemă legală în Spania. În cei 16 ani de când mă aflu aici, am întâlnit foarte mulţi români şi sunt extrem de mulţumită că lucrez cu ei, pentru că sunt cei mai serioşi clienţi. Au încredere şi respect faţă de avocaţi şi spun asta pentru că, în general, spaniolii nu respectă această profesie. Nu vreţi să ştiţi ce bancuri sunt, cu avocaţi. Românii sunt oameni foarte bine crescuţi, pregătiţi profesional şi respectă munca celuilalt.

F.S. Din ceea ce ştiţi, românii practică acolo în Spania, meseriile în care s-au specializaţi sau, din disperare, sunt dispuşi să accepte orice?

F.M. Cei care au avut susţinere economică, la venirea în Spania, au reuşit să îşi practice meseriile. Este foarte greu, atunci când emigrezi, să ajungi să fii privit de etnici de la egal la egal…

F.S. Studiile din România sunt acceptate ca atare sau trebuie să fie echivalate?

F.M. Depinde de profesie, dar, în majoritate, trebuie să fie echivalate. În cazul meu, a durat trei ani, echivalarea studiilor de drept.

F.S. Dar angajatorii spanioli, cum îi privesc pe români?

F.M. În majoritate, au o părere foarte bună despre români. Toţi spun despre ai noştri că sunt foarte muncitori dar, daţi-mi voie să vă spun, că se profită foarte mult de ei. Românii muncesc mult mai mult decât spaniolii în schimb sunt plătiţi mult mai puţin. În plus, multora li se fac contracte pe sume minime pentru a se evita plata taxelor către stat. Se exploatează foarte mult faptul că românii sunt docili şi că nu îşi cunosc foarte bine drepturile.

F.S. Din păcate, aşa se întâmplă… Am pus această întrebare în contextul actual, al exodului ucrainean care a ajuns la aproape 5 milioane de cetăţeni într-o singură lună de război, atât cât numără diaspora românească. Mă gândesc că cetăţenii ucraineni, împinşi de disperare vor fi dispuşi să accepte salarii şi mai mici decât cele care sunt plătite acum românilor. Mergând puţin mai departe, cred că acum ar fi un moment în care statul Român ar putea să transmită un semnal puternic pentru a determina o parte dintre români să se întoarcă acasă.

F.M. Da, aşa este… Am citit, aici, că, de la începutul pandemiei, aproximativ 300.000 de români s-au întors acasă sau au plecat către alte ţări ale Uniunii Europene pentru că foarte mulţi au intrat în şomaj tehnic şi nu ştiau dacă, după terminarea acestei perioade, companiile îşi vor continua activitatea… Majoritatea au ales să se întoarcă în România pentru că acolo au o locuinţă şi prin urmare salvau banii de chirie. În plus, experienţa acumulată aici în Spania, i-a ajutat pe unii, să-şi deschidă propriile afaceri, acasă sau să-şi găsească joburi mult mai bune. Dacă este să mă refer la fluxul de refugiaţi, eu cred că pentru comunitatea românească, acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru că cei care sunt integraţi şi au un loc de muncă stabil unde au dovedit că sunt muncitori. Sunt convinsă că angajatorii spanioli vor continua să lucreze cu aceştia chiar dacă cetăţenii ucraineni vor fi dispuşi să accepte salarii mai mici. Nu cred că cineva va risca o  afacere care merge, bazată pe oameni de încredere, doar pentru a scuti ceva bani. Cei care au o locuinţă, aici, un loc de muncă, copii înscrişi la şcoală, nu cred că vor fi în pericol să îşi piardă situaţia şi nici nu cred că se vor întoarce acasă. Pentru foarte mulţi, Spania, deja, înseamnă acasă. Aici au posibilităţi mult mai multe iar condiţiile de creditare pentru achiziţia unei locuinţe sau a unui autoturism este mult mai uşoară decât în România. În plus sistemul sanitar este extrem de bine pus la punct. Vreau să vă spun că eu când am ajuns în Spania şi am fost pentru prima dată într-un spital, la medic, am fost uimită de condiţiile oferite. Am crezut că am intrat într-un hotel de 5 stele, nu într-un spital. Ţin să precizez că atunci, fiind studentă, nu aveam o asigurare privată. Mai mult, am avut un client care fusese diagnosticat cu leucemie, care mi-a spus: „Doamna avocat, dacă aş fi fost diagnosticat în România, cu această boală, acum nu aţi mai fi avut cu cine să vorbiţi.” Tratamentul a costat 1,2 milioane de euro şi a fost plătit integral de Statul Spaniol. Aici, dacă eşti rezident şi ai un loc de muncă, tratamentul este gratis.

F.S. Iată, un alt motiv în plus, pentru români, ca să rămână în Spania…

F.M. Da, dar eu vă mărturisesc că, de fiecare dată când trebuie să merg la medic, mă interesez întâi dacă pe specialitatea respectivă există un medic de naţionalitate română pentru că am mult mai multă încredere în ai noştri.

F.S. Neîndoielnic, medicii români sunt foarte bine văzuţi în Occident ca şi şcoala medicală românească, în ansamblu. Din păcate, noi rămânem cu regretul că aceşti medici străluciţi şi unanim apreciaţi, şcoliţi în ţară, pe banii Statului Român, pleacă peste hotare şi alţii sunt cei care profită de priceperea lor. Nu neg că au şi ei propriile motive pentru care fac acest lucru şi de asemenea, cred că Statul, sistemul medical românesc ar trebui să facă mult mai mult pentru a stopa acest fenomen al migraţiei medicilor peste hotare, prin oferirea unor condiţii care să îi determine să rămână acasă.

F.M. Da, sunt convinsă că dacă ar exista voinţă politică, Statul Român ar putea să facă mult mai multe pentru ai convinge pe români să se întoarcă acasă, dar cred că, acest lucru, nu se doreşte, pentru că diaspora contează, într-o oarecare măsură, doar cand sunt ani electorali. Mă uit şi la serviciile consulare pe care le primim aici… Este un fel de pasivitate în modul în care suntem trataţi, prin care ni se transmite, într-un fel sau altul, că odată plecaţi noi nu mai contăm, probabil pentru că nu aducem bani la buget sau cine ştie de ce…

F.S. Este adevărat că nu vin bani direct, la buget, prin taxe şi impozite dar foarte mulţi bani făcuţi acolo, în străinătate ajung în economia românească unde sunt taxaţi şi impozitaţi la greu. Diaspora reprezintă cel mai mare investitor din economia românească, depăşind ca valoare,investiţiile străine directe. Nu cred că Statul Român ar trebui să fie nemulţumit, din acest punct de vedere, însă, în funcţie de interesele electorale, în funcţie de partid, unora le convine diaspora, altora nu… Este adevărat, locuind în ţări dezvoltate, aceşti oameni văd exact cum funcţionează lucrurile şi şi-ar dori ca şi în România să fie la fel, motiv pentru care sunt primii care doresc o schimbare, ori acest lucru nu este pe placul politicienilor.

F.M. Aşa este iar eu, dacă astăzi ar trebui să merg la vot, vă spun sincer că nu aş şti pe cine să aleg. Simt că nu rezonez cu niciun partid politic, actual, din România.

F.S. Acelaşi sentiment este şi aici… Oamenii, majoritatea, se simt înşelaţi în aşteptările pe care le-au avut. S-a văzut limpede acest lucru la alegerile parlamentare când prezenţa la urne a fost de numai 33% din numărul total al alegătorilor, aproape 6 milioane de oameni. Dintre aceştia, 29% au votat cu PSD, care a câştigat alegerile, 25% cu PNL iar restul cu celelalte partide: AUR, USR PLUS şi UDMR. Dacă scoatem din aceste cifre, nucleul dur reprezentat de electoratul captiv economic, bugetari sau asistaţi social, ne dăm seama cât de mic a rămas procentul democraţiei curate, liber exprimate prin vot. Tristă situaţie dar, adevărată… Revenind, vă rog să îmi spuneţi dacă, la momentul sosirii în Spania, aţi avut un vis special pe care aţi dorit să vi-l îndepliniţi?

F.M. Ca să fiu foarte sinceră, eu nu am avut neapărată nevoie să plec din România. Părinţii mei, ne-au oferit, mie şi sorei mele, de la vârsta de 14 ani, posibilitatea de a călători în străinătate, pentru că amândouă aveam rezultate foarte bune la învăţătură. Aşa am vizitat o mulţime de oraşe europene, dar când am ajuns pentru prima dată în Barcelona, în vacanţă, am simţit un fel de fericire pe care nici acum nu pot să o descriu… Aveam 22 de ani şi încă nu ştiam bine cum va arata viitorul meu, însă, plimbându-mă prin oraş mi-am spus: „Eu, într-o zi, voi locui, aici!” Acelaşi lucru i l-am spus şi tatălui meu, la întoarcerea acasă. Acesta m-a ascultat şi mi-a spus: „Oriunde vei locui vreodată, sfatul meu este să îţi urmezi meseria pe care ţi-ai ales-o şi pentru care te-ai pregătit.” Am absolvit facultatea după care am urmat şi masterul şi am început să lucrez ca avocat junior primind, ca la început, salarii foarte mici pe care le strângeam ca să ajung la Barcelona, măcar în cate un weekend. La acea vreme nu ştiam deloc limba spaniolă ci doar limba engleză motiv pentru care, am început să caut un program de master, la Universitatea din Barcelona, în aceasta limba. Am găsit, în cele din urmă, un program mixt, jumătate în limba spaniolă şi jumătate în limba engleză, pentru care exista o singură bursă. Masterul era foarte scump iar părinţii mei, chiar dacă avem o situaţie bună, nu îşi permiteau acest efort financiar. Am înţeles că dacă vreau să ajung acolo nu am decât o singură şansă, aceea de a mă pune „cu burta pe carte”, cum se spune. Mi-am cumpărat Codul Penal şi Codul Civil în limba spaniolă şi am început să învăţ, cu dicţionarul lângă mine, pentru că eu nu am fost nici măcar la un singur curs de limbă spaniolă. M-am prezentat la examen după care m-am întors acasă, la Bucureşti, nefiind foarte convinsă că aş putea obţine bursa, însă, spre marea mea bucurie am primit o scrisoare prin care eram anunţată că am fost acceptată şi că trebuie să mă prezint la cursuri la data de 1 octombrie 2007. În urma rezultatului obţinut, toată familia a trebuit sa işi reconfigureze toate opţiunile pentru că aveam nevoie să fiu susţinută economic, pentru a locui în Barcelona, bursa acoperind doar valoarea cursurilor.

F.S. Eu, acum realizez că am omis din prezentarea dumneavoastră faptul că, în prezent, vorbiţi 5 limbi: româna, engleza, spaniola, portugheza şi franceza. Mai sunteţi membră a Baroului din România?

F.M. Nu, m-am suspendat la cerere în momentul în care am devenit membră a Baroului din Spania.

F.S. Dar, înţeleg că, în continuare, aveţi speţe pentru care puteţi să pledaţi în România…

F.M. Da, există o Directivă Europeană care spune că dacă eşti membru al unui barou dintr-o ţară europeană poţi să pledezi într-o altă ţară europeană, a cărei legislaţii şi limbă îţi sunt pe deplin cunoscute. În cazul meu, pot să pledez oricând în România.

F.S. Vă gândiţi să reveniţi acasă?

F.M. Este adevărat că eu sunt îndrăgostită de Barcelona şi că mi-am clădit o carieră şi un viitor aici, însă eu cred că cei care pleacă din ţară şi se obişnuiesc într-un alt loc, îşi pierd puţin din identitate. De fiecare dată când ajung în România, îmi spun: „Am ajuns acasă!” dar când mă întorc în Barcelona spun acelaşi lucru: „Am ajuns acasă!” Este posibil ca, într-o zi, pentru că eu doresc ca acest cabinet să fie recunoscut internaţional, să mă mult în Miami şi să spun că locul meu este în aceste trei ţări, cum, la fel, este posibil ca, dacă lucrurile nu vor merge aşa cum mi-am propus sau dacă se vor schimba circumstanţele într-un mod în care nu mă voi mai simţi confortabil, să mă întorc acasă, în România. În acest moment nu pot să îmi dau seama dacă viitorul meu va fi doar aici, sau în România sau în altă ţară. Cred că sunt cetăţeanul Lumii, în general…

F.S. Cred, mai ales că am observat că numele cabinetului de avocatură începe cu numele dumneavoastra, fiind MARINPASALODOS (https://www.marinpasalodos.com/)…

F.M. Aşa este, pentru că noi am iniţiat acest proiect pentru a ajuta şi a da soluţii, în primul rând, românilor care locuiesc aici, în Spania. Am fost unul dintre primii avocaţi români în Spania şi nu în ultimul rând, pe mine mă cunosc oamenii. Asociatul meu, dl Tomas Pasalodos, s-a purtat absolut minunat, cu mine, pentru că a acceptat, impreuna cu seful nostru de atunci, sa fac practica juridica in cabinetul domniilor lor, in conditiile in care, la acel moment, eu nici nu vorbeam bine limba spaniolă. M-a ajutat foarte mult ca să învăţ legislaţia spaniolă şi să mă perfecţionez.

F.S. Într-adevăr, aveţi o poveste de succes foarte frumoasă… Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a răspunde invitaţiei de a-mi acorda acest interviu.

F.M. Cu mare drag şi eu vă mulţumesc!