La Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) se petrece, în plină criză bugetară, una dintre cele mai sfidătoare manevre financiare din ultimii ani: membrii Consiliului de Administrație și-au votat singuri o majorare de peste cinci ori a indemnizațiilor, ajungând la aproape 70.000 de lei brut pe lună, echivalentul a peste 5.500 de euro pentru o singură ședință, în condițiile în care legislația limitează numărul ședințelor remunerabile la una pe lună. Decizia a fost luată în chiar Adunarea Generală a Acționarilor, unde Ministerul Transporturilor deține controlul total, cu peste 80% din voturi.
Creșterea spectaculoasă — de la 12.656 lei brut, cât încasa un membru CA în vara anului 2024, la 69.840 lei brut — a fost adoptată cu o nonșalanță uimitoare, exact în momentul în care Guvernul taie fonduri, anunță austeritate și reclamă nevoia urgentă de reducere a deficitului bugetar. Practic, în timp ce statul pretinde responsabilitate financiară de la toată lumea, Aeroporturi București a detonat o bombă în propriul buget, cu binecuvântarea ministerului.
Mai grav, majorarea indemnizațiilor a avut loc concomitent cu blocarea listării CNAB la bursă, o listare care ar fi adus transparență, audit extern serios, reguli stricte de guvernanță corporativă și o conducere selectată pe criterii profesionale, nu politice. Pentru o companie strategică ce gestionează aproape întreg traficul aerian al României, listarea era șansa de a scăpa de sinecuri, iar pentru contribuabili — garanția că banii nu se scurg într-un sac fără fund. Votul de blocare a listării, venit din aceeași zonă politică ce a aprobat majorarea indemnizațiilor, arată limpede intenția: opacitate maximă, control politic total și zero rigoare financiară.
În prezent, Consiliul de Administrație de la CNAB este compus, în mare parte, din funcționari publici activi în ministere — exact structura care contravine principiilor moderne de guvernanță corporativă. Practic, oameni care reprezintă statul în minister decid, în același timp, în favoarea lor, în companii pe care teoretic ar trebui să le supravegheze. Reprezentantul Fondului Proprietatea, singurul membru care nu primește indemnizație, a votat împotrivă. Însă, având puțin peste 20% din acțiuni, votul său a fost pur formal, aproape decorativ.
Faptul că această decizie se ia într-o companie cu istoricul tulbure al CNAB — marcată de scandaluri, investigații privind concesiuni dubioase, suspiciuni de corupție și nereguli în administrarea spațiilor comerciale — ridică semne de întrebare dramatice. În loc să deschidă ușile companiei către transparență prin listare, conducerea și acționarul majoritar au preferat să mențină sistemul opac în care sinecurile se pot multiplica nestingherit.
Indemnizația mărită devine o insultă publică dacă o raportăm la performanțele reale ale companiei. Modernizarea întârziată a Aeroportului Otopeni, taxele ridicate pentru pasageri, lipsa investițiilor majore și plângerile repetate ale operatorilor aerieni contrastează brutal cu luxul financiar în care se instalează, acum, conducerea CNAB. Într-o țară în care salariul mediu net abia trece de 1.000 de euro, ca un membru CA să încaseze de cinci ori mai mult pentru o singură ședință depășește cu mult pragul nesimțirii administrative.
Reacția ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, venită abia după apariția scandalului în presă, sună mai mult a încercare de a limita pagubele decât a măsură reală: acesta a declarat că majorările „nu vor trece de el” până nu este aprobat bugetul companiei. Dar votul decisiv din AGA — unde ministerul are majoritatea absolută — fusese deja exprimat în favoarea majorărilor. Declarația ministrului nu schimbă realitatea: ministerul pe care îl conduce a ridicat mâna pentru sinecuri de lux.
În loc să devină o companie-model, listată, modernă și responsabilă, CNAB se adâncește într-un sistem de recompense politice, lipsă de transparență și guvernanță de secol trecut. Aeroporturile sunt poarta de intrare a unei țări — iar la București, această poartă este administrată acum de un consiliu care își votează salarii exorbitante, respinge controlul public și funcționează într-o cultură instituțională în care interesul propriu pare mai presus de interesul cetățeanului.
Dacă România caută motive pentru care companiile de stat rămân neperformante și înghit bani fără rezultate, acest episod de la Aeroporturi București este un manual complet: sinecuri, opacitate, auto-recompensare și fugă de transparență.
