Simbioza OM – MASINA – din ce in ce mai aproape de realitate

0
1503
Simbioza OM - MASINA - din ce in ce mai aproape de realitate

Organizaţia lui  Arati Prabhakar a inventat internetul, ne-a dat maşinile care se conduc singure şi acum, fostul şef al US Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), vede omenirea depăşind o nouă limită tehnologică.

 Arati Prabhakar, director al US Defense Advanced Research Projects Agency din SUA, la DARPA HQ, Virginia (Photo: www.wired.co.uk)

Contopirea conştiinţei umane cu capacităţile tehnologice ale maşinilor, deja, se întâmplă. Exclusiv pentru publicaţia WIRED, directorul DARPA Arati Prabhkar a descris potențialele beneficii şi riscuri cu care ne vom confrunta în viitor.

Peter Sorger și Ben Gyori efectuează un brainstorming împreună cu un computer, într-un laborator de la Harvard Medical School. Scopul lor este de a afla de ce efectul unui medicament foarte puternic,  destinat tratamentului diverselor forme de cancer, încetează după câteva luni. În cazul în care colaborarea om-calculator va avea succes, aceasta ar putea genera o nouă abordare şi ar schimba fundamental modul în care sunt trataţi pacienţii bolnavi de cancer. Se va schimba radical şi modul în care inovarea și cercetarea vor fi abordate în nenumărate alte domenii.

Marea provocare este înţelegerea complicatei activităţi care se întâmplă în interiorul unei celule canceroase şi nu numai. Mii de interacțiuni ale proceselor biochimice, se petrec în mod constant, în funcţie de genele active şi de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Sorger și Gyori au aflat din studiile efectuate pe celule prelevate de la pacienţii trataţi, ca pierderea, în timp, a efectului medicamentelor este corelată cu activitatea crescută a două gene. Sunt foarte mulți factori care afectează în mod direct sau indirect, aceste gene. Avem la dispoziţie doar un model relativ brut al interacțiunilor globale care se petrec astfel încât este imposibil de determinat care dintre „actorii” aflaţi în interiorul celulei ar putea deveni ţinte pentru medicamente.

Citeste si  SUA conduce revenirea globală, economiile emergente rămân în urmă

Pentru aceste motive a fost adus în cadrul echipei un nou sistem informatic. Astfel, Sorger și Gyori vor trebui să tasteze noua idee pe care o au despre interacţiunea celor trei proteine, bazată pe dovezi clinice, expertiză științifică profundă și intuiție. Sistemul primeşte instantaneu reperele gândirii echipei şi generează sute de noi ecuații diferențiate, îmbogățind și îmbunătățind modelul analitic al activităților din interiorul celulelor tratate anterior cu diverse medicamente. La finalul analizei computerul oferă noile rezultate.

Acesta nu livrează deocamdata toate observațiile relevante din celulele tumorale dar oferă cercetătorilor o altă idee, care implică mai multe două proteine. Această idee este reintrodusă în computerul care răspunde prompt cu o nouă rundă de analiză, producând un nou model care, se pare că intuieşte exact ceea ce se întâmplă, oferind noi indicii cu privire la modul în care poate fi prevenită apariţia sau recidiva melanomului.

Într-un anumit sens, Sorger şi Gyori fac exact ceea ce toţi oamenii de știință au făcut timp de secole: se adună în jurul unei idei de la care porneşte un lung şir de întrebări care încep cu „Ce ar fi dacă…”. În acest caz, partenerul celor doi oameni de ştiinţă este un computer, o maşinărie, capabilă să construiască, să stocheze, să calculeze și să reitereze sute de ecuații și conexiuni.

Combinația dintre intuiţia cercetătorilor și computerul lor creează un model care nu se bazează doar pe corelații ci mai degrabă începe să descopere toate etapele intermediare, importante și legăturile dintre cauză și efect. Procedând astfel, ei realizează un salt uriaş pe calea înţelegerii profunde a fenomenelor.

Diferenţele dintre noi, oamenii și mașini, computere sau roboţi vor deveni aproape imperceptibile

Citeste si  SUA conduce revenirea globală, economiile emergente rămân în urmă

La 3220 km distanță de Sorger și Gyori, se desfăşoară un alt tip de colaborare om-mașină, la Universitatea din Utah. Greg Clark şi Doug Fleenor studiază modul în care poate fi atinsă o uşă din lemn pe monitorul unui calculator.

Clark știe că Fleenor nu poate atinge fizic niciun obiect pentru ca în urmă cu 25 de ani acesta şi-a pierdut ambele mâini, într-un accident de electricitate. Brațul lui Fleenor are un cip care comunică cu computerul. Când braţul se mişcă, se mișcă şi imaginea unei mâini, pe monitor. El a mai făcut acest exercițiu si înainte.  Ridica brațul şi privea mișcarea sincronizată a unei mâini grafice. De această dată totul este diferit. Se înclină şi spune: „Este foarte cool!”.

Este cu adevărat cool pentru că, în timp ce ghidează mâna virtuală peste uşă virtuală, el simte literalmente, biologic și neurologic, suprafața de lemn. Grație noilor softuri și a unei serii de conexiuni electrice fine între un alt cip încorporat și nervii care conectează brațul la creier, Fleenor experimentează o senzație sintetizată de atingere a texturii imposibil de realizat altfel decât tactil.

Pentru cineva care nu a atins nimic de un sfert de secol, acesta este un moment de transcendenţă, care ne arată că previziunile viitorului vor fi remarcabile pe măsură ce se vor realiza… În cazul lui Fleenor, viitorul va fi chiar tangibil.

Înţelegerea complexității cauzale este diferită între laboratorul lui Peter Sorger și cel al lui Greg Clark, însă realitatea ne arată că în viitor oamenii nu vor acţiona doar alături de maşini ci mai degrabă vor interacționa și vor colabora cu acestea ajungând la un asemenea grad de intimitate încât distincția dintre noi și ele va deveni aproape imperceptibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here