Serviciu nou lansat de Enel: factura prin SMS

0
949

Clienții Enel pot opta, începând de luna aceasta, să primească factura prin SMS, compania fiind primul furnizor de energie din țară care lansează un serviciu ce îmbină tehnologii digitale precum SMS-ul, internetul pe dispozitivele mobile și IVR-ul. Acesta se adresează clienților care folosesc tot mai puțin e-mailul ca mijloc de corespondență, ca alternativă la serviciul de trimitere pe e-mail.

Factura prin SMS vine și în întâmpinarea celor care nu au acces la internet pe telefon mobil, scrie News.ro. Serviciul își propune să ofere opțiuni alternative celor care doresc să renunțe la factura fizică, tipărită pe hârtie, în favoarea variantei electronice. Serviciul este gratuit și poate fi activat de către toți clienții rezidențiali cu contracte de energie electrică și/sau gaze naturale.

”Astfel, în momentul emiterii facturii, clienții Enel vor primi un SMS cu detaliile acesteia: data emiterii, ID-ul facturii, valoarea facturii curente, totalul de plată la data emiterii (în cazul clienților cu facturi restante), codul de plată, un număr de telefon unde pot suna pentru a asculta informații despre facturile lor, precum și un link personalizat.

La accesarea linkului, clienții vor fi direcționați către o pagină web de unde vor putea descărca atât factura curentă, cât și facturile anterioare în format PDF, vor putea vizualiza numărul de kWh facturați și plăti online”, se arată în comunicat.

Cu detaliile din SMS-ul primit la emiterea unei noi facturi, clientii Enel pot plăti factura sau soldul la zi, la oricare din partenerii de încasare, fără a mai fi nevoie de factura tiparită.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here