SERGIU TOADER: „Nu tot «adevărul» pe care îl exprimă o televiziune este conform cu faptele din realitate”

0
316

Sergiu Toader este coautor pentru cel puțin două mari capitole din Istoria Televiziunii. Când a lucrat cu Adrian Sârbu, la PRO TV au inventat împreună Știrile de la ora 5. Când a lucrat cu Sorin Ovidiu Vîntu, au impus Realitatea TV. După fiecare astfel de episod profesional intens a plecat la capătul Lumii. În Noua Zeelandă! Fiecare proiect a fost, la vremea sa, TOTUL lui Sergiu. Ajungea primul în redacție și pleca târziu în noapte. Din acele perioade nu are alte amintiri în afara devotamentului profesional. Money.ro vă oferă în exclusivitate povestea românului care a oferit pieței de media din România nu numai proiecte în premieră, viziune și pricepere ci și joburi noi în redacții în care pare că nu a mai apărut nimic nou chiar și astăzi la mai bine de un deceniu de la plecarea lui de la cârma Realitatea TV. Și pentru că o astfel de Mare Întâlnire are nevoie de tihnă, în această primă parte Sergiu Toader povestește despre perioada sa de formare, mentori, începuturile PRO TV și Adrian Sârbu.

– Mă bucur mult că ai acceptat acest interviu și îți mulțumesc! Pentru mine, discuția cu tine este o onoare și, în egală măsură o provocare – eram obișnuită să pot domina eu întâlnirile cu intervievații, însă mă aștept ca tu să fii un nume greu de descusut datorită legendelor care se știu despre tine în media!
Îmi faci o introducere care mă onorează, îmi dă o aură de excepționalitate pe care te asigur că nu o am. Îți mulțumesc! Nu am participat la emisiuni nici când eram jurnalist, cu atât mai puțin după ce nu am mai fost jurnalist, așa că e o provocare și pentru mine.

– Îți propun să mă lași să te iau de mână și să te port în timp. Ajungem în vacanță, în vremea când îți împărțeai timpul între cele două bunici – Rada și Zamfira…
(N.R.: Râde) 
Mă bucur că mă citești. Îți mulțumesc pentru asta! Scrisul aici, la  sergiutoader.substack.com e un exercițiu pe care l-am început de curând și orice feedback mă face să continui. Am început să scriu abia acum. Când alții sunt în plină afirmare, eu sunt în plină deformare! (N.R.: Râde) Am început să scriu curativ, uneori cred ca am ceva de spus.

– …La Gogoșari. Crezi că în Destinul tău denumirea acestui prim Rai al copilăriei a fost un prim semn al faptului că, la un moment dat, urma să te îndrepți către performanța în bucătărie?
Nu aș fi crezut asta niciodată și cu atât mai mult nu ar fi crezut nimeni din familia mea. Mama mea s-a născut acolo, la Gogoșari. Eu și fratele meu, Mihai, mergeam doar în vacanțe. Acolo era Raiul pe pământ pentru că nu era așa strictețe cum era la noi în familie. Tatăl nostru era extrem de strict, de sever cu noi, iar bunica de la Gogoșari îmi spunea că eu sunt rupt din Soare și mă striga „Sică”. Ei, îți imaginezi, că nu putea vreodată Sică să viseze că ajunge și în Noua Zeelandă, și la bucătărie. Astrele se pregătiseră ca Sică să fie „un domn mare” – așa cum se spunea acolo. De curând am vorbit cu mama – care acum are 92 de ani – am vizitat-o de curând la București și, uitându-se la mine mi-a spus „Mamă, cât ești de mare, atâta ești de prost! Ai ajuns să speli vase în Noua Zeelandă”. Deci astrele și dorința celor din familie mă propuneau pentru a ajunge „un domn mare”. Nu știu ce înseamnă nepărat să ajungi „Om mare” sau „domn mare”, dar aș putea face o paralelă cu traiectoria mamei mele care provine din această familie de țărani mijlocași din Gogoșari. Mama era copilul cel mai mic și, pentru că era și mai mică de statură, bunicul – Moș Cristea – i-a spus „Fă, Petruțo, n-am ce să fac cu tine – nu ești bună de muncă, pe tine te dau la carte”. Acesta a fost destinul ei, a fost șansa ei: nefiind bună de muncă, a fost bună de carte. A fost singura din familie care a reușit să se ducă la școală, la insistențele învățătorului din sat. Mama a făcut liceul, a făcut două școli tehnice de normatori. Pe vremea aceea era o mare realizare pentru ei – o familie preocupată doar de agricultură și de animale. Cam acesta era mediul de la Gogoșari. Sigur, îmi amintesc de vecini, de floarea-soarelui, de porumbi, de albine… Era o efervescență extraordinară acolo! Ei, de curând am aflat că ceea ce mi se părea mie fantastic atunci când eram copil, nu era deloc așa – viața la țară era extrem de grea! Oamenii munceau zi și noapte, erau niște robi care își aruncau destinul înainte,  încercând să supraviețuiască. Sunt povești extraordinare de acolo. Am înregistrat-o pe mama mea de curând pe un reportofon, pentru că mi-am zis că poveștile ei ar trebui să rămână undeva. Și recunosc că în ultimi 20-30 de ani nu am reușit să am asemenea discuții cu ea. Dar acum, de curând, am aflat foarte multe despre noi și despre cine era această familie în acel mic univers.

Citiți tot interviul pe money.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here