Senatul şi Camera Deputaţilor au publicat indemnizaţiile parlamentarilor şi salariile de bază brute ale angajaţilor

0
1162
rata anuala a inflatie

Senatul

A publicat salariile de bază în cuantum brut lunar – aferente funcţiilor din Serviciile Camerei Superioare a Legislativului, din cadrul birourilor parlamentare, precum şi lista indemnizaţiilor aferente funcţiilor de demnitate publică alese, la data de 31 martie 2018.

Preşedintele Senatului are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 lei; vicepreşedinţii Senatului – 20.330 lei; secretarii şi chestorii – 19.950 lei, iar liderii grupurilor parlamentare – 19.000 lei. Preşedinţii comisiilor permanente au o indemnizaţie brută lunară de 18.430 lei, iar senatorii – 17.100 lei.

Spre deosebire de senatori, care primesc indemnizaţii, angajaţii din Senat primesc, conform Legii salarizării 153/2017, salarii şi sporuri pentru condiţii vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază.

Potrivit unei liste cu aceste retribuţii aflate în plată la 31 martie 2018, publicate pe site-ul Senatului, înalţilor funcţionari publici parlamentari le revin lunar următoarele salarii de bază şi sporuri: secretarul general al Senatului (20.194 lei şi spor de 3.030 lei), secretarul general adjunct (9.200 lei – salariu şi 1.380 lei – spor), directorii generali între 11.142 lei şi 15.433 lei – salariu şi între 1.672 şi 2.315 lei – spor.

Cei cu alte funcţii de conducere primesc: directorii – salarii de bază de la 10.289 la 13.717 lei şi spor cuprins între 1.544 şi 2.058 lei; şefii de serviciu – salarii de bază între 8.547 lei şi 11.887 lei şi sporuri – între 1.283 şi 1.784 lei; şefii de birou – salarii între 10.003 şi 11.544 lei şi sporuri între 1.501 şi 1.732 lei.

Consilierii parlamentari, incluşi la funcţii de execuţie, beneficiază de salarii de bază cuprinse între 6.675 şi 10.062 lei şi sporurile se încadrează între 987 şi 1.510 lei.

Un şef de cabinet, în funcţie de studii, primeşte un salariu de bază cuprins între 3.297 şi 6.375 lei şi sporuri între 495 şi 957 lei; un şofer are un salariu cuprins între 3.325 şi 4.624 lei şi spor – între 499 şi 624 lei. Un muncitor necalificat are la Parlament cel puţin 1.900 de lei salariu de bază şi 285 de lei spor pentru condiţii vătămătoare.

Totodată, consilierii din cadrul birourilor parlamentare ale senatorilor au un salariu de bază între 1.900 lei şi 6.225 lei, consultanţii – între 1.900 lei şi 4.403 lei, iar şoferii/curierii între 1.900 lei şi 3.646 lei, aflate în plată de la 1 ianuarie 2018.

Camera Deputaţilor

A publicat salariile de bază în cuantum brut lunar – aferente funcţiilor din Serviciile Camerei, din cadrul birourilor parlamentare, precum şi lista indemnizaţiilor aferente funcţiilor de demnitate publică alese, la data de 31 martie 2018.

Conform Legii 153/2017 cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr. 846/2017, preşedintele Camerei Deputaţilor are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 lei; vicepreşedinţii Camerei – 20.330 lei; secretarii şi chestorii – 19.950 lei, iar liderii grupurilor parlamentare – 19.000 lei. Preşedinţii comisiilor permanente au o indemnizaţie brută lunară de 18.430 lei, iar deputaţii – 17.100 lei.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, pentru funcţiile din Serviciile Camerei se aplică la salariu de bază un spor de condiţii vătămătoare de 15%.

Astfel, secretarul general are un salariu de bază de 20.194 lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 3.029 lei. Secretarii generali adjuncţi au salariu de bază de 9.200 lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 1.380 de lei, şefii de departament au un salariu de bază între 13.757 lei şi 15.433 lei, plus sporul de condiţii vătămătoare între 2.064 lei şi 2.315 lei, iar directorii generali au un salariu de bază între 13.079 lei şi 15.433 lei, la care se adaugă sporul de condiţii vătămătoare de 15%.

Consilierii parlamentari au un salariu de bază între 6.573 lei şi 10.368 lei, cu sporul de condiţii vătămătoare între 986 lei şi 1.555 lei. De asemenea, experţii parlamentari au salarii de bază între 5.988 lei şi 8.295 lei, plus sporul de condiţii vătămătoare de 15%. Cofetarii au salariul de bază 3.670 lei cu un spor de 551 lei, iar bucătarii au salariul de bază de 4.770 lei, cu sporul de 716 lei.

Totodată, consilierii din cadrul birourilor parlamentare au un salariu de bază între 1.900 lei şi 7.661 lei, consultanţii – între 1.900 lei şi 3.900 lei, iar şoferii între 1.900 lei şi 2.259 lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here