Segmentul spaţiilor de birouri din Bucureşti va continua să se dezvolte în ritm accelerat, pe fondul tendinţei de creştere a cererii şi a unei rate de neocupare mici, de numai 8,4%

0
1288

Piaţa are nevoie de noi proiecte pentru a se dezvolta în continuare, a anunţat compania de consultanţă imobiliară CBRE, informează News.ro.

CBRE estimează că stocul modern de spaţii de birouri din Bucureşti se va situa, la finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an, la aproximativ 2,85 milioane de metri pătraţi.

”În primul trimestru au fost livraţi circa 28.000 m2, iar aproximativ 64.000 m2 vor fi finalizaţi în T2. Conform estimărilor, în următorii trei ani vor fi terminate proiecte de clădiri de birouri ce vor totaliza o suprafaţă de peste 900.000 m2, dintre care în jur de 185.000 m2 sunt programaţi pentru livrare în 2018 şi 350.000 m2 în 2019”, se arată în comunicat.

Mihai Păduroiu, Head of Advisory & Transaction Services – Office al CBRE Romania, consideră că cererea pe segmentul spaţiilor de birouri este într-o continuă ascensiune în Bucureşti, dar este evidentă necesitatea unor noi proiecte.

“În prezent, dacă o companie vrea să închirieze birouri pentru 200 de angajaţi într-o clădire în apropierea unei staţii de metrou, s-ar putea să nu găsească! Identificarea unor spaţii optime durează minimum 12 luni, dar ideal ar fi să ai la dispoziţie 24 de luni”, a declarat Mihai Păduroiu.

În momentul actual, în capitală sunt în dezvoltare opt proiecte de spaţii de birouri, cu date de finalizare în cursul lui 2018. Acestea vor ocupa peste 157,000 m2, din care 61% vor fi livraţi în clădiri situate în zona de vest, iar 22% în zona centrală.

La sfârşitul anului 2018, stocul modern de spaţii de birouri va atinge pragul de 2,95 milioane de metri pătraţi, potrivit CBRE. În primul trimestru, segmentul spaţiilor de birouri a înregistrat 52 de tranzacţii de închiriere care au însumat 65.500 m2.

Domeniile de unde au venit cele mai multe cereri sunt: producţie industrială şi energie cu 36% din total, IT cu 23% şi retail cu 16%. Cererea netă, care nu include renegocieri şi reînnoiri, are o pondere de 82% din activitatea de închiriere, în primele trei luni, potrivit CBRE.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here