Schimbare istorică: podiumul bancar se schimbă pentru prima oară în ultimii ani: Banca Transilvania depăşeşte BRD şi urcă pe locul doi al clasamentului celor mai mari bănci după active

0
2009
banca transilvania depasteste brd

Activele BT le-au depăşit pe cele ale BRD, la finalul anului trecut, atât la nivel de grup, cât şi la nivel de bancă. Astfel, Banca Transilvania devine a doua bancă din România, după active.

Activele TLV erau, la data de 31 decembrie 2016, de 51,95 miliarde de lei, la nivel de grup, şi de 51,77 miliarde de lei la nivel de bancă, potrivit datelor financiare pe anul trecut.

Activele BRD, la nivel de grup, erau de 51,88 miliarde de lei, iar la nivel de bancă, de 50,65 miliarde de lei, potrivit datelor financiare pe anul trecut.

Cea mai mare bancă din România, după active, este BCR, care nu şi-a prezentat încă rezultatele financiare pentru 2016.

Activele BT au crescut cu peste 9% anul trecut, atât la nivel de bancă, cât şi la nivel de grup. În cazul BRD, creşterea a fost de aproximativ 3%, anul trecut.

Veniturile operaţionale ale BRD, la nivel de bancă, s-au ridicat la 2,634 miliarde lei, în timp ce veniturile operaţionale ale Băncii Transilvania au ajuns la 2,82 miliarde de lei, tot la nivel de bancă.

Banca Transilvania a încheiat anul 2016 cu un profit net în valoare de 1,23 miliarde lei, în timp ce la nivelul Grupului Financiar BT rezultatul net a fost de 1,28 miliarde lei. În ceea ce priveşte BRD, profitul net a fost de 728 de milioane de lei, la nivel de bancă, şi de 763 de milioane de lei, la nivel de grup.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here