Sănătatea mediului de afaceri naţional este afectată de modificările aduse Codului Penal. În opinia CCIR, acestea sunt extrem de toxice

0
1354

Camera de Comerţ şi Industrie a României solicită public părţilor interesate să facă tot ce e posibil pentru anularea acestor modificări nocive care vor duce la abuzuri pe scară largă împotrivă companiilor şi a antreprenorilor din România.

Într-un comunicat remis Agerpres, reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) precizează că modificările aduse Codului Penal sunt extrem de toxice pentru sănătatea mediului de afaceri naţional, iar ele vor duce la abuzuri pe scară largă împotriva companiilor şi a antreprenorilor.

“Abuzurile unor reprezentanţi ai statului sunt nu doar certe, ci şi foarte frecvente, fiind confirmate de decizii ale instanţelor româneşti. Abuzurile funcţionarilor publici pun în pericol investiţii generatoare de locuri de muncă şi afectează mediul concurenţial naţional. Antreprenorii români din toată ţară s-au lovit în multe situaţii, între altele, de întârzierea nejustificată a unor avize solicitate de lege sau de fraudarea procedurilor la licitaţiile publice”, precizează reprezentanţii CCIR.

În opinia sistemului cameral, România are nevoie de o legislaţie penală care să respecte standardele europene, iar o modificare a legilor penale în pripă nu face decât să slăbească credibilitatea ţării în faţa partenerilor europeni. Modificarea intempestivă a Codului Penal creează percepţia de lipsă de predictibilitate şi va afecta negativ credibilitatea României ca destinaţie de investiţii.

“Considerăm că România trebuie să dea un semnal puternic că reuşeşte să se ancoreze în principiile democratice europene, iar, pentru asta, coaliţia majoritară ar trebui să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia, pe care România l-a solicitat. Aşteptarea avizului Comisiei de la Veneţia ar fi şi un semn de seriozitate a României în faţa partenerilor europeni”, apreciază reprezentanţii CCIR.

Aceştia consideră că aplicarea nediscriminatorie şi cu fermitate a legii, inclusiv prin posibilitatea de a pedepsi abuzurile, reprezintă un element care va duce la creşterea investiţiilor în crearea de locuri de muncă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here