Rufele murdare ale Big4-ului, întinse acum și pe balconul românesc. Fără Vanish-ul presei, petele de pe „tricoul” companiilor auditate de Big4 se transformă în… adevărate găuri

Icoana serviciilor financiare românești, Big4-ul este ca tricoul din reclama cu Ariel – imaculat de alb.

Dar în spatele reclamei, situația stă precum în proverbul românesc:

„Afară vopsit gardul, înăuntru…leopardul.”

În lumina cazului City Insurance abordat săptămâna trecută, trecem azi la analiza cazului Wirecard (vedeta fintech a Germaniei) – arhicunoscut peste hotare, și prea puțin comentat pe meleagurile mioritice.

DE CE?

La un simplu search pe Google despre acest subiect, vom găsi informații majoritatea în limba engleză – adică mai pe românește, articole scrise de alții – din afara țării.

Deci un subiect ce a circulat worlwide (din Africa de Sud și până în US), fiind vorba de o fraudă de aproximativ 2 miliarde EUR realizată sub „atenta” supraveghere a Big4-ului, nu a meritat atenția presei de „elită” din România.

Probabil nu a reprezentat un subiect atât de important…

Probabil că mai important pentru presa de „elită” din România este CASH-ul pe care îl primesc la finalul lunii în schimbul tăcerii de „aur”.

„Aur” plătit de multinaționale, și rostogolind algoritmul, de consumatorii finali – adică cetățenii României, fie că vor, fie că nu vor.

Pentru că, din păcate, în România, încă funcționează sistemul ceaușist – deghizat de această dată sub o altă denumire – a multinaționalelor.

Monopolul multinaționalelor pe piața românească pornește de la un procent bolnav din PIB (peste 40%) și se termină cu monopolul presei.

Țările dezvoltate explică de ce această strategie financiară este una extrem de greșită și riscantă pentru supraviețuirea și dezvoltarea unei națiuni și de ce este atât de important sprijinul antreprenoriatului local – adică a păturii de mijloc.

De asemenea, dacă ne uităm la strategia financiară a statelor dezvoltate, dar și a țărilor de pe piețele emergente, observăm că procentul câștigător din total PIB este reprezentat de mediul antreprenorial și în niciun caz de multinaționale, precum se întâmplă în țara noastră.

Replica fidelă a fraudei Wirecard – dar la scară românească, o reprezintă și cazul City Insurance de la noi.

Aceleași companii de TOP, născute cu scopul de a certifica sănătatea financiară a companiilor, îmbolnăvesc de fapt și mai tare sistemul.

Cazul City Insurance îl cunoaștem deja, dar și faptul că auditorii săi din TOP5&6 nu au reușit să detecteze, timp de 4 ani, colosala fraudă de 123 milioane EUR, privind CASH-ul declarat de această companie, dar care nu a existat niciodată fizic.

Am spus mai devreme ca City reprezintă copia fidelă a lui Wirecard.

Să vedem ce a însemnat Wirecard pentru practica de audit a Big4-ului, dar și pentru ecosistemul de plăți generat de acesta în Germania, dar și worldwide.

BIO Wirecard

Wirecard AG este o companie FinTech germană, înființată în anul 1999, care a furnizat servicii de procesare electronică a plăților și evaluare a riscurilor, operând la nivel internațional.

Wirecard a oferit produse și servicii în domeniile plăților mobile, e-commerce (comerțului electronic), digitalizării sectorului de retail, tehnologiei financiare, dar și eliberarea cardurilor fizice.

Acest lucru cuprinde integrarea metodelor de plată și a tranzacțiilor de acest tip prin e-commerce, precum și a celor de la casele de marcat (POS).

În aceste arii, Wirecard a lucrat în cooperare cu 280.000 de companii (conform datelor de la 31.12.2018), printre care și Allianz, KLM, Qatar Airways, Rakuten.com, Transport for London, etc.

În 2002, când era aproape de colaps la sfârșitul bulei dot-com, Markus Braun injectează capital și se alătură ca CEO.

El consolidează compania și se concentrează pe modelul de business privind segmentul de furnizare a serviciilor de plată pe Internet, inițial, în principal, pentru site-uri porno și cele de jocuri de noroc.

Iată deci adevăratul motiv pentru care s-a inventat acest tip de serviciu, de care beneficiem cu toții azi – industria porno și cea a jocurilor de noroc.

Cine ar fi crezut, nu?

Predecesoarea lui Wirecard în ceea ce privește IPO-ul (Initial Public Offering) a fost compania InfoGenie AG cu sediul la Berlin, ale cărei acțiuni erau listate pe segmentul bursier Neuer Markt din octombrie 2000.

Această companie era activă ca furnizor de servicii de informare oferind linii de asistență telefonică pe diverse teme.

Când acțiunile acestei companii au devenit stocks de tip penny (în valoare de mai puțin de 1$/acțiune), în urma pierderilor de preț, operatorul bursier Deutsche Börse a dorit să excludă InfoGenie din Neuer Markt, lucru interzis de instanță în 2002.

În anul 2004, o adunare generală extraordinară a InfoGenie a decis să transfere acțiunile companiei către Wirecard, care pe atunci era o companie nelistată, a cărei activitate principală era prelucrarea plăților în timp real pe Internet, inclusiv evaluarea riscurilor.

Acest lucru urma să se realizeze prin creșterea capitalului – investiții în natură, la data de 1 ianuarie 2005 când InfoGenie avea să se transforme astfel în Wire Card.

În acest fel, Wire Card a devenit o societate pe acțiuni listată pe segmentul bursier Prime Standard, printr-o IPO inversă, în anul 2005.

În 2006, Wirecard a fost inclus în TecDAX.Apoi a urmat listarea la Bursa de la Frankfurt în 2017, iar din septembrie 2018 și până în august 2020 a fost inclusă în DAX30, indicele bursier blue-chip german.

Date Financiare

Că să putem întelege cât a putut să crească acest colos în toți acești ani de activitate, ne vom referi cu precădere la datele financiare din ultimii ani, înainte de momentul prăbușirii:

Date financiare în milioane EUR
An (2013) (2014) (2015) (2016) (2017) (2018)
Venituri 482 601 771 1,028 1,490 2,016
Profit Net 83 108 143 267 260 347
Active 1,431 1,995 2,935 3,482 4,528 5,855
Nr. Angajați 1,025 1,750 2,300 3,766 4,449 5,300

În prima parte a lui 2019, volumul tranzacțiilor a crescut cu 37.5% față de 2018, ajungând astfel până la 77.3 miliarde EUR.

Niște sume colosale, întreținute, în primul rând, de auditorii Big4-ului Ernst&Young – companie ce a auditat Wirecard timp de aproape un deceniu.

Wirecard a anunțat la 22 iunie 2020datele financiare pentru anii precedenți ar putea fi incorecte. Potrivit unui raport al Süddeutsche Zeitung – unul dintre cele mai prestigioase ziare din Germania, parchetul presupune că entitatea a manipulat bilanțurile încă din anul 2014.

Poate vă întrebați de ce a fost importantă această companie, Wirecard, un procesator de plăţi?

  • În ultimii cinci ani, acţiunile companiei au crescut de 7 ori,
  • Capitalizarea bursieră ajungând pe vârf, la 25 de miliarde de dolari,
  • Acţiunile fiind incluse chiar în celebrul indice bursier german

Cum se traduc cele de mai sus?

Prin faptul că multă lume face bani, dar trebuie să fie găsiţi nişte “fraieri” care să cumpere aceste acţiuni.

De asemenea, anual, Wirecard plătea firmelor de consultanţă, de toate tipurile, peste 120 de milioane de EUR.

Şefii companiei aveau chiar un acces în lumea politică din Germania.

Wirecard a „jucat” internațional

Wirecard Asia Pacific a fost fondată la Singapore în anul 2007.

În 2008, Wirecard a introdus cardurile de credit virtuale preplătite pentru plățile online și în anul următor, o suită de sisteme de prevenire a fraudei, dar și pentru detectarea ei.

În 2014, Wirecard s-a extins în Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud și Turcia.

Odată cu achiziționarea serviciilor de carduri preplătite de la Citigroup, Wirecard a fost reprezentată și în SUA din 2016.

În același an, compania a achiziționat un furnizor sud-american de servicii de plată prin internet în Brazilia.

În 2019, SoftBank a investit în Wirecard.

Odată cu achiziționarea AllScore Payment Services de la Beijing, Wirecard a fost reprezentată și în China din noiembrie 2019.

De unde a început totul?

Printr-o serie de investigații economice ale unui ziar londonez – Financial Times.

DA, ati citit bine.

Nu s-a intamplat nici datorită auditorilor din Big4 care facturează sume astronomice pentru mult „râvnita” opinie de audit pe care si-o doresc toate companiile și nici datorită vreunei autorități financiare ale statului german.

Începând cu aprilie 2015, blogul Financial Times FT Alphaville a scris o serie de postări pe blog care puneau la îndoială modelul de afaceri al Wirecard și criticau practicile contabile ale companiei.

Iată deci, unii din „afara” s-au prins din 2015, iar alții, din „inăuntru” abia în 2019…

În februarie 2016, a apărut „Raportul Zatarra” de 101 pagini, în care era documentată presupusa fraudă și spălare de bani la Wirecard.

Co-autor este investitorul britanic Fraser Perring de la Viceroy Research, care a trimis raportul agenției financiare germane Bafin.

Iată deci că acest analist economic a avut si bunul simț să le trimită pe tavă toată această documentație minuțioasă agenției financiare germane.

De asemenea, având în vedere ca documentul era unul public, disponibil în cadrul blogului Financial Times FT acesta a fost ignorat se pare și de auditorii acestei companii – EY, care nu s-au sinchisit nici măcar să verifice corectitudinea propriilor proceduri înfăptuite, mai ales că aici vorbim de o documentație vastă – întocmită de cei de la FT și suntem siguri că la o primă citire – mulți specialiști auditori și-ar fi dat seama dacă s-ar fi produs vreo greșeală – în acest caz, încercând să o remedieze imediat.

Dar nu s-a întâmplat acest lucru, iar „tăcerea” auditorilor ca și a autorităților financiare a continuat.

Parcă desprins dintr-un film, deznodământul este altul decât cel la care vă așteptați…

La îndemnul Wirecard, Bafin și procurorii nemți au inițiat apoi anchete penale, ATENȚIE – ÎMPOTRIVA lui Perring și a altor investitori pentru motivul de manipulare a pieței.

Cazurile au fost abandonate în martie 2020.

În februarie 2017, ziarul nemțesc Magazin Manager a publicat un articol de o întindere și complexitate ridicată despre Wirecard, în care pretindea că aceasta a „apelat” la practici de raportare înșelătoare și câ raportările financiare nu ar fi reale.

La 30 ianuarie 2019, acțiunile Wirecard s-au prăbușit după ce Financial Times a raportat că un senior executiv a fost suspectat de falsificare a conturilor bancare, spălare de bani și de încheierea de contracte de tip barter „neobișnuite” pentru operațiunile companiei Wirecard Asia-Pacific.

Wirecard a emis o declarație numind raportul „fals, inexact, înșelător și defăimător”. Wirecard a anunțat, de asemenea, un proces împotriva Financial Times pentru „raportare lipsită de etică”, dar și un proces pentru „manipularea pieței”.

Iată deci ce se întâmplă cu cei care spun adevărul și încearcă să ii trezească și pe ceilalți – SUNT ÎNĂBUȘIȚI PRIN PROCESE!

Procurorii de la Parchetul Public din München au lansat în februarie 2019 anchete penale împotriva jurnalistului de la Financial Times – Dan McCrum din cauza presupuselor încălcări ale legii germane privind tranzacționarea valorilor mobiliare.

Autoritatea federală germană de supraveghere financiară BaFin (un fel de ASF de la noi), a interzis vânzarea în lipsă a acțiunilor Wirecard din 18 februarie 2019 până la 18 aprilie 2019.

Potrivit BaFin, măsura nu este menită să ia parte la controversa dintre Wirecard și Financial Times.

La 15 octombrie 2019, Financial Times a publicat documente contabile despre care pretindea că sunt foile de calcul interne ale lui Wirecard.

În 2019, firma de contabilitate&audit KPMG – făcând parte tot din Big4, a fost angajată de Wirecard pentru un audit independent pentru a aborda acuzațiile menționate.

În martie 2020, Wirecard a susținut că KPMG a concluzionat că NU a fost stabilită nicio discrepanță în timpul auditului.

Cu toate acestea, la 28 aprilie 2020, acțiunile Wirecard au scăzut cu 26%, atunci când cei de la KPMG au anunțat că NU au primit suficiente documente pentru a soluționa toate acuzațiile legate de neregulile contabile.

Mai târziu, la 5 iunie 2020, sediul Wirecard a fost percheziționat de poliție ca parte a unei anchete penale privind declarațiile potențial înșelătoare adresate investitorilor de către CEO-ul companiei, Markus Braun și alți trei membri ai consiliului de administrație cu privire la audit.

Compania a raportat apoi, la 18 iunie 2020, că 1,9 miliarde EUR LIPSEAU în numerar din conturile companiei în urma auditului realizat de „prestigioasa” companie din Big4 – Ernst & Young.

A doua zi, CEO-ul companieiMarkus Braun, a demisionat din funcția de CEO pentru a fi înlocuit de James Freis.

În cele două zile, acțiunile companiei au scăzut cu 72%.

La 22 iunie 2020, Braun a fost arestat de poliția germană sub acuzațiile de „umflarea volumului vânzărilor Wirecard AG cu venituri false”.

La 11 septembrie 2020, Freis a anunțat printr-un e-mail că a renunțat la funcția de CEO după 85 de zile, (adică mai puțin de 3 luni), cu efect imediat.

Audit a la BIG4 (EY) – ne facem că nu „vedem” și totul este bine

Auditorii EY NU au reușit să examineze nici operațiunile Wirecard din Asia, care se află în centrul fraudei grupului de plăți, potrivit unui raport confidențial al parlamentului german, pe lângă CASH-ul de aproape 2 milioane de EUR existent doar pe hârtie.

După ce raportul privind auditul efectuat de EY asupra rezultatelor Wirecard din 2018 (depus la parlamentul german și vizionat și de Financial Times) a fost analizat – s-a concluzionat, de asemenea, că Wirecard ar putea încălca și standardele internaționale de raportare financiară, deoarece a dezvăluit atât de puține informații despre dimensiunea și natura afacerii asiatice.

Descoperirile unui investigator special din cadrul comisiei de anchetă a parlamentului german se concretizează rapid în probleme juridice și de reputație pentru EY, care se confruntă cu o avalanșă de procese. Investitorii și creditorii au pierdut miliarde de EUR când Wirecard s-a prăbușit vara trecută într-una dintre cele mai mari fraude contabile din Europa.

Afacerea asiatică, denumită TPA business model („terță parte care achiziționează”) a generat JUMĂTATE din VENITURILE Wirecard și TOATE PROFITURILE sale – dar asta s-a întâmplat doar pe hârtie, NU și în realitate.

O anchetă a administratorului Wirecard a constatat ulterior că în afacerea de tip TPA din Asia, veniturile noționale provenite din plăți externalizate gestionate de parteneri din Asia, probabil nu existau deloc. 

„Assurance” a la EY -> Wirecard a primit audituri necalificate timp de aproape un deceniu până la momentul prăbușirii, acest aspect fiind un punct central al comisiei parlamentare de anchetă.

O echipă de auditori din Rödl & Partner condusă de Martin Wambach, investigatorul parlamentar special, a analizat 90 de GB de date financiare despre auditul Wirecard furnizate de către EY, inclusiv documente de lucru interne și 40.000 de e-mailuri.

În raport, Wambach a constatat că auditurile din 2014 până în 2016 au suferit de neajunsuri grave. Firma NU a reușit să identifice indicatorii de risc de fraudă, nu a implementat pe deplin practicile profesionale și, pentru anumite arii cheie de audit, s-a bazat DOAR pe asigurări verbale din partea directorilor.

TOTAL CONTRAR practicilor de audit care spun că orice informație trebuie susținută, însoțită de documente oficiale, purtătoare de semnături (și pe cât posibil să provină dintr-o sursă externă, independentă companiei).

Într-un act adițional la raportul respectiv, care se concentrează exclusiv pe auditul din 2018, Wambach a susținut că datele disponibile la Wirecard și utilizate de EY în activitatea sa, NU erau suficient de detaliate pentru a verifica dacă tranzacțiile individuale care ar fi fost procesate de partenerii asiatici de externalizare, chiar există.

„Existența și valoarea veniturilor par să fi fost validate numai indirect prin confirmări ale soldului de către TPA și administrator”, a subliniat raportul, adăugând că o serie de neconcordanțe din aceste documente ar fi putut declanșa alarme la EY.

De asemenea, profesioniștii avertizează ca niciodată o arie atât de importantă precum veniturile nu poate fi testată de către auditori doar prin scrisorile de confirmare, această arie supunându-se unor teste de detaliu însoțite de documente suport întotdeauna – capabile să identifice astfel orice tip de tranzacție artificială.

Florian Toncar, Deputat în Partidul Democrat din Germania, a declarat:

Addendumul este format din 50 de pagini de „dinamită” pentru EY.

Neajunsurile privindul auditul realizat de EY au depășit cele mai grave așteptări ale comitetului “.

Toncar, fost avocat Freshfields, a declarat pentru FT că ar fi crezut că un astfel de eșec este „imposibil”.

Procurorii au denumit auditul EY drept unul „îngrozitor” și au spus că va fi imposibil pentru instanțele de judecată să NU PERCEAPĂ neglijența imensă de care a dat dovadă acest Big4 în exercitarea auditului realizat pentru Wirecard.

În timp ce afacerea externalizată în Asia a fost „materială” pentru Wirecard, raportul anual din 2018 nu avea „informații suplimentare (în special informații cantitative)”, se spune în raport.

Wambach a subliniat că Wirecard o „omis” întenționat să dezvăluie că veniturile TPA raportate NU au condus niciodată la intrări efective de numerar, încălcând astfel standardele internaționale de raportare financiară – IFRS, care evident trebuiau atent verificate de către EY.

„Este îndoielnic în ce măsură raportarea respectă obiectivul noilor standarde de raportare”, a menționat el.

Detaliile despre activitatea TPA au fost dezvăluite oficial pentru prima dată abia în aprilie 2020, când a fost publicat raportul auditului special al KPMG în Wirecard.

Mai mult, EY ar fi trebuit să verifice sistemele de plată electronică ale lui Senjo și Al Alam, doi dintre presupușii parteneri ai Wirecard, subliniază Rödl & Partner. „Un audit consistent și complet al sistemelor de plăți ale TPA-urilor Senjo și Al Alam nu a avut loc în timpul auditului din 2018.”

EY a declarat pentru FT că „NU i s-a furnizat o copie a raportului prezentat de anchetatorul special și, prin urmare, NU poate să comenteze conținutul acestuia”. Firma a subliniat faptul că documentul „trebuie tratat ca fiind confidențial prin lege și în prezent nu este public”.

Ca de obicei, toată lumea se spală pe mâini prin GDPR și totul se termină cu bine…

EY a spus în repetate rânduri că „auditorii EY Germania și-au efectuat într-un mod profesional procedurile de audit la Wirecard, cu bună știință și cu bună credință”.

Bună stiință despre cum să acoperi o fraudă și bună credință despre cum să fii mituit, probabil…

Pentru că nimeni nu poate să înghită această poveste puerilă.

Cum s-a terminat URAGANUL Wirecard

Markus Braun, CEO Wirecard şi unul dintre principalii acţionari, a fost arestat.

Jan Marsalek, COO Wirecard şi „creierul” fraudei, este de negăsit din vara anului trecut.

FT a dezvăluit că acest personaj a avut legături cu serviciile secrete din Rusia şi Austria.

Un director al operaţiunilor din Asia s-a sinucis.

Wirecard a intrat în insolvenţă şi s-a prăbuşit la bursă, lăsând în urmă mulţi investitori care şi-au pierdut banii, crezând mai degrabă în povestea spusă de companie şi autorităţile germane decât în publicația Financial Times, care a descoperit cu mult timp în urmă (2015) întreaga fraudă.

Wirecard în România

Operaţiunile din România ale Wirecard, extrem de profitabile şi care nu au avut legătură cu frauda, au fost achiziţionate de un grup portughez, într-o tranzacţie estimată la peste 50 de milioane de USD.

WIRECARD = Tabloul în care companiile, autorităţile de supraveghere, firmele de audit şi consultanţă cu nume mari fac simbioză fără „perdea” și fără scrupule.statistics

Mihai Craiu este antreprenor, proprietarul companiilor Media Consulta International, Fininvest USA si detine investitii in mai multe jurisdictii financiare,  in domenii precum Web Media Content, Real Estate, Hospitality si Financial Consultancy.

5 COMMENTS

  1. Articol similar cu o discutie la o bere cu un “amic” paranoic. Fara inceput, fara sfarsit, fara concluzie, fara vreo legatura reala cu ceea ce se intampla de fapt. Absolut zero informatie de interior analizata critic (doar Google pe ce se mai intampla in lume fara sa inteleaga cu adevarat). Calitatea jurnalistica e sublima, putem zice, dar lipseşte cu desavarsire!

  2. Doamna Draga, faceti un exercitiu de imaginatie si imaginati-va Romania de maine fara multinationale. Toti inginerii, economistii, programatorii care lucreaza in multinationale af fi prin Canada, USA, Germania paticipand activ la PIB-ul acelor tari (nu uitati sa extrageti si procentul din PIB-ul romaniei care dispare)

  3. Asta cu „doamna draga” e din literatura cu licurici? Romania stie de Exxon, Arthur Andersen, Maddoff si alte tepe uriase la nivel international? La noi, s- a pus batista pe tambal si cu FNI, garantat de CEC, si cu Banca Agricola, Banca Romana de Scont, Banca Internationala a Religiilor… De la multi, pentru privilegiati fara scrupule…

  4. Pai daca multinationalele sunt “rele” refuzati sa mai lucrati la ele si ati rezolvat problema. Nu mai cumparati Dacii, Fordu-uri, Laptop-uri HP, Telefoane Samsung, si sofware de la Microsoft. Asta ca sa fiti siguri ca nu “va fura” corporatiile imperialiste. Toata lumea injura Amazon si amazon creste vertiginos, toti injura Google si Facebook si tousi nu-si sterg cont-urile, de fapt e plin de plangaciosi misecuvenismu’ a atins cote alarmante.
    Ca sa revenim la articol asemanarea intre cazul Wirecard si City Insurance e la fel ca intre “STAS” si “Parastas” (citat din Grigore Moisil)

  5. Unde dai si unde crapa! Extremismele si generalizarea fac rau la bila! Unele multinationale au fost prinse in „flagrant delict”, vezi amenzile aplicate Google, Amazon, Facebook, Microsoft si hotararile judecatoresti definitive care le sanctioneaza in toata lumea, fie pentru practici neconforme GDPR, fie pentru practici anti-concurentiale, fie alte practici ilegale. Checks and balances, cum zic anglofilii. Tinerea lor in zona permisa este esentiala, dincolo de expedierea simplista de scoala primara, „nu-mi convine, imi iau mingea si nu ma mai joc”.

Leave a Reply to Seriously ? Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here