Romanian Business Leaders şi rectificarea bugetară: Guvernul să cheltuiască cu cap banii pe care îi colectează de la români

0
2531
Primăriile primesc bani gratis de la Guvern

Romanian Business Leaders (RBL), este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru antreprenorii şi şefii de companii din mediul de business privat. Proiectele RBL sunt iniţiate şi dezvoltate pe bază de voluntariat de cei 200 de membri RBL, antreprenori şi executivi de top din România.

Reprezentanţii Romanian Business Leaders afirmă într-un comunicat remis Agerpres că alocările bugetare supradimensionate către consum, prin creşterea pensiilor, creşterea fără fundament economic a salariilor din domeniul public, pensii speciale sau venituri speciale nejustificate nici economic şi nici etic se fac într-un moment economic toxic, în condiţiile în care consumul tocmai îşi epuizează potenţialul de creştere şi s-a intrat deja în spirala dezechilibrelor comerciale adânci.

Romanian Business Leaders consideră că rectificarea bugetară din luna septembrie 2018 “bagă economia şi societatea românească pe ultima fază a paradigmei de creştere bazată pe consumul produselor provenite din alte state”, dar pe care le plătim cu bani împrumutaţi. În paralel, Produsul Intern Brut (PIB) potenţial este compromis de restrângerea la minime istorice a investiţiilor.

“Rectificarea bugetară amână digitalizarea şi modernizarea administraţiei. RBL consideră că amânarea nu are drept cauză lipsa resurselor financiare: miza pare să fie conservarea lipsei de transparenţă – adică mediul propice pentru corupţie, aservirea contribuabilului şi subordonarea acestuia faţă de autoritatea administrativ-politică. Reaşezările bugetare din ultimii doi ani – inclusiv rectificarea actuală – ignoră capacitatea reală a României de a repatria o parte din forţa de muncă emigrată”, se mai arată în documentul citat.

RBL atrage atenţia că tendinţa globală este de revenire a creşterii PIB către potenţialul real, iar, cum bugetele sunt realizate potrivit unor prognoze excesiv de optimiste, primele sacrificate vor fi investiţiile, ceea ce conservă gradul de subdezvoltare actual.

“Astăzi, investiţiile se află la un nivel mai mic chiar şi decât în anii de criză – pe execuţia bugetară se observă cum nivelul acestora, ca pondere din PIB, nu atinge nici măcar 1% în primele şapte luni ale anului. Ca să evităm un derapaj major, antreprenorii şi managerii din RBL cer Guvernului să prioritizeze de urgenţă investiţiile în infrastructura de transport, educaţie, sănătate şi digitalizarea administraţiei publice, să elimine pensiile speciale, să crească vârsta de pensionare pentru meseriile ocupaţionale şi să întărească sistemul de pensii contributive (Pilon II şi III), complementar sistemului public, şi să ia măsuri urgente de stopare a emigraţiei”, se mai arată în comunicatul RBL.

De asemenea, RBL solicită Executivului să cheltuiască “cu cap” banii pe care îi colectează de la români şi de la companiile care produc valoare în România.

“Antreprenorii, managerii şi angajaţii noştri vor ca banii pe care îi plătesc la stat, prin impozite şi taxe, să fie folosiţi cu discernământ, transparent şi într-un mod responsabil de Guvern, primării şi consilii judeţene şi, astfel, să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunităţilor locale şi a României. Facem un apel către Guvern, entităţile politice raţionale şi partenerii din societate, sub forma unui semnal de alarmă asupra unei facturi iminente pentru România: rectificarea bugetară scade cu 41,5 milioane de euro alocările pentru infrastructura de transport – element esenţial în dezvoltare; mediul de afaceri suportă cu stoicism profundele dezavantaje ale lipsei de infrastructură, dar acest lucru nu poate dura la infinit, fără să compromită pe termen lung competitivitatea; marile investiţii ocolesc România din cauza infrastructurii, iar situaţia poate ajunge într-un punct ireversibil: statele vecine, cu un potenţial inferior faţă de cel al României, se vor desprinde decisiv în competiţia regională”, precizează sursa citată.

Potrivit RBL, este profund nesănătos şi toxic ca, în mediul privat, veniturile să crească exclusiv în baza sporirii productivităţii, în timp ce în domeniul public acestea se majorează arbitrar, prin simplă decizie politică. Organizaţia atrage atenţia că se apropie momentul în care mediul privat nu va mai putea susţine deciziile discreţionare de creştere a veniturilor în zona publică sau în zona de proiecţie socială arătând, totodată, că, în ultimii trei ani, diferenţa între salariile de la stat şi cele din privat s-a triplat, un angajat la stat câştigând cu 60% mai mult decât unul de la privat.

“Stimularea profundei inechităţi în veniturile din societate distorsionează raporturile de muncă între diferitele sectoare ale societăţii, cu efecte pe termen lung, atât în mentalitatea generală, cât şi în relaţiile dintre salariaţi şi angajatori şi chiar relaţiile din interiorul aceluiaşi domeniu de activitate; este profund nesănătos şi toxic ca, în mediul privat, veniturile să crească exclusiv în baza creşterii productivităţii, în timp ce în domeniul public (non-business) acestea să crească arbitrar, prin simplă decizie politică; RBL atrage atenţia că ne apropiem de momentul în care mediul privat nu va mai putea susţine la infinit deciziile discreţionare de creştere a veniturilor în zona publică sau în zona de protecţie socială. Statisticile oficiale arată că diferenţa între salariile de la stat şi cele din mediul privat s-a triplat în ultimii trei ani, un angajat la stat câştigând cu 60% mai mult decât un angajat la privat”, subliniază sursa citată.

De asemenea, RBL menţionează că sistemul de educaţie face importanţi paşi înapoi, iar mediul de afaceri a ajuns deja în situaţia în care capitalul uman e mai greu de obţinut decât capitalurile financiare.

Toate detaliile pe:

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2018/09/18/rbl-alocarile-bugetare-supradimensionate-catre-consum-se-fac-intr-un-moment-economic-toxic-primele-sacrificate-investitiile–177926

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here