ROMÂNIA, ţara cu cele mai mari salarii la stat din Uniunea Europeană

0
900

Pentru al treilea an consecutiv, România este liderul Uniunii europene, la capitolul salarii acordate angajaţilor la stat.

Deşi guvernanţii, indiferent de culoarea politică, se plâng de nivelul scăzut de colectare a veniturilor la bugetul de stat, din taxe şi impozite, iată că salariile pe care aceştia le oferă sunt dintre cele mai mari, la nivel european..

România a ocupat primul loc în clasamentul salariilor oferite angajaţilor la stat, în anul 2017 şi de atunci nu l-a mai părăsit, până în prezent. Prin urmare, a fi angajat la stat a devenit o mare provocare şi o uriaşă realizare, aceasta, în pofida faptului că România, în acest moment, ocupă penultimul loc, în Uniunea Europeană, la capitolul venituri colectate la bugetul de stat, ca pondere în PIB.

În anul 2018, România a înregistrat un ritm accelerat de creştere a veniturilor angajaţilor din sistemul public ca urmare a politicilor adoptate de guvernul de la acea vreme. În plus, aparatul de stat a crescut constant, din punct de vedere numeric, indiferent de partidele politice care s-au perindat la Palatul Victoria.

Pentru comparaţie, în celelalte state ale Uniunii Europene, cheltuielile cu salariile angajaţilor la stat au fost mult mai ponderate şi au crescut numai în urma unui proces de consolidare a finanţelor publice.

În anul 2019, sumele plătite angajaţilor din administraţia centrală şi celor din administraţia locală, au reprezentat 35,44% din totalul veniturilor la bugetul de stat, în urcare faţă de anul 2018 când acestea au fost de 34,22% din total. Ca pondere în PIB salariile angajaţilor la stat au reprezentat 11,2%, cu 1% mai mult decât media Uniunii Europene.

Citeste si  De ce este poziţia Ţărilor de Jos (Olanda), atât de diferită, în cadrul Uniunii Europene

Pentru că a sosit momentul publicării declaraţiilor de avere, în acest context, să vedem cum stau, la capitolul venituri, guvernatorul şi viceguvernatorii BNR.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a încasat, 897.578 lei, salariu de la BNR şi 151.412 lei, pensie. În total, 1.093.781 lei.

Florian Georgescu, prim viceguvernator BNR, a încasat, 1.365.428 lei, salariu de la B.N.R, 126.608 lei, pensie şi 107.472 lei indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 1.599.508 lei.

Leonardo Badea, viceguvernator BNR, preşedinte ASF, a încasat 157.160 lei, salariu de la B.N.R. şi 711.813 lei, salariu de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară). În total, 868.973 lei.

Eugen Nicolaescu, viceguvernator BNR, a încasat 788.662 lei salariu de la BNR şi pensie 41.700 lei. În total, 830.362 lei.

Frumoase sunt şi veniturile încasate de cei nouă judecătorii ai Curţii Constituţionale, aduşi în prim-planul vieţii publice de ultimele evenimente sociale şi politice.

Valer Dorneanu, Preşedinte CCR, a încasat 293.590 lei, salariu de la CCR, 54.680 lei, diferenţe salariale din 2019, 454.668 lei, pensie şi 75.396 lei, indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 878.334 lei.

Cristian Deliorga, judecător CCR, a încasat 282.247 lei, salariul de la CCR şi 144.732 lei, pensie. În total, 426.979 lei.

Marian Enache, judecător CCR, a încasat 297.528 lei, salariu de la CCR, 497.562 lei, pensie şi 92.676 lei, indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 887.766 lei.

Daniel Morar, judecător CCR, a încasat 281.904 lei, salariu de la CCR, 359.514 lei, pensie, 94.052 lei, diferenţe salariale din 2019, 4.441 lei, diferenţe salariale de la DNA. În total, 645.859 lei.

Citeste si  Creșterea salarială în companiile din sectorul privat a fost în medie de 6,79% în primul semestru al anului, dar se va reduce la 4,68% în 2021

Mona Pivniceru, judecător CCR, a încasat 288.575 lei, salariu de la CCR, 388.920 lei, pensie şi 100.951 lei, diferenţe salariale din 2019. În total, 778.446 lei.

Gheorghe Stan, judecător CCR, a încasat în total 500.983 lei din salarii de la Inspecţia Judiciară, Ministerul Public şi CCR.

Livia Stanciu, judecător CCR, a încasat 315.567 lei, salariu de la CCR, 32.757 lei, diferenţe salariale de la I.C.C.J, 1.067 lei, diferenţe salariale de la C.S.M. şi 454.716 lei, pensie. În total, 804.107 lei.

Elena Simina Tanasescu, judecător CCR, a încasat 161.358 lei, salariu de la CCR şi 161.592 lei de la Universitatea Bucureşti. În total, 322.950 lei.

Attila Vargă, judecător CCR, a încasat 308.781 lei, salariu de la CCR şi 410.000 lei, pensie. În total, 718.781 lei.

Lista veniturilor uriaşe încasate de la stat este foarte lungă… România se situează pe penultimul loc între cele 27de state ale Uniunii Europene, conform indicelui economic dar pe primul loc la salariile oferite în sistemul bugetar. Există o logică în toată această treabă sau doar interese?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here