România, împrumut de 450 mil. Euro, de la Banca Europeană pentru Investiții, pentru Programul de Dezvoltare Rurală

0
1063

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) acordă României un împrumut de 450 milioane euro pentru a finanţa contribuţia naţională la punerea în aplicare a Programului de Dezvoltare Rurală (PNDR), alături de ajutoarele nerambursabile de la fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020.

Împrumutul a fost aprobat cu prilejul reuniunii Consiliului de Administraţie al BEI, care are loc la Bucureşti.

“Banca Europeană de Investiţii a avut şi are un rol foarte important privind dezvoltarea economică în România. Sunt foarte multe proiecte, sume importante acordate României, iar împrumutul de azi, de aproximativ 450 milioane euro, este o finanţare importantă pentru sectorul rural din România. Este a şasea finanţare de acest tip. Îmi aduc aminte că acum 10 ani am semnat un prim acord cadru de finanţare de aproape un miliard de euro. Este important felul în care România trebuie să schimbe abordarea privind implementarea şi derularea acestor contracte.

Trebuie să insistăm foarte mult pe modul în care se derulează proiectele, modul în care se urmăreşte zi de zi, lună de lună, derularea unor proiecte, pentru ca banii să fie folosiţi la timp, trebuie să insistăm foarte mult pe modul în care se derulează proiecte, modul în care se urmăreşte zi de zi, lună de lună derularea unor proiecte pentru ca banii să fie cheltuiţi la timp. Din păcate, în ultimele săptămâni am avut la nivel de Guvern Hotărâri de Guvern prin care modificăm termenul de finalizare a unor împrumuturi. Am spus că trebuie să fim mai atenţi şi, atunci când este cazul, să justificăm foarte bine dacă este cazul de prelungiri de astfel de acorduri”, a declarat, cu ocazia semnării acordului de împrumut, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Preşedintele BEI, Werner Hoyer, a precizat, la rândul său, că acordul semnat luni vizează “planurile făcute” pentru perspectiva financiară 2014 – 2020 şi a subliniat că banca operează în România de mai bine de 25 de ani, perioadă în care a acordat împrumuturi de circa 13 miliarde dolari.

“Vin aici în mod regulat din 1994. Am venit de foarte mult timp pentru că la vremea respectivă coordonam procesul de aderare al României la Uniunea Europeană. La acel moment, acum 24 de ani, nu era foarte clar, mai bine zis săpat în piatră, că România va deveni membru al Uniunii Europene, va avea preşedinţia Consiliul UE sau că ministrul de Finanţe urma să devină preşedinte al Consiliului Guvernatorilor BEI. Este un foarte bun moment să celebrăm şi să felicităm România pentru avansul pe care l-a înregistrat şi să-i mulţumim domnului ministru Teodorovici pentru munca pe care a depus-o şi o va depune ca preşedinte al Consiliului Guvernatorilor.

Ceea ce am semnat azi priveşte planurile făcute pentru perspectiva financiară 2014-2020 şi aici vine rol Băncii Europene de Investiţii în sprijinul programelor, proiectelor ce au fost deja antamate. Având în vedere că ne pregătim cu toţii pentru preşedinţia Consiliului UE ce va fi deţinută în următorul semestru de România şi că mâine şi poimâine va avea loc aici întâlnirea Consiliului Guvernatorilor BEI, momentul semnării acordului cadru între noi nu puteam fi mai bine găsit. Banca Uniunii Europene şi-a început operaţiunile în România de mai bine de 25 de ani. În 2007, România s-a alăturat UE şi, din acel an până acum, BEI a furnizat României împrumuturi de circa 13 miliarde dolari destinate dezvoltării economiei ţării”, a spus Hoyer.

Promotorul proiectului va fi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar beneficiarii finali ai împrumutului vor fi o serie de entităţi publice şi private. Aceasta este a doua operaţiune a BEI care sprijină dezvoltarea rurală în România. Operaţiunea anterioară, în valoare de 300 milioane de euro, care a sprijinit PNDR 2007-2013, a fost finalizată, de plăţile din cadrul acesteia beneficiind circa 900 de proiecte de infrastructură rurală, 4.000 de fermieri şi IMM-uri din domeniul industriei agroalimentare şi din sectorul forestier.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here