Că românii sunt dezamăgiți, pe cine să mire? Că n-au încredere în potentați, pe cine să uimească? Fericită e, totuși, o țară cu magistrați gen Camelia Bogdan. Hidra o hărțuiește. Ea luptă. Cine are onoare, o iubește.
Iubim România? Sunt destui care și de ziua ei o detestă. Sau o disprețuiesc. Îi dorim, altfel decât aceștia, o viață lungă? Din toată inima. Dar e cea din urmă curată? Atunci poate le oferim românilor și o doză mică și inofensivă, dar tămăduitoare, de adevăr, ca antidot la un secol de toxică minciună. De pildă la minciuna celor care, sistematic, îi iau de fraieri, din 1990 încoace.
Le-au devalizat timp de decenii țara, i-au asasinat reputația, și-au construit fabrici de propagandă televizată spre a le distruge reperele și a-i aiuri mai eficient, astfel încât, smintiți definitiv, să nu se mai poată ridica de la pământ să-și pedepsească turnătorii, torționarii și jefuitorii.
Torpilarea încrederii în statul român prin perpetuarea nedreptății
Și le-au subminat multora, poate pentru totdeauna, încrederea că lucrurile se vor îndrepta. Încredere, care nu e de colo. Căci, “o țară poate supraviețui lipsurilor materiale ori chiar înfrîngerii pe câmpul de luptă, nu însă și pierderii încrederii în conducerea ei”, cum nota recent Lawrence Kadish, atribuind observația unui “filosof antic”.
Aproape nouă din zece români își manifestau clar mefiența față de Klaus Iohannis și ex-premierul său de suflet, Florin Cîțu, într-un sondaj revelator din octombrie 2021, de vreme ce erau, ca mine, de părere, că “țara se îndreaptă într-o direcție greșită”.
Ce alimentează în România mefiența? Nelustrarea și nepedepsirea securiștilor. Blocarea de sus, inclusiv prin aruncarea în aer a fostei coaliții guvernamentale, a oricărei reforme încercând să reîndrepte legile justiției, strâmbate de eternul fesenism, fie el uselist sau dragniot. Nedreptatea cronică facută repetitiv victimelor represiunii din 1989/1990, prin falsificarea la nesfârșit a Dosarului Revoluției. Semnala recent Andrei Ursu “batjocorirea momentului definitoriu al democrației noastre”. În cauză e “restituirea Dosarului Revoluției la Parchetul Militar, pentru niște ridicole vicii de procedură…Însă…nu acestea sunt defectul esențial al rechizitoriului în cauză”. Actul respectiv “este o diversiune juridică” pentru că, așa cum a semnalat presa, “șeful Secției Parchetelor Militare refuză să ancheteze securiștii care au tras la Revolutie”.
Între timp, “tema reformelor din justiție, atât de importantă pentru buna funcționare a statului, pentru ridicarea MCV, a dispărut complet din discursul prezidențial”, observa just Dan Tăpălagă într-un editorial publicat de G4Media. Parcă nu întâmplător a dispărut, de vreme ce Iohannis și oamenii săi din reinventatul USL au înscăunat mai nou, la cârma comisiei juridice a Camerei Deputaților, pe deputata PSD Laura Vicol. Nu faptul că Vicol e avocat “al crimei organizate”, cum s-a spus, interesează în acest context. Ci natura relațiilor ei oneroase cu propria profesie și cu clienții ei, relații pătându-i reputația dezgustător, date fiind raporturile ei cu interlopul a cărui apărare în justiție a preluat-o. Încât numirea ei, în atari condiții, o descalifică nu doar pe Vicol. Îi declasează, in corpore, pe liderii puterii instalate mai nou, în frunte cu Klaus Iohannis.
Lanțul puterii, slăbiciunilor și nefăcutelor unui imperiu voiculescian
S-a spus, nu fără temei, despre Iohannis, că e “o invenție Grivco”. Dar ce e Grivco? Un mare concern mediatic, (dar și, între altele, comercial și industrial) apărut misterios, ca Venus din spuma mării financiare ceaușiste, la început de postcomunism, al cărui stăpân, (în limbaj comercial acționar majoritar) e turnătorul Securității și infractorul condamnat definitiv, Dan Voiculescu. De Grivco ține Antena 3 cu tot cu ceea ce Frankfurter Allgemeine Zeitung numea cândva “linșajele mediatice”, operate de pseudojurnaliști din subordinea lui Dan Voiculescu, ca Gâdea et comp.
Prestigiosul ziar din Frankfurt semnala, încă din 2012, doi ani înaintea condamnării definitive la închisoare a patronului real al Antenei, supranumit Felix, “campania de instigare fără egal, întreținută timp de 5 săptămâni de grupul mediatic Intact al lui Dan Voiculescu, un fost colaborator al Securității comuniste, împotriva lui Horia Georgescu și a familiei lui”.
Cu 22 de ani înainte scriam pe larg, la Deutsche Welle, despre efortul, zădărnicit de regimul Iliescu-Petre Roman, de a se depista, prin intermediul unor încercați experți canadieni, averile gigantice strânse de Ceaușescu, prin Securitate, din munca și sudoarea românilor. Canadienii, al căror raport se află în posesia mea, se apropiaseră de zona fierbinte în care se găseau banii. Au renunțat, pentru că oficalii români le-au pus bețe în roate. Ce se scria aproximativ un deceniu și jumătate mai târziu, în presa și istoriografia românească, între altele sub semnătura unora care, ulterior, au schimbat macazul, dedulcindu-se la mierea principalului beneficiar al firmelor de comerț exterior ale Securității.
Citeam la 7 septembrie 2004, pe Hotnews.ro, despre era Ceaușescu, din ceea ce se anunța a fi un capitol din “Moștenirea Securității”, de Marius Oprea: “Securitate = comerț, comerț = Voiculescu: nu numai armata a beneficiat de aportul in “cadru organizat” al foștilor ofițeri de la ICE Dunărea. Pe ruinele acestei unități a Securității a crescut chiar și un partid politic, condus de cel mai cunoscut dintre colaboratorii ei în afaceri, Dan Voiculescu, președintele Partidului Umanist. Voiculescu a negat întotdeauna…apartenența sa la fosta Securitate, dar aceasta deja conteaza mai puțin, în comparație cu serviciile pe care le-a adus structurilor ei, prin contribuția sa la operațiunile AVS (aport valutar special), denumire sub care se ascundeau afacerile dubioase sau comisioanele percepute de poliția politică comunistă. Sumele…erau destinate finanțării unor acțiuni externe, economice sau de alta natură ale Securității, pentru plantarea în Occident a unor ‘dizidenți’… sau a așa-ziselor ‘fantome’, agenți cu o identitate fabricată, și pentru cheltuielile rezidențelor DIE. Dar ‘partea leului’ se vărsa în conturile lui Ceaușescu. Didi Secrieru, un fost coleg de breaslă al lui Dan Voiculescu de la o alta firmă a Securității, ICE ARPIMEX, care nu și-a ascuns însă calitatea de ofițer acoperit al DIE, estima că aceste conturi ale lui Ceaușescu însumau ‘minimum două miliarde de dolari’…La fel s-a întâmplat și cu firma CRESCENT, înființată în…1980 la Pireu, în Grecia. Ea a servit drept paravan pentru colectarea unor comisioane după modelul de mai sus. Ulterior, datorită faptului că serviciile secrete grecești îl bănuiau pe primul ‘patron’ al firmei, Fouad Sanbar, pentru relații cu OEP, firma și-a schimbat sediul în Cipru si a ‘primit’ în curând un alt patron…britanic…la 1 martie 1982 s-a deschis la București o filială…și ca director a fost numit nimeni altul decât Dan Voiculescu…”
Felix și alții din aceiași făină
Că “Voiculescu a contestat mereu că a fost ofițer de securitate deplin legendat” nu e de mirare, deși experții au reliefat că “în aceste întreprinderi de export… practica generală…impunea racolarea…”. Practica generală o impunea. Dar Felix, “turnătorul cu ifose de intelectual”, cum l-a caracterizat filosoful Mihai Șora pe Dan Voiculescu, a contestat și calitatea sa de informator al poliției politice comuniste, în ciuda verdictului CNSAS că a făcut poliție politică.
Sigur, Felix nu e singurul ucigaș al încrederii românilor în statul declarat “eșuat” chiar de către șeful său, Iohannis. Și alte instituții care ar fi trebuit să fie de prestigiu, dar sunt nedemne, își aduc aportul. G4Media explica recent ce s-a întâmplat înainte ca Academia Română să gireze, vai, publicarea unei “opere” a acestui pilon al comunismului, zis “dom’ profesor”, hotărând să publice scrierea delincventului ex-pușcăriaș la editura ei și s-o lanseze la Biblioteca ei. Colegiul CNSAS a trimis instanței, în iunie 2020, “nota de constatare pe numele lui Mugur Isărescu, identificat cu numele conspirativ ‘Manole’ în documentele fostei Securități”. Procesul ”a fost suspendat în aprilie, după ce Isărescu a contestat la Curtea Constituțională legea de funcționare a CNSAS. Potrivit documentelor CNSAS, guvernatorul BNR ar fi fost recrutat de Securitate pe când era cercetător la Institutul de Economie Mondială. Notele informative le-ar fi dat în perioada 1979-1989, iar în ele erau denunțate acțiuni potrivnice regimului dictatorial comunist”, scrie Europa Liberă. În cazul lui Dan Voiculescu, “Curtea de Apel București a stabilit în februarie 2013 că a fost colaborator al Securității sub numele conspirativ Felix. O verișoară a lui Voiculescu, Paraschiva Silaghi, l-a acuzat ulterior…că și-a turnat propria familie.. ,Voiculescu a fost condamnat în august 2014 la zece ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). A fost eliberat condiționat în iulie 2017”. După nici trei ani.
Degradarea peisajului țării mutilate rău de securism și la peste 30 de ani de la părelnica prăbușire a regimului comunist l-au determinat pe Mihai Șora să ricaneze trist, pe FB: ”Ați învățat la școală despre Manole și Ana, Felix și Otilia… Realitatea este alta: Manole și Felix. Restul e literatură”…
Excedat de noile narațiuni, foarte probabil false, puse în circulație de Gâdea et comp, spre a da vina pentru dispariția miliardelor ceaușiste pe primul lider postcomunist al țării, Ion Iliescu s-a autoevacuat recent din rezervă și tăcere și i-a sugerat Antenei 3 să le caute în buzunarele patronului ei.
Cealaltă Românie
Aflând de acest schimb de opinii, mi-am amintit subit și dureros de cele două Românii. Una din ele e statul paralel, vomitiv, al securiștilor, turnătorilor lor și al lui Ion Iliescu, ins care a uitat convenabil că tocmai regimul său fesenist, resuscitat parcă, de Iohannis, i-a sabotat, în 1990, pe experții canadieni.
Din cealaltă fac parte cei care, cu inima curată, înțeleg ce se întâmplă, (de pildă faptul că țara se poate ridica, iar reforma implementa, dacă se face dreptate și li se confiscă mafioților averile ilicite) refuză să se mintă pe sine și pe alții și încearcă să facă dreptate.
Între cetățenii acesteia din urmă se află judecătoarea Camelia Bogdan. Ea l-a condamnat definitiv pe Dan Voiculescu în dosarul ICA. Tot ea a binemeritat de la români, dispunând să i se confiște 60 de milioane de euro, reprezentând produsul infracțional, deci bunurile pe care Voiculescu le-a achiziționat cu banii furați de la stat. Din care fiscul n-a recuperat, vai, decât cam 18 milioane de euro și a fost frustrat și de Mihai Gâdea, jurnalistul de frunte al Antenei, a cărui poprire de conturi, ordonată de ANAF, a eșuat după ce, din închisoare, Felix i-a remis o hârtie, afirmând că moderatorul trustului său și-ar fi achitat datoriile contractate de la patronul său.
Or, Camelia Bogdan e pedepsită fără încetare. A fost abuziv îndepărtată din magistratură. Și de ani de zile e hărțuită și hăituită prin tribunale de dom’ profesor și de oștirile infecte, alăcuite din slugile lui. Iată, prin urmare, că există Româniile diferite. Și se disting net una de celaltă, mai net decît cerul de pământ ori apa de uscat. Cum se deosebesc ambele, de altfel, deși mai puțin clar, de a treia. De România mută, absentă, indiferentă, uimită, în derută ori în noncombat de frică.
Țara securiștilor, obscenă, mare, tare, e la putere pentru că nu s-a făcut lustrația. Și pentru că averile marilor moguli, iviți ca ciupercile în capitalism după prăbușirea lui Ceaușescu, n-au fost confiscate, cum a cerut legea și verdictul Cameliei Bogdan în procesul ICA.
Cealaltă țară e fragilă, vulnerabilă, sensibilă, feminină, dar luptă cu extraordinară bravură împotriva balaurului securist. Cel din urmă nu e defel invincibil, deși, când s-a prăbușit regimul comunist, s-a grăbit să-și asigure tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, ca și pensia specială și turpitudinea senectuții, precum și perpetuarea la putere (prin massmedia) dosind averile strânse din prădarea poporului. Or, nu mergem spre mai bine.
Prima o înghite pe cea bună dacă martorii tac, sau, cum s-a întâmplat nu o dată în aceste chestiuni, își reneagă mărturiile. Ori dacă, în procesul în care Camelia Bogdan cerea daune morale lui Dan Voiculescu și compania, între care Antena3, Gâdea, Badea, Ciuvică, Ziarul de Cluj, etc, pentru campania de linșaj la care doamna judecător acuză că a fost supusă, petenta a pierdut în prima instanță, pe ideea că reputația ei distrusă ar fi fost, culmea, “întărită”. Iar la apel, – știu, vă îngroziți, oameni buni! – nici măcar nu a fost citată, așa cum figurează pe portalul instanței.
Totul pierdut?
Cu ce fel de justiție avem, oare, de-a face? Nu mai puțin grav, Camelia Bogdan a fost dată în judecată de Crescent și Grivco pentru că le-ar fi “denigrat imaginea”, dispunând confiscarea de la aceste societăți a produsului infracțiunilor, în speță spălarea banilor folosiți la privatizarea frauduloasă a ICA de către Dan Voiculescu. Magistratul e acuzat că a prezentat la universități de prestigiu, precum Cambridge și Indiana, și în interviuri din presă cum se spală banii în România, cum trebuie recuperați de către stat, arătând în acest context cu degetul spre imperiul lui Dan Voiculescu care ar fi, potrivit ei, beneficiarul real al sumelor ce trebuie aduse la bugetul de stat.
E lesne de imaginat câte școli, spitale și autostrăzi s-ar putea construi în România din miliardele delapidate de Securitate. Conform raportului ICE Dunărea și raportului privind investigațiile canadienilor de la firma Peak Magwick Thorne, ar fi vorba de patru miliarde de dolari, fondurile delapidate de securiști neajungând la bugetul de stat din cauza blocării anchetei canadiene de către autorități și a refuzului de a li se acorda accesul la conturile bancare din BRCE. E totul pierdut?
Piere România? Numai dacă rămânem indiferenți. Dacă nu ne pasă de soarta celor care mai luptă cu hidre, precum cea felixiotă. Numai dacă încetăm să le cerem socoteală mai-marilor profitori și beneficiari politici, financiari și mediatici ai infernalei încrengături de mecanisme instituționale, economice, mediatice și statale, create și întreținute întru perpetuarea devalizării și smintirii țării.
