România cere finanţare din bani europeni pentru Centura Capitalei. Astazi va fi transmis dosarul Comisiei Europene

0
928
Centura Bucureștiului arată bine doar pe planurile guvernanților

Dosarul prin care România solicită finanţarea din bani europeni a Centurii Capitalei este gata şi luni va fi transmis Comisiei Europene, a anunţat premierul Vasilica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a declarat:                                                                                              „Am făcut progrese importante în ceea ce priveşte asigurarea finanţării investiţiilor care vizează Centura existentă a municipiului Bucureşti, dar şi infrastructura nouă la profil de autostradă. Dosarul prin care solicităm finanţarea din bani europeni este gata şi luni va fi transmis Comisiei Europene. Solicităm finanţarea din bani europeni, mai exact din Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru acest proiect deosebit de important. Vorbim despre fonduri estimate la peste 1,3 miliarde de euro fără TVA. Guvernul va oferi tot sprijinul pentru atragerea finanţării europene necesare realizării acestui proiect”.

Centura Capitalei a creat recent o disputa între Gabriela Firea şi Guvern. Primarul Capitalei a acuzat Executivul că a minţit în legătură cu Centura Capitalei, spunând că, deşi i s-a spus că s-ar pierde fonduri europene dacă acest obiectiv va fi transferat de la CNAIR la municipalitate, Guvernul nici măcar nu a făcut cerere pentru obţinerea acestor fonduri.

Gabriela Firea declara:                                                                                            „Vreau să revin la marota cu pierderea fondurilor europene. Puteţi să credeţi că până în acest moment Guvernul, prin CNAIR, nu a făcut nicio cerere de atragere a fondurilor europene pentru Centura Capitalei? Nici măcar în ziua de azi nu avem o cerere depusă pentru atragerea de fonduri europene şi ea nici nu poate fi depusă prea curând pentru că Centura nu are cadastru, nu poate fi intabulată, fapt care ni s-a spus acum câteva zile”.

Primarul Capitalei a mai spus că din prima zi de mandat a trimis o solicitare Guvernului de a se transfera de la Ministerul Transporturilor către PMB obiectivul de investiţii al Centurii Capitalei, la care a primit un prim răspuns negativ, pentru că s-ar pierde fondurile europene. Ministerul Transporturilor a transmis ulterior că a propus ca proiectul de act normativ ce va reglementa transferul şoselei de centură să fie elaborat în cadrul Primăriei Capitalei, propunerea fiind agreată, urmând ca ministerul să promoveze proiectul pe circuitul de avizare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here