Vor curge râuri de cerneală despre istoria care s-a scris astăzi, o singură idee va rămâne: dezgustătoarele imperii se prăbușesc nu numai din cauza războaielor, ci și din cauza “păcii”, atunci când chiar ele însele fac și din nobila pace o josnică pradă de război. Generații de americani de acum încolo vor trebui să explice nu numai cum trădarea aliaților a devenit obișnuință, așa cum s-a întâmplat cu dezastrul din Afganistan, dar și cum America își sabotează propriile valori, libertatea și democrația, așa cum le-au fost lăsate spre păstrare de George Washington.
Domnul Zelenski, poporul ucrainean, dacă doreau să capituleze o puteau face și singuri, fără să se mai îndatoreze la americani, cred ca puteau aranja o pace rusească, asa ca intre frați. Dar poporul ucrainean nu a vrut asta. Mai mult decât atât, SUA și UK l-au îndemnat pe Zelenski să lupte, doar atunci când au văzut că ucrainenii chiar o fac, deși serviciile secrete le spuseseră oficialilor că se vor preda toți în doar câteva zile.