România a împrumutat de pe piețele internaționale 2 miliarde de euro, în prima ieșire din 2018

0
1166

România a împrumutat 2 miliarde de euro de pe piețele internaționale prin intermediul a două noi emisiuni de obligațiuni, pe 12 și 20 de ani. Interesul investitorilor a fost semnificativ, cu subscrieri de 5,3 miliarde de euro, în contextul în care România plătește dobânzi ridicate comparativ cu alte state cu ratinguri similare din Europa Centrală și de Est.

Guvernul intenționa să atragă prin aceste două emisiuni, prima ieșire pe piețele externe din acest an, între 1 și 2 miliarde de euro. Astfel, România a vândut eurobonduri pe 12  ani de 750 de milioane de euro, iar cele pe 20 de ani au însumat 1,25 miliarde euro, împrumutând suma maximă țintită.

Ratele îndicative anunțate pentru dobândă la deschiderea emisiunilor au scăzut ca urmare a interesului investitorilor, astfel că România a vândut obligațiunile pe 12 ani la 1,33 puncte procentuale peste rata midswap, față de 1,5 puncte în deschidere, iar pe cele pe 20 de ani la 1,9 puncte procentuale față de 2,1 puncte procentuale.

Rata midswap este o referință, în cazul emisiunilor României și altor state din regiune aceasta fiind dobânda pentru obligațiunile pe aceeași perioadă ale Germaniei.

Potrivit unui bancher neimplicat în tranzacție, nu existau așteptări ca România să aibă probleme în a atrage banii vizați, întrucât Guvernul de la București plătește unele dintre cele mai mari dobânzi dintre țările din regiune cu rating recomandat investitorilor.

“Tranzacția ar trebui să meargă foarte bine. Este una dintre puținele țări din Europa Centrală și de Est care plătește orice spread zilele astea. Cred că este țara cu rating recomandat investitorilor care are cel mai mare spread din Europa Centrală și de Est”, a declarat un bancher neimplicat în tranzacție.

Spreadul este diferența dintre dobânda la care România se împrumută și rata de referință (în cazul României, dobânzile Germaniei pe maturități similare).

Oferta României a reprezentat, potrivit experților străini, o oportunitate rară pentru investitori de a cumpăra titluri de stat din Europa Centrală și de Est la spreaduri mai mari de 1 punct procentual.

Potrivit planului de împrumuturi anunțat de Ministerul Finanțelor, România intenționează să împrumute aproximativ 48 – 50 de miliarde de lei de pe piața internă în acest an, în timp ce aproximativ 4,5 – 5 miliarde de euro urmează să fie atrase de pe piețele externe, în creștere comparativ cu 2017.

Cea mai recentă ieșire pe piețele internaționale de capital a fost în octombrie, când Ministerul Finanțelor a plasat obligațiuni în euro pe piețele internaționale în valoare de 1 miliard de euro, redeschizând emisiunea de titluri pe 10 ani lansată în luna aprilie.

Anul trecut, România a atras 2,75 miliarde de euro pe piețele internaționale, sub totalul de 3 miliarde de euro prevăzut la începutul anului trecut în planul de împrumuturi.

România are un rating recomandat investitorilor de la toate cele trei mari agenții de evaluare financiară, Fitch, Moody’s și S&P, însă creșterea semnificativă a cheltuielilor, în special cele cu salariile, în detrimentul celor cu investițiile au adus deficitul bugetar anul trecut foarte aproape de limita de 3% permisă în UE, nivel preconizat și pentru acest an.

În general, țările cu un deficit bugetar mare și o îndatorare ridicată sunt penalizate de piețele financiare la dobânzi. România are, însă, una dintre cele mai reduse rate de îndatorare din UE.

Toate detaliile pe:

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/ultima-ora-romania-a-imprumutat-de-pe-pietele-internationale-2-miliarde-de-euro-in-prima-iesire-din-acest-an-investitorii-au-ofertat-sa-cumpere-titluri-de-5-3-miliarde-euro-17836566

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here