Revine producția în Europa? Renunțăm la fabricarea bunurilor în China?

Companiile multinaționale își regândesc operațiunile de fabricație iar Europa de Est devine noua destinație. România știe asta?

De când pandemia a lovit sectorul industrial la nivel mondial, cu restricții de-a lungul lanțu­rilor tradiționale de apro­vizionare și cu creșteri puternice la cos­turile de transport maritim, companiile multinaționale caută să-și adapteze operațiunile pentru a răspunde impactului. Ele încep să vadă în reshoring-ul capacităților de producție o modalitate de a rezista împotriva turbulențelor economice viitoare.

Pentru a atenua punctele slabe pe lanțurile de aprovizionare descoperite în timpul pandemiei, companiile încep să-și elaboreze planuri în vederea mutării capacităților de producție. Un astfel de plan înseamnă o repoziționare a operațiunilor de fabricație în propriile țari (onshoring), aproape de locul de origine sau în țările vecine cu sau fără frontieră comună (nearshoring).

Planul de reshoring al producției și fabricării bunurilor îmbracă mai multe forme, în funcție de complexitatea lui și de termenele de finalizare cerute. Unele companii își aduc producția în capacitățile proprii, altele vor alege asocieri cu parteneri locali. Unele vor apela la fuziuni sau achiziții de companii sau participații.

Așadar, pe termen mediu, probabil că vom asista la nearshoring, companiile europene tinzând să-și aducă lanțurile de aprovizionare acasă, sau mai aproape de casă, proces care pare să câștige teren.

Aducerea producției „înapoi acasă” o inversare a procesului din ultimele decenii.

Pentru companiile europene, fragilitatea lanțurilor lungi de aprovizionare și lipsa stocuri care le afectează producția și vânzările, le-a sporit interesul pentru concept și reorientarea lor ne sugerează că multe produse fabricate în China și destinate consumatorilor europeni sau altor piețe din vecinătatea apropiată, au un potențial ridicat de a fi supuse procesului de reshoring.

Asistăm de ceva timp la opusul de-localizării, care reprezenta până de-curând procesul de fabricare a mărfurilor peste hotare, pentru a reduce costurile cu forța de muncă și de fabricație, în așa numitul proces offshoring. Procedând astfel, în plan politic și economic se urmărește inversarea procesului din ultimele decenii, în care producția a fost dislocată din locații costisitoare, preponderente în Vest spre economii mai ieftine predominante în Est.

În strategiile lor, producătorii își propun să producă preponderent acolo unde vând, din mai multe motive, inclusiv pentru un timp mai rapid de comercializare, capital de lucru mai redus, politici guvernamentale și reziliență sporită. Aceasta nu va fi o schimbare ușoară. Cu cât producătorul este mai mare, cu atât ii va fi mai lung și mai scump procesul, dar provocările din 2020 le-au creat o stare de urgență în adoptarea acestui tip de producție.

În ultimii ani chiar și avantajul forței de muncă ieftine a dispărut, odată cu creșterile salariale din țările care au beneficiat masiv de producția de-localizată, acest fapt ducând la scăderea profiturilor, și făcând ca motivul principal al offshoring-ului început în urma cu câteva decenii să fie tot mai puțin clar.

Aducerea producției „înapoi acasă” prin scurtarea lanțurilor de aprovizionare pentru a reduce riscul de întreruperi neprevăzute poate oferi și câteva beneficii financiare, cum ar fi costuri mai mici prin evitarea expunerii la cursuri de schimb fluctuante și la monede instabile. Poate de-asemenea ajuta un producător să obțină mai ușor produse de calitate superioară și să aibă o certitudine mai mare cu privire la termenele de livrare. Mai mult, ar aduce și alte beneficii economice mai largi, cum ar fi crearea de noi locuri de muncă și sprijinirea comunităților locale.

Experiențele personalizate și răspunsul rapid, vor solicita metode de producție noi și inovatoare.

Cererea de produse în creștere, solicită metode de producție noi și inovatoare și obligă producătorii să-și îndrepte atenția tot mai mult către consumator. Vor fi nevoiți sa răspundă așteptărilor din ce în ce mai mari atât din partea consumatorilor, cât și a clienților. Producătorii sunt presați să producă bunuri de înaltă calitate mai rapid, mai eficient și la un cost mai mic decât oricând și vom vedea, o schimbare în relația dintre producători și clienți.

Serviciile pentru clienți au avansat mult în anul pandemic, companiile de retail acordând prioritate experiențelor personalizate, transparenței și răspunsului rapid. Clienții s-au obișnuit cu acest tip de servicii și vor solicita aceeași experiență și de la partenerii lor din producție.

Prin urmare aceste schimbări, pun o presiune suplimentară pe producători, obligându-i să îmbrățișeze o producție diversificată, de volume mai reduse, ceea ce înseamnă o întoarcere de 180 de grade de la producția de serie mare, care a definit industria de mult timp și cu un accent mai mare pe informații și experiențe bazate pe date. Dacă ar fi sa numim un an care a împins industria spre progres, cu siguranță ca anul 2020 a fost.

Pentru a face fata provocărilor, producătorii cauta să-și diversifice operațiunile din fabrică și să adopte tehnologia Industry 4.0 pentru a deveni flexibili și performanți, iar companiile de tehnologie se preocupa sa aducă cat mai aproape de ei tehnologiile avansate.

În era transformării digitale, rolul analizei datelor în procesul decizional crește foarte mult. Companiile își pun în centrul atenției lor, modul în care colectează, gestionează și obțin valoare din date și caută nemijlocit să ajungă la tehnologiile care le pot facilita atingerea maturității analitice.

Atingerea neutralității emisiilor de CO2 prin de-carbonificarea proceselor

O altă mare provocare pentru sectorul industrial o reprezinta țintele UE, obligatorii pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru energia regenerabilă și eficiența energetică.

Tendințele de creștere a preturilor la toate utilitățile, ca urmare a îndeplinirii obiectivelor de atingere a neutralității emisiilor de CO2, determină companiile industriale să se gândească mai mult ca în trecut la integrare tehnologică și energetică prin investiții în cogenerare sau trigenerare, care vor reduce substanțial factura pentru consumul de energie.

Una dintre noile tehnologiile cu mare potențial spre a fi adoptată de mediul industrial este celula de combustibil, considerată nucleul revoluției energetice bazate pe hidrogen. Sistemele care lucrează cu o astfel de tehnologie pot transforma energia unei reacții chimice în energie electrică, căldură și apă.

Oportunități dar și provocări imense pentru producătorii industriali în următorii ani.

În următorii ani vom asista probabil la cea mai mare recalibrare strategica și operațională în rândul companiilor industriale.

România se afla și ea în fața unei mari oportunități generate de nearshoring dar și în fața unor imense provocări precum atragerea capacităților de producție retrase din China, respectiv digitalizarea și de-carbonificarea proceselor industriale.

De acest proces, dacă mediul de business și guvernanții îl înțeleg pe deplin, ne putem ajuta la echilibrarea deficitelor comerciale și bugetare, la reducerea șomajului prin crearea de locuri de muncă bine plătite în sectorul producției și la dezvoltarea unei forțe de muncă calificate.

Mihail Lăzăroae (foto) are peste zece ani experiență în funcții de director general, în companii de producție industrială și de președinte în consilii de administrație al unor societăți pe acțiuni cu structuri de guvernanță corporativă, listate la BVB.