Revenire din designul interior: “Folosind piesele potrivite, catifeaua poate să arate senzaţional.”

0
2354
Revenire din designul interior:

Catifeaua nu este un material comod. Folosit în exces dă senzaţia de kitsch, amplasat în locuri nepotrivite poate strica iremediabil armonii de design. Ca un personaj politic abil, catifeaua nu a dispărut însă niciodată din peisaj, doar că importanţa ei a fluctuat în funcţie de vremuri. Acum este gata de o nouă revoluţie.

Anul acesta, nicio mare casă de modă nu a ignorat catifeaua. Propunerile vestimentare, adesea completate de inserţii senzuale de dantelă, au încercat să scoată silueta din zona minimală impusă de ultimii ani, nu tocmai fericiţi, şi să-i aducă strălucirea, aroganţa de dinainte.

În designul interior s-au aplicat mai mult sau mai puţin aceleaşi reguli, domnia liniilor curate de inspiraţie scandinavă fiind de necontestat în ultimii ani. Apar însă anumite elemente noi, revenirea catifelei în lumina reflectoarelor fiind de departe cea mai spectaculoasă „rebeliune“.

„Catifeaua este portavocea nobleţei şi extravaganţei, a unui gust aparte, pretenţios, sofisticat, aşa că nu ne miră că a revenit în tendinţe. Fie că vorbim de fashion, fie de mobilier, catifeaua rămâne o seducătoare incurabilă“, spune Simona Mircea, design pro în cadrul Ethan Allen.

Potrivit acesteia, catifeaua a fost privită mult timp drept material greoi care se preta foarte bine pentru amenajările în stil baroc, cu efect dramatic şi, pe alocuri, excesiv.

„Astăzi, noile texturi şi culori estompează din preţiozitatea ei de odinioară, fără a-i umbri însă eleganţa. În ultima vreme, regăsim catifeaua în orice stil de amenajare, chiar şi modern, odată eliberată de restricţiile dictate de preţiozitatea ei din trecut.“

Mihai Gurei, managing directorul Intro Design, unul dintre cele mai cunoscute showroom-uri de mobilier şi accesorii din Bucureşti, spune că de fapt catifeaua nu a dispărut niciodată din peisaj, doar că rolul ei a variat.

„De la vestimentaţia nobilimii şi până la podiumurile de modă de astăzi, catifeaua nu s-a demodat, de fapt, niciodată. În zilele noastre poate s-a infiltrat mai pregnant în amenajările interioare odată cu revenirea în trend a elementelor ce ţin de art-deco (materiale mai exotice, opulente, culori tari, o contrapondere la minimalismul nordic, discret şi caracterizat de mult alb). Catifeaua e un material – statement care trebuie tratat cu multă grijă. Folosit cum trebuie, poate să scoată o amenajare din anonimat şi să aducă un plus de rafinament. Folosit greşit, poate să dea senzaţia de kitsch şi de încărcare“, avertizează Gurei.

Astfel, după ani bun de austeritate, de linii cuminţi în care etalarea luxului a devenit un fel de subiect tabu, catifeaua cu toată textura ei nobiliară este gata din nou de lumina reflectoarelor.

„Deşi este considerat un material elegant pentru orice fel de spaţii decorate în stiluri diferite, catifeaua rămâne un simbol al bunăstării şi al luxului, un material preţios, cu istorie, ce poate fi introdus în amenajări ca element de accent sau ca piesă-statement. Fie că este vorba despre draperii, perne decorative, tapet sau despre o canapea, rafinamentul acestui material şi textura sa preţioasă oferă caldură în orice încăpere şi un confort deosebit. O canapea tapiţată în catifea poate să devină o prezenţă spectaculoasă, la fel şi scaunele din dining sau tabureţii din dormitor, tablia patului etc“, spune Carolin Ivă­nescu, directorul de marketing al Mobexpert şi designerul-şef al companiei.

Simona Mircea de la Ethan Allen recomandă şi ea moderaţie în utilizarea catifelei.

„Nu poate fi prezentă în decor altfel decât ca personaj, o apariţie de netrecut cu vederea, nicidecum oriunde întorci privirea. Draperia ar fi de departe prima mea alegere. Catifeaua drapează superb. Putem alege catifea pentru triada draperie, tapiţerie de fotoliu şi perne deco, desigur, atât timp cât jonglăm cu texturile şi cromatica“, spune reprezentanta Ethan Allen.

Mihai Gurei propune combinaţii de catifea cu lemn sau metal, prezeneţe deja obişnuite în casele dominate de liniile minimale.

„Folosind piesele potrivite, catifeaua poate să arate senzaţional. Un fotoliu sau o canapea poate să devină uşor piesa de rezistenţă într-o încăpere dacă este îmbrăcat/(ă) în catifea. Nişte scaune de dining în catifea, poate chiar cu picioare dintr-un material contrastant, ca alama, vor arăta senzaţional. Catifeaua poate să fie introdusă cu succes nu doar în amenajări clasice, aşa cum este perceput uneori, ci şi în amenajări moderne – fie că vorbim despre piese precum scaune, un fotoliu sau o canapea, sau draperii, tapet etc. – combinând catifeaua cu materiale naturale, cu care se armonizează (lemn, metal) şi folosind-o cu moderaţie. Cu luciul ei subtil, catifeaua arată foarte bine în nuanţe închise: negru, verde, vişiniu etc.“, mai spune proprietarul Intro Design.

Până la urmă, revenirea catifelei atât pe podiumurile de modă, cât şi în case echivalează cu revenirea unui răsfăţ de care mai toţi ne-am privat în ultimii ani.

„Creaţiile din zona designului vestimentar ne transmit o revenire la decorurile somptuoase şi la un stil de viaţă luxos. Cu diferite texturi, netedă sau cu raiuri groase sau subţiri, catifeaua trebuie să fie discretă şi totodată să transmită un aer de răsfăţ.“

După atâta aşteptare, poate cea mai frumoasă dintre revoluţii este gata să înceapă.

 alberti-aztec-cushion-552542dd4bd71 apr2013-baldwin-chrs-015-cmyk napper-day-bed-542-velvet-blue-baton-legs-1 oct2013-entry-317-cmyk oldschool-sofa-bed-543-velvet-slate-grey-baton-legs-1

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here