Un litigiu cu o miză financiară estimată la aproximativ 5 miliarde de lei a ajuns să pună față în față două atribuții constituționale: dreptul instanțelor de a soluționa un conflict privind drepturi salariale și responsabilitatea Guvernului și Parlamentului de a construi și administra bugetul public.
În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să apere independența a trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție – Violeta Chiriac, Mădălina Elena Vladu-Crevon și Emilian Meiu. Cei trei fac parte din completul care judecă recursul în dosarul referitor la plata unor drepturi salariale restante către magistrați.
Un dosar salarial transformat într-o dispută instituțională
Solicitarea privind apărarea independenței judecătorilor a fost formulată după ce Guvernul a invocat procesul aflat pe rolul ÎCCJ în sesizarea transmisă Curții Constituționale pentru soluționarea unui posibil conflict juridic de natură constituțională.
Secția pentru judecători a CSM susține că argumentele prezentate de Executiv în fața CCR sunt similare celor discutate în procesul de drept comun. În evaluarea Consiliului, folosirea cauzei aflate în judecata instanței supreme ca argument într-un demers constituțional a generat o presiune publică asupra completului.
CSM a calificat situația drept o „imixțiune fără precedent în actul de justiție” și a reafirmat că judecătorii trebuie să soluționeze cauza în funcție de lege și de circumstanțele concrete ale dosarului, fără influențe din partea celorlalte autorități ale statului.
În comunicarea sa, Consiliul arată că independența magistratului nu presupune doar absența unor ordine directe, ci și protejarea instanței de presiuni publice sau instituționale în timp ce un dosar se află încă în judecată. Miza este cu atât mai sensibilă cu cât decizia finală ar putea produce efecte asupra bugetului de stat.
De unde provine suma de aproximativ 5 miliarde de lei
Litigiul are la origine majorări salariale stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Magistrații solicită plata diferențelor rezultate din aceste decizii, iar Înalta Curte a devenit parte în demersul prin care se urmărește recuperarea drepturilor restante.
În luna mai, Curtea de Apel București a admis acțiunea Înaltei Curți împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor. Instanța a dispus plata drepturilor salariale restante și a inclus posibilitatea efectuării unei rectificări bugetare pentru asigurarea sumelor necesare.
Valoarea estimată a obligațiilor este de circa 5 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ un miliard de euro. Pentru buget, o asemenea sumă nu reprezintă doar o cheltuială punctuală, ci poate influența alocările dintre capitole bugetare și necesarul de finanțare al statului. În cazul în care soluția va rămâne definitivă, Executivul va trebui să găsească mecanismul de plată într-un cadru bugetar deja supus constrângerilor.
Dosarul se află acum în faza recursului la ÎCCJ. Pronunțarea soluției definitive a fost amânată de mai multe ori, iar la 17 septembrie instanța supremă a stabilit un nou termen pentru 8 octombrie 2026.
Argumentul Guvernului: bugetul aparține Executivului și Parlamentului
Guvernul, condus la acel moment de premierul interimar Ilie Bolojan, a anunțat în luna iulie sesizarea Curții Constituționale. Executivul a susținut că soluția pronunțată în dosarul salarial ar intra într-o zonă care ține de elaborarea și administrarea bugetului public.
Potrivit argumentelor prezentate de Guvern, stabilirea bugetului de stat, realizarea rectificărilor și alocarea sumelor din fondul de rezervă sunt atribuții care aparțin puterii executive și celei legislative. Din această perspectivă, o instanță nu ar putea impune Guvernului modalitatea prin care trebuie identificate și repartizate resursele bugetare.
Sesizarea CCR nu suspendă însă judecarea recursului de către Înalta Curte. Ea deschide o procedură separată, în care Curtea Constituțională trebuie să stabilească dacă există un conflict juridic de natură constituțională între autorități.
Poziția Înaltei Curți și efectele posibile
În procesul privind plata restanțelor, ÎCCJ a susținut că neexecutarea drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești afectează drepturile magistraților. Printre argumentele invocate se află și dreptul de proprietate, precum și existența unor titluri executorii care nu au fost puse în executare.
Această perspectivă plasează disputa într-un punct de intersecție între disciplina bugetară și obligația statului de a respecta hotărârile judecătorești. Pentru magistrații vizați, sumele reprezintă drepturi recunoscute prin decizii anterioare. Pentru Guvern, plata integrală și eventualele rectificări bugetare presupun decizii cu impact direct asupra finanțelor publice.
Deznodământul poate deveni relevant și dincolo de sistemul judiciar. O soluție definitivă în favoarea plății ar crea obligații bugetare semnificative pentru stat și ar lămuri limitele în care instanțele pot impune măsuri cu efect asupra bugetului. O decizie contrară ar afecta, în sens opus, modul în care sunt recuperate drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.
Până la pronunțarea instanței supreme, CSM insistă că judecătorii trebuie să poată decide fără presiuni și exclusiv pe baza normelor aplicabile cauzei. Pentru Consiliu, protejarea completului nu privește doar dosarul salarial, ci și separarea atribuțiilor între autoritățile statului într-un litigiu cu implicații financiare majore.
