Reguli noi impuse de autorități pentru deținătorii de autoturisme second hand

0
1583

În urma problemelor apărute în ultimii ani cu privire la falsificarea sau ascunderea unor informaţii relevante asupra uzurii sau stării tehnice a unui autovehicul, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi RAR a decis să ia măsuri radicale.

Astfel, aceștia au pregătit trei proiecte ce privesc inspecţiile tehnice de siguranţă, înfiinţarea corpului constatatorilor de daună independenţi, precum şi un serviciu de informare rapidă pus la dispoziţie cumpărătorilor de maşini second-hand.

  1. Inspecțiile tehnice.

Mașinile avariate in urma unui accident, vor avea inspecţia tehnică periodică (ITP) suspendată, urmând ca după efectuarea reparaţiei să i se efectueze o verificare a conformităţii stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări autovehiculul îndeplineşte cerinţele funcţionale şi dimensionale, inspecţia tehnică periodică reintră în va­labilitate. Verificarea va fi obli­gatorie doar pentru autovehiculele care au anu­mite tipuri de avarii ce pot pune în pe­ricol siguranţa rutieră.

  1. Constituirea corpului constatatorilor de daună independenţi. 

Proiectul vine în completarea Normei RCA şi va presupune liberalizarea acestei meserii, asigurându-se condiţiile de inde­pen­denţă, pregătire profesională şi răspundere a viitorilor constatatori de daună. În următoarele luni va începe dezbaterea pe acest subiect, urmând ca în trimestrul trei al acestui an proiectul să devină funcţional.

  1. Un serviciu care va fi pus la dispoziţie de către Registrul Auto Român, cu sprijinul ASF, pentru o informare rapidă a cumpărătorilor de autovehicule la mâna a doua. 

Practic, printr-un sms transmis către Registrul Auto Român, cumpărătorii pot afla date despre istoricul de kilometri ai unui autovehicul, eventuale deficienţe avute în timp ale acestuia, precum şi informaţii generale despre daunele înregistrate de către acel autovehicul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here