Dintr-un sondaj realizat de BNR privind creditarea companiilor și polpulației reiese că persoanele care au dorit să acceseze un credit de la o bancă în primul trimestru din 2017, atât pentru credite de consum cât și cele pentru cumpărarea de locuințe sau terenuri (credite ipotecare) au fost nevoiți să respecte standarde mai stricte impuse de către bănci.
Pentru companiile nefinanciare, condițiile impuse de bănci nu au diferit față de perioada anterioară, cu excepția împrumuturilor acordate pe termen scurt IMM-urilor.
„Pentru următoarele 3 luni, instituțiile de credit anticipează o înăsprire semnificativă a standardelor de creditare pentru creditele de consum și, respectiv, marginală pentru împrumuturile ipotecare. În ceea ce privește companiile nefinanciare, standardele de creditare sunt așteptate să se mențină și în T2/2017 la un nivel similar celui curent”, se precizează în raport.
BNR mai specifică faptul că în perioada analizată, cea mai mare creștere a avut loc pe segmentul împrumuturilor de consum acordate populației, cât și pentru creditele destinate achiziției de locuințe și terenuri. Cererea pentru credite destinate companiilor nefinanciare a înregistrat un avans marginal.
În următorul trimestru, băncile preconizează creșterea cererii atât în cazul împrumuturilor de consum destinate populației, cât și pentru creditele ipotecare. Estimările pentru T2/2017 ale instituțiilor de credit cu privire la cererea venită din partea companiilor nefinanciare sunt în sensul majorării marginale a acesteia față de valoarea înregistrată în trimestrul curent.
„Potrivit raportărilor instituțiilor de credit, prețurile imobilelor rezidențiale s-au majorat în T1/2017. Băncile estimează că această tendință va continua în trimestrul II. Cererea pentru creditele de achiziție de locuințe și terenuri a crescut semnificativ în T1/2017, iar instituțiile de credit prognozează că aceasta va cunoaște un avans important și în următoarele 3 luni. În T1/2017, rata solicitărilor respinse de către bănci a rămas relativ neschimbată în cazul creditelor ipotecare”, se mai spune în raport.
BNR precizează că sondajul este efectuat trimestrial și are la baza un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piață aferentă creditării companiilor și populației. Aceste instituții dețin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare.