Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu precizează că, spre deosebire de ceilalţi ani, bugetul pentru 2017 vine cu o ‘dinamică spectaculoasă’ a creditelor de angajament, susţinând că aceasta ar putea deveni principala problemă a situaţiei bugetare în următoarea perioadă.
Marinescu arată că aceste credite de angajament privesc execuţia multianuală a bugetului, care atrage efectuarea de plăţi în exerciţiile bugetare viitoare.
‘În consecinţă, cu cât creditele de angajament prevăzute în prezent vor fi mai mari, cu atât mai mare va fi presiunea pe bugetele viitoare, prin plăţile care trebuie efectuate în contul cheltuielilor angajate în trecut. Tocmai aceasta este problema bugetului 2017, anume un volum record de credite de angajament, care vor presa puternic asupra bugetelor viitoare. Odată umflat în prezent, acest ‘buget paralel’ va ţine pe loc sau chiar va dezumfla cheltuielile curente în viitor’, a scris Marinescu, vineri, pe blogul său.
Potrivit acestuia, bugetul general consolidat pentru 2017 prevede credite de angajament de 53,5 miliarde lei, care înseamnă mai mult de o treime din mărimea bugetului de stat, iar, din acestea, 36,5 miliarde lei sunt credite de angajament destinate Ministerului Dezvoltării Regionale – 31 miliarde lei fiind credite de angajament prevăzute în contul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
‘Creditele de angajament din 2017 vor presa asupra bugetelor următoare, anual, cu circa 1% din PIB, prin creşterea anuală a necesarului de plăţi. De aici şi posibile derapaje în planul deficitului bugetar. Efectul angajărilor curente asupra deficitelor viitoare va fi unul covârşitor, mai ales dacă se menţine trendul actual al politicilor fiscal-bugetare, anume ‘jos taxele, sus cheltuielile!’, trend care oricum subminează, prin el însuşi, poziţia finanţelor publice’, consideră Marinescu.
Consilierul prezidenţial spune că, dincolo de problema deficitului, intervine problema capacităţii de plată a bugetelor locale. În context, el arată că în cazurile în care firmele furnizoare vor fi plătite cu întârziere, iar lucrările se sistează, ar putea apărea blocaje economice însemnate, inclusiv decapitalizarea firmelor respective.
‘Este evident că România are mare nevoie de investiţii, care să însemne extinderea şi modernizarea infrastructurii, a reţelelor de utilităţi esenţiale pentru bunăstarea unei comunităţi. Însă experienţele administrative recente ne-au arătat că, în general, când creşte cantitatea (alocărilor), scade calitatea (investiţiilor). Nu este deci suficient să avem şantiere deschise în toată ţara, mai trebuie să vedem şi pe ce vor fi cheltuiţi banii. Şi ajungem astfel la problema calităţii investiţiilor publice, care devenise deunăzi chiar sursă de folclor, inclusiv în comunicarea guvernamentală actuală: terenuri de sport în pantă, patinoare uscate, telegondole nemişcate etc. În cele din urmă, ne întoarcem la calitatea construcţiei bugetare, care trebuie să includă scenarii privind implicaţiile bugetare ale creditelor de angajament, precum şi capacitatea administrativă de a asigura eficienţa cheltuielilor publice. În ambele privinţe, deocamdată, încă suntem la stadiul de proiect’, conchide Marinescu.
