Varianta spaniola a darii…in plata

2
4546

Cine a vizitat stațiuni turistice spaniole sau periferii ale orașelor spaniole, mai ales din sudul tarii, de exemplu Andalucia, a putut vedea un spectacol sinistru. Hoteluri vandalizate, blocuri in faza terminala care arata ca fabricile de pe timpul lui Ceaușescu. Stai si te întrebi cum niște construcții cândva locuite cu ferestre, cu bai si bucătarii au ajuns in halul acesta de vandalizare? Răspunsul este simplu – spaniolii sub un guvern socialist au experimentat un fel de legea darii in plata a liberalilor nostri, de astăzi. Si ca sa nu vorbim discuții câteva imagini vorbesc de la sine:

Cum a fost posibil? Băncile au executat gajul dar s-au trezit in poziția de a fi obligate sa pună paznici la cca 900.000 de blocuri si apartamente, lucru imposibil. Si atunci, practic le-au abandonat lăsând-le prada vandalismului care abia a așteptat momentul. Multe case si apartamente au fost ocupate de homelesi care mai apoi au vândut tot ce se putea, inclusiv cablurile electrice si obiectele sanitare. Locatarii buni de plata s-au trezit cu oprirea utilităților de către furnizori, datorită neplății întreținerii. Astfel mii de familii cu copii au trebuit sa urmeze trendul – părăsind locuințele si lăsându-le in plata la bănci. A existat practic un fenomen al bulgarelui de zăpadă care i-a maturat si pe cei ce erau buni platnici, datorita vandalizării locuințelor din vecinătate. Mai mult decât atât, au apărut mutații de populații din zonele cu case date in plata si luate de bănci, iar aceste zone au devenit focare de insecuritate.

Cine a profitat de pe urma acestei nenorocite experiențe? In primul rând oamenii cu bani care au cumpărat mai pe nimic case si apartamente la preturi de deșeuri. Estimez ca in Romania, fenomenul va fi la fel, adică tot cei care au, vor avea mai multe. Ce nu a fost interesant a rămas in paragina in grija vandalismului. Sa adăugam ca in Romania in perioada de boom imobiliar si când DNA-ul făcea figurație, foarte mulți politicieni si-au trecut zeci de case pe numele mătușilor „Tamara”, case luate pe credit, pe care si le vor putea acum cumpăra cu 1:5 din preț!

Cine a pierdut? In primul rând oamenii care au rămas si fără case si fără bani. In al doilea rând, aparent băncile care s-au trezit cu creditele neonorate si cu un puhoi de case. Intervenția in forța a CE si a Băncii Central Europene, de curățire a sistemului bancar de creditele neperformante, a obligat băncile sa scoată pe piață casele la preturi sub valoarea lor de construcție. Evident ca nici vorba de curatire a activelor toxice. A fost doar un moment de respiro pana când s-au calculat exact pagubele reale. Multe bănci au intrat in faliment sau au fost cumpărate de băncile mari. Creditele s-au scumpit iar executorii si interpușii au făcut averi. Cum băncile mari trebuiau cumva salvate a intervenit statul prin bancile naționale care au pompat bani. Spun ca aparent au pierdut băncile, numai ca in realitate a pierdut cetățeanul bun platnic care a devenit contributor obligat la aceasta pierdere, printr-o decizie politica. Au mai pierdut primăriile caci nu au mai încasat impozite si furnizorii de utilități.

Cine a greșit? Evident greșeala aparține si băncilor care s-au lăsat antrenate in jocurile politice si au dat credite aproape fără garanție. Se ajunsese astfel ca pe lângă un Ferrari, spaniolul sa dețină cate 3 locuințe: una oficiala si doua de vacanta, la munte si la mare, toate luate pe credite. Si totul dintr-un salariul lunar de 1800-2000 euro/luna. A fost un fel de credit cu buletinul ca pe vremea guvernului Tăriceanu, care umfla artificial economia prin creșterea consumului. Aici se pune o întrebarea logica: pana unde poate merge decizia politica pentru a fi exonerata de lege? Daca de exemplu FNI-ul ar fi fost o decizie politica, cine trebuia sa plătească pierderile populației?

Spaniei ii vor mai trebui probabil încă cca 10 ani sa investească bani publici in demolarea acestor ruine. Așadar un experiment politic populist care a adus Spania într-o profunda criza a sistemului bancar fără sa rezolve însă problema sociala, pentru care aceasta lege a fost inițiată. Cine încearcă acum sa ia un credit pentru construcția unei locuințe trebuie sa achite cel puțin 45% din avans si sa depună gaj alte bunuri. Deci ce s-a rezolvat?

Ce este de făcut? Un prim pas ar consta, luând exemplul guvernului Rajoy, înființarea unui registru al proprietăților. Adică o baza de date la care sa aibă acces toate unitățile administrativ teritoriale. In acest registru sa se înregistreze fiecare schimbare de proprietar. Fără acest înscris nici un teren sau bun imobiliar nu s-ar putea vinde. Tot acest registru ar trebui sa înregistreze si mașinile. Abia apoi ar trebui aplicata legea darii in plata, dar nu in forma populista in care a fost votata. Romania are din păcate o situație si mai proasta pentru ca nu are cadastrul terminat. Iată încă odată, cum in loc sa rezolvam restantele, politicienii se întrec in populisme, inconștienți ca haosul creat de legi fără cap, va trebui rezolvat tot de ei la guvernare. In plan legislativ este lesne de observat ca politicienii fac dintr-un vid legislativ instrumente de furt așa cum au făcut pana in anul 2005 cu falimentarea băncilor si a fondurilor de investiții.

Romania nu este in cercul euro ca sa-i poată sari cineva in ajutor. Va trebui sa o facă Banca Centrala sau statul cu banii cetățenilor! Recentele sondaje făcute pe strada de TV-uri sau radiouri au arătat încă odată cat de ușor poate fi manipulați romanii! La întrebarea, aceasta lege vi se pare buna, Da sau Nu? O parte au răspuns nu știu, alții au răspuns Da. Cei care au dat răspunsul Nu, aveau o minima pregătire economica si au fost minoritari in răspunsuri. Cel mai dificil a fost sa se răspundă la ”argumentați”. Ei bine aici s-a văzut cel mai bine ce ușor poate fi manipulat romanul, agățat de o sacoșa!  Răspunsul – pentru ca așa cred eu, sau am dreptul si eu la o opinie – mă duce cu gândul la ceea ce mi-a explicat conducătorul meu de doctorat din State. Diferența dintre comunism si capitalism nu a fost doar o problema doctrinara cu accente economice si abordări sociale iluzioniste care aruncau «binele» intr-un spațiu cu orizon infinit! Educația, adică partea care  „industrializează» resursa umana necesara construcției comuniste a fost si ea abordata altfel. In timp ce conceptul socialist de educație se baza pe conceptul learning by reproducing, cel capitalist se bazează pe  learning by doing. Cele doua sisteme “scot” pe poarta fabricii doua personalități umane total diferite. Primul sistem produce oameni tip papagal sau cum ii numea Băsescu (poate fără sa fie conștient de existent celor doua sisteme), tonomate. Al doilea produce oameni care își iau deciziile pe baza de argumente. Uitați-va si analizați, numai prin prisma interviurilor luate pe strada si trageți singuri concluzia daca învățământul romanesc s-a schimbat cu ceva după 26 de ani?

As fi foarte curios sa citesc comentariile « liberalului/lor » care a/au inițiat legea după ce privește aceste imagini! Sau poate liberalii își sapa singuri groapa înaintea unei potențiale guvernări? Si-au pus întrebarea de ce PSD-ul votează, dar nu își asuma legea?

Nota: locuind din 2013 in Belgia, neavând nici o casa in tara, nu am avut legături cu vreo-o banca sau credite. In plus acest articol nu este sponsorizat de vreo banca si vrea doar sa atragă atenția asupra unor „experimente” politice cu efecte asupra populației de  plătitori corecti care uneori nu înțeleg ca in spatele unui dar politic se ascunde un mar otrăvit!

2 COMMENTS

  1. Eu nu inteleg de ce trebuie sa se amestece guvernu in afacerile bancilor.Daca s-au dat credite –cu buletinu–acum sa le ia –buletinu.Cand s-a luat creditu s-a depus si o ipoteca ce trebuia sa acopere creditu plus profitu banci Banca a gresit? banca sa plateasca.Cina e prost—sa moara—spun NEMNTI si e corect.

  2. In loc sa publicam articole menite sa stoarca lacrima romanului de mila bancilor, haideti mai bine sa analizam ce s-a intamplat de s-a ajuns aici. Liberalizarea contului de capital s-a facut in etape, astfel incepand cu anul 2002 (si cu efect real pe cursul euro/ron incepand cu anul 2003) si pana la sfarsitul lui 2004 s-au liberalizat miscarile de capital cu influienta semnificativa asupra economiei (de exemplu: imprumuturi acordate de nerezidenti rezidentilor, garantii acordate de rezidenti nerezidentilor, plasamentele la bursa, achizitia de valori mobiliare straine de catre nerezidenti si invers), iar incepand cu 2005 a inceput adevaratul joc pe moneda prin accesul strainilor la depozitele bancare la termen in lei. In plus, din 2006 s-a permis accesul strainilor la obligatiuni de stat emise de MF, bonusate cu mult peste rata dobanzii practicate in tarile din care veneau strainii. Graficul evolutiei cursului euro/ron incepand cu ianuarie 2003 pana in decembrie 2009 este un instrument ce ne ajuta in analiza si il gasiti aici http://www.cursv.ro/bnr/eur/?sd=2003-01-01&ed=2009-12-31. Pe scurt: creditele pentru achizitii imobiliare se dadeau in perioada 2004-2007 cu conditia existentei unui avans de 25% din valoarea bunului ce urma a fi ipotecat. Toti cei care economiseau pentru a avea 25% din valoarea bunului o faceau in euro. Asfel, au plecat in 2003 de la 1 euro de 3.5-3.8 si au ajuns sa economiseasca majoritatea sumei necesare pentru avans la un curs de 4.1. Ca prin “minune”, in 2005, cand o anumita banca a deschis larg usa creditarii ipotecare, euro a ajuns sub 3.2lei, astfel ca cei care au economisit avansul la un curs de 4.1 au pierdut din start 20% din economii in mai putin de 2 ani. Daca nu as suspecta de neputinta intelectuala grava BNR ori de dat din coada precum un caine atunci cand e bagat in seama de stapan, as spune ca a fost platita de straini pentru a duce o politica monetara in detrimentul romanilor. Astfel, desi a vazut ca leul se apreciaza fara temei sanatos, strict pe baza cresterii consumului incurajat de creditele pe termen scurt, a tinut o dobanda la leu foarte ridicata, creditele in lei fiind astfel inaccesibile romanilor. Daca un roman ar fi putut sa aleaga intre creditul in lei la 8,5% dobanda si creditul in euro la 8,5% dobanda, am convingerea ca ar fi ales moneda nationala. Dar romanul a trebuit sa aleaga intre creditul in lei la 16,5 – 18% si creditul in euro la 8-8,5% dobanda. Astfel, degeaba aparea un neputincios la televizor si spunea populatiei sa se imprumute in lei, pentru ca deciziile lui de politica monetara spuneau cu totul altceva. Si atunci, cu o asemenea neputinta/ipocrizie ce solutii alternative aveau romanii care voiau o casa? Dupa ce in perioada 2005-2008 s-au contractat cele mai multe credite si romanii s-au indatorat (si-au ipotecat vietile/viitorul) a explodat criza financiara (vizibila de prin 2007 in afara tarii). Facand o paranteza, dragii mei frati romani, cei care ii comentati pe cei care au luat credite in CHF, va pun 2 intrebari: 1. tu, frate roman inveninat si manipulat, daca ai putea cumpara ceva mai ieftin, de care ai nevoie si pe care ti-l permiti la momentul respectiv (ma refer la a cumpara/obtine un credit in CHF) si nu ai putea cumpara ceva de care ai nevoie pentru ca este mai scump si nu te incadrezi in conditiile bancii (ma refer la creditul in euro) ce ai alege? cati ani ai fi dispus sa astepti in ideea ca o sa-ti permiti candva un credit in euro ori chiar in lei, fara sa stii daca vreodata dobanzile in Romania la aceste monede vor fi decente, asa cum erau in tarile de unde veneau bancile/finantatorii; 2. vi se pare normal ca, dupa ce ca oamenii cu aceste credite in CHF au facut eforturi foarte mari sa-si plateasca ratele, sa fie blamati, judecati, etichetati ca fiind prosti si lacomi? nu am credite in CHF si nu am urmarit subiectul foarte tare, dar consider ca ei si-au platit deja “greseala” si nu este cazul sa fie judecati si etichetati (in criza au dat faliment banci foarte vechi si cu o gramada de directori sofisticati la conducere, asa ca opinia publica sa fie mai toleranta cu omul de rand, care are alte preocupari decat jocurile pe moneda ale celor cu bani, facute cu ajutorul unora sau altora din interiorul unei tari). Revenind, a trecut criza financiara externa si a lasat bancilor un portofoliu de credite neperformante, numai ca nu precizeaza nimeni clar ca acea neperformanta este a bancilor, nu a omului de rand. Directia de supraveghere din Banca Centrala este foarte vocala, dar doar cand nu trebuie. De ce nu a fost vocala atunci cand s-a facut selectia evaluatorilor de ipoteci? Stiu ca o mare firma de evaluare a preluat pachete intregi de garantii imobiliare pentru a le reevalua la 15lei/imobil! Serios? Pai numai transportul la si de la proprietate costa mai mult de 15lei. In mod clar o banca care a incheiat un asemenea contract pentru evaluari nu si-a pus problema unei evaluari reale a imobilelor ipotecate, ci doar aceea a conformitatii cu cerintele legale. Banca Centrala a scos batista sa-si sterga lacrimile ca ne-a parasit acea banca tara, dar Directia Supraveghere a dormit in papuci si nu si-a pus problema de ce s-a ajuns aici, ca au platit 15lei pe evaluari formale, nu reale, si nu si-a pus problema ca daca o banca incaseaza comision de risc atunci acest comision ar trebui considerat ca o prima de asigurare si banca isi asuma si acopera riscurile astfel. Altfel, de ce eu, cetatean roman care dau avans 25% si iti pun la dispozitie tot imobilul in caz de neplata, mai platesc si comision de risc? Acei 25% avans + comisionul de risc + imobilul ipotecat + toate ratele platite la banca vreme de 7-10ani (cam aici se incadreaza majoritatea celor care au contractat credite) ar trebui sa fie mai mult decat acoperitoare pentru orice deranj al unei banci. Dar ce face banca??? Vinde creditele “neperformante” la 20-25% din valoare, asa ca mai face un banut si este pe profit lejer (daca au pierderi, acestea vin din tunurile de milioane ale unora si altora, nu din creditul ipotecar al romanului de rand). Mai mult, Directia Supraveghere din Banca Centrala a dormit in papuci cand a vandut VB pachetele “neperformante” in sensul ca nu a trimis un control sa verifice daca este legal ce face VB si daca cumva nu vinde si credite care nu sunt scadente (asa cum s-a intamplat) ori care au fost declarate scadente fara ca debitorul sa fie notificat, si vad ca doarme in papuci in continuare si nu verifica acest lucruri si la vanzarea pachetelor “neperformante” si de catre alte banci, cum ar fi RF. Acum, pentru a ostoi durerea si tristetea tanarului belgian care analizeaza spaniolii si care empatizeaza cu bancile si mai putin cu romanii, care au trebuit sa ia decizii pe termen lung, care le-au afectat definitiv si iremediabil vietile, in functie de politica monetara dusa de romanii nepatrioti ori incompetenti intelectual din Banca Centrala, il asigur ca bancile au facut profit in Romania de pe urma creditelor ipotecare acordate romanului obisnuit (am explicat mai sus 25%avans + comisioane de risc + rate platite 7-10ani + proprietatea/imobilul ipotecat + 20-25% incasat la vanzarea creantei) si ca eventualele lor pierderi sunt date de aparatele lor supradimensionate (foarte mult personal), spatiilor multe si costisitoare, de salariile si bonusurile executivelor, etc. Ma refer la creditele ipotecare acordate romanului de rand care a vrut o casa unde sa locuiasca, nu acelora care au vrut un bloc pe care sa-l vanda si sa faca o afacere imobiliara. Cat despre Banca Centrala, nu putem sa nu observam ca orice finantist destept si cu scoala multa (pe bune, nu cumparata pe la noi) si-a exprimat public o opinie despre deficientele politicii monetare dusa de aceasta si-a cam semnat condamnarea la moarte profesionala in domeniul bancar si a trebuit sa-si caute alte surse de trai. Nu este ok sa inchizi gura oamenilor astfel, strivindu-i.
    In concluzie, toti gresim, si oameni si institutii, majoritatea avem si lacomie si orgolii, si ar fi bine sa incercam sa fim mai toleranti si sa incepem prin a ne recunoaste si accepta cu deciziile noastre care s-au dovedit a fi proaste (ma refer si la oameni si la institutii) si sa incercam sa gasim solutii echitabile (eliminarea unei categorii profesionale si a uneia sociale ori de business tine mai mult de mafie, decat de solutii echitabile). Guvernul Romaniei ar trebui sa infiinteze un birou de control si analiza a creditelor ipotecare “neperformante” acordate (si vandute daca a fost cazul) si oamenii acestui birou sa inceapa de la corectitudinea evaluarii facute initial pentru bunul imobiliar ipotecat. De asemenea, ar trebui sa faca distinctia intre imobilul care exista si era functional si in care imprumutatul s-a si mutat si ipoteca pe himera construirii unui bloc ce ar fi urmat sa fie vandut. Daca piata chiriilor ar fi fost mai bine reglementata (in sensul verificarii existentei contractelor de inchiriere care sa ofere si chiriasului niste drepturi), poate nu toti cei care si-au cumparat o locuinta ar fi vrut sa faca acest efort, ci ar fi stat cu chirie.
    Despre istoria si impactul liberalizarii contului de capital in Romania puteti citi (si printre randuri) din materialul D-lui Ionut Dumitru aici http://beta.ier.ro/documente/studiideimpactPaisIII_ro/Pais3_studiu_2_ro.pdf

Leave a Reply to suficient Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here