Inventat de Edward St Aubyn şi interpretat de Benedict Cumberbatch, este numit și “cel care l-a dezamăgit pe Patrick Melrose”, deşi numele său ar trebui să fie Jonty Soames-Cranleigh sau un alt nume similar. Melrose este un englez cu sânge nobil care provine dintr-o familie abuzivă şi care cade pradă heroinei și tentaţiilor oraşului New York. Serialul Sky Atlantic este lăudat chiar şi de cei mai duri critici de televiziune conform cărora orice serial nou este primit ca ceva ce şi-ar fi dorit să scrie Anton Chekhov.
Cu toate acestea succesul internaţional al serialului Patrick Melrose nu este fără un preţ pentru britanici. Are acelaşi preţ ca Downton Abbey, Regina şi chiar franciza Harry Potter. Este un preţ perceput de pe vremea adaptărilor lui Jane Austen.
Din nou lumea îi percepe pe britanici ca trăind într-un oraş de jucărie cu orânduire feudală. O naţiune complexă, preponderent urbană, care este redusă la aristocraţii săi (ilustraţi ca persoane dubioase, neînduplecate sau stângace) şi lacheii care fac orice ca să nu le iasă din cuvânt acestora.
Este greşit să învinuim creatorii de film pentru această perspectivă îngustă asupra ţării. Nu este treaba lor să fie „reprezentativi” prin creațiile de pe ecrane. Chiar dacă ar fi, David Nicholls, cel care a făcut adaptarea pentru televiziune a romanelor Melrose şi Michael Jackson, jumătatea britanică a echipei de producţie provine din clasa britanică meritocratică a şcolilor de gramatică şi colegiilor superioare unde se învață pentru calificări din clasa Bacalaureatului Internațional. Ambele părți au spus la vremea lor sau au facilitat relatarea unor poveşti mai actualizate despre Marea Britanie. Pur şi simplu, acestea nu au avut un succes aşa de mare peste hotare.
Este posibil ca adevărata problemă să fie de fapt la majoritatea spectatorilor care au o idee înrădăcinată despre Marea Britanie şi nu acceptă nicio abatere. Creatorii acestor seriale doar răspund unei pieţe globale unde se cere conţinut de televiziune. Poate Marea Britanie este câştigătoare în acest schimb necinstit, precum un proprietar de restaurant din Chinatown care serveşte turiştilor creduli o imitaţie slabă a felurilor de mâncare tradiţionale, înainte de a se retrage în Bentley-ul pentru care au plătit şi turiştii.
Problema este și că imaginea unei ţări poate influența perspectivele materiale ale acesteia. Atragerea investiţiilor, precum şi atragerea tinerelor talente în Marea Britanie depind de reputaţia creată. Nu este suficient să fii deschis şi modern. Aceste lucruri trebuie să fie evidente. Şi erau evidente în Marea Britanie la început de mileniu. Muzica pop, arta modernă, Premier League şi marca de ţară aprigă – Tony Blair – s-au asigurat de acest lucru.
Cea mai mare schimbare culturală de atunci a fost apariţia televiziunii ca intermediar al epocii. Publicul din întreaga lume judecă o ţară în mare parte după poveştile pe care aceasta le spune despre ea însăşi pe micul ecran. Prin urmare, contează că britanicii sunt văzuţi ca variaţii pe tema nevrozei de clasă. Sunt mulți străini inteligenţi care cred că un copil britanic obişnuit merge la o şcoală cu internat (într-o ţară cu o populaţie de 66 de milioane de locuitori numai 70.000 merg la internat iar mulţi dintre ei ajung acolo din familii din întreaga lume care ţin la statutul social). Ţări la fel de inegale din punct de vedere material precum America sau țări care au coduri de conduită socială precum Franţa, pot cumva să pară mai puţin rigide decât Marea britanie prin faptul că oferă conţinut vizual diversificat.
În ciuda talentului actoricesc al lui Cumberbatch, seriale precum Patrick Melrose au spre exemplu mai multe în comun cu nunta regală decât cu serialul Clanul Soprano. Acestea răspund unei cereri de poveşti, venite din partea publicului străin, despre clasele sociale superioare din Marea Britanie (public care, la fel ca în cazul predilecţiei Americii pentru familia regală, nu doreşte poveşti despre propriile clase sociale superioare). Aceasta este o exploatare reciprocă josnică: luăm banii de la un public credul, dar suntem priviţi de sus în această tranzacţie. Să vrei să fii iubit atât timp cât nu te schimbi este un lucru periculos pentru o persoană, să nu mai vorbim despre o naţie.
Imaginea promoţională a lui Patrick Melrose este întruchipată de un Cumberbatch nemilos, care fumează ţigară după ţigară, îmbrăcat într-un halat de baie, ca o parodie a aristocraţilor englezi. Faceţi următorul exerciţiu de gândire. Dacă personajul ar fi fost un comerciant de obligaţiuni din Essex, care a reuşit prin forţele proprii, dar care ar fi fost identic din toate celelalte puncte de vedere, serialul ar mai fi avut acelaşi succes? Cu siguranță nu. Nu se reducea totul la costumaţia de epocă. Serialele This Life, Our Friends In The North şi The Royle Family, care semăna cu serialul britanic Roseanne, toate s-au evidenţiat ca relatări ale vieţii naţionale. Însă aspectele despre cei aflaţi la putere au strălucit peste hotare. Marea Britanie este mai puţin legată de sistemul său de clase sociale decât pare că este restul lumii.
