„Străinii când vin în România, vă garantez, au o surpriză uriaşă. Trebuie doar să-i aducem dar pentru asta trebuie să le schimbăm percepţia vis-a-vis de „praful care s-a aşternut peste România”. România nu este în praf… România, din punct de vedere turistic, este minunată!” – Dragoş Anastasiu, preşedinte EUROLINES ROMÂNIA

3
17050
Dragos atanasiu, presedinte eurolines romania

Ne aflăm foarte aproape de începerea noului sezon estival, motiv pentru care l-am invitat pe dl Dragoş Anastasiu, preşedinte al EUROLINES ROMÂNIA, la o discuţie relaxată despre amintiri, devenire, mediul de afaceri românesc şi turism… Personaj îndelung mediatizat, om de business care nu s-a ferit niciodată de la a-şi spune deschis opinia, dl Anastasiu a avut amabilitatea să răspundă, pe larg, întrebărilor noastre.

F.S. Sunteţi unul dintre cele mai cunoscute personaje din business-ul românesc… Cunoscut, în adevăratul şi bunul sens al cuvântului, pentru că dinspre dvs. au ieşit în presă numai lucruri pozitive, aşa cum ar fi normal, într-o economie sănătoasă, care are nevoie de oameni de afaceri curaţi pe care ar trebui să-i sprijine, tocmai pentru a-şi păstra sănătatea. Iată deja o analogie între business şi profesia dvs de bază, cea de medic. Ce specialitate medicală aţi studiat la Facultatea de Medicină „Johann Wolfgang Goethe“ din Frankfurt?

D.A. După ce am terminat facultatea am făcut 4 ani de medicină internă. Urma să fac 6 ani, ca să îmi termin specializarea dar m-am oprit la 4 şi m-a cuprins „virusul” cu România drept pentru care, m-am întors acasă.

F.S. Am citit despre switch-ul pe care, la un moment dat, l-aţi făcut îndreptându-vă către turism însă, mai ştiu că, înainte de a pleca în Germania, aţi susţinut aici, în România, examenul la Facultatea de Automatică şi abia apoi aţi plecat…

D.A. Aţi aflat şi asta? Până şi asta apare scris pe undeva?

F.S. Sigur că da… Vă spun cu exactitate, în anul 1982…

D.A. Aşa este, în anul 1982 am intrat la automatică şi la două luni, după acest moment, am plecat în Germania. Am fost doar o lună la facultate iar pe 6 noiembrie, am plecat…

F.S. Cum aţi ajuns de la automatică la medicină şi mai târziu la turism?

D.A. Despre automatică am fost foarte puţin întrebat… Chiar nu ştiu de unde aţi aflat… Eu am vrut iniţial să fac medicină dar mama, pe când eram elev în clasa a X-a, a plecat în Germania iar eu ştiam că în scurt timp o voi urma. Am învăţat la un liceu de matematica-fizica, mie plăcându-mi foarte mult aceste două materii, însă aveam în minte să fac medicina… Asta venea, într-un fel, tot dinspre mama care îmi povestise că ar fi dorit să facă medicina dar nu putuse din motive care au ţinut de dosarul politic, undeva prin anii 45 – 50. Povestirea ei mi-a rămas cumva în minte…

Bunica mea, din partea tatălui, a fost medic. Îmi intrase în cap că trebuie să fac medicină dar pentru că în clasa a X-a îmi depusesem dosarul de plecare din România şi nimeni nu se aştepta să dureze 2 ani, am pornit de la premiza că nu voi susţine în România, examenul de admitere la facultate. Credeam că totul se va întâmpla acolo, în Germania, unde mă gândeam că voi termina liceul şi voi urma medicina. “Povestea medicinei” este puţin mai lungă dar voi încerca să sintetizez… În perioada respectivă aveam o prietenă, ulterior aceasta a devenit mama copilului meu, care se pregătea să susţină examenul la Facultatea de Medicină, la Stomatologie, iar eu o ajutam.

Citeam împreună la biologie şi fizică, doar pentru a o susţine pe ea. Momentul bacalaureatului se apropia iar mie nu îmi venea aprobarea să plec în Germania şi cumva, ceva, trebuia să se întâmple şi cu mine… Tatăl meu, care pe vremea aceea era în România, acum trăieşte în Anglia, mi-a spus: „Trebuie să faci şi tu ceva, să intri la o facultate!”. Habar nu aveam ce să fac… La medicină nu puteam să dau pentru că nu învăţasem, în adevăratul sens al cuvântului, iar concurenţa era foarte mare. Tot tata mi-a spus: „Încearcă şi tu la o facultate la care se intră mai uşor, pentru că prea mult nu are cum să mai dureze şi vei pleca.”

Părinţii mei sunt ingineri constructori motiv pentru care, după bacalaureat, mi-am luat dosarul şi am mers să mă înscriu la Facultatea de Instalaţii, care era foarte aproape de casa mea, exact lângă liceul pe care-l urmasem, Mihai Vitezu. Timp de 4 ani, am trecut pe lângă această facultate în fiecare zi. Când am ajuns acolo, am găsit o atmosferă foarte „ciudată”, pentru mine… Locul, coada foarte mare la care se stătea, tinerii de acolo, totul mi-a creat convingerea că „aici, nu-i de mine! Decât aşa, mai bine, NU!” M-am întors acasă şi l-am sunat pe tată care m-a ascultat şi la final m-a întrebat: „Dar tu ce ai vrea să faci? Unde crezi că ar fi cel mai potrivit pentru tine?” I-am răspuns: „Cum ce aş vrea să fac, medicină, ştii foarte bine.” „Bine, bine, medicină, ştiu, dar dacă medicină, nu se poate acum, ce altceva ţi-ar mai plăcea?”, mi-a spus tata.

Aici trebuie să fac o paranteză… Pentru că tata, începând de prin anii 70, după ce fusese plecat vreo doi ani în America, fusese directorul primei firme de IT din România, CINOR (Centrul de Informatică şi Organizare) din Bucureşti, copii fiind, eu şi fratele meu, mergeam des la el, la birou, unde am văzut calculatoarele, de care eram fascinaţi. În aceste condiţii, răspunsul meu a venit instinctiv, natural: „Vreau să dau la automatică”. „Bine”, a spus tata, „du-te la automatică”. M-am înscris… Erau 7 candidaţi pe un loc şi de unde, dintre toţi colegii mei eram cel mai lipsit de griji având în vedere plecarea iminentă din ţară, a trebuit să mă apuc serios de învăţat pentru examen, câte 20 de ore pe zi. În timp ce colegii mei făceau meditaţii de la începutul ultimei clase de liceu eu mergeam, din două în două zile, la un profesor pentru a da teste ca la examen şi pentru a discuta rezultatele.

Asta se întâmpla cu doar o lună înainte de examen. Îmi aduc aminte că nici nu vedeam bine ce se întâmpla în jurul meu, atât eram de obosit… Nu făceam altceva decât să învăţ, aşa cum v-am spus, câte 20 de ore în fiecare zi. Locuiam atunci împreună cu fratele meu… Îmi aduc aminte că el, care era deja student la electrotehnică, se uita la Campionatul Mondial de Fotbal şi mă înnebunea cu un jucător italian, unul, Rossi… Acum îmi aduc aminte cu plăcere de toate lucrurile astea deşi atunci mă enerva la culme… Finalul este că am intrat la automatică, al doilea, de jos în sus, e drept, dar am intrat… Trebuie să recunosc faptul că în prima lună de faultate nu am înţeles aproape nimic. Se simţea din plin „îngrăşatul porcului în ajun” pe care îl făcusem eu înainte de examen, care, după pauză de vară, s-a „desgrășat”, la fel de repede. Am mers la cursuri, în acea primă lună de facultate, după care mi-a venit aprobarea şi am plecat împreună cu fratele meu în Germania. Am urmat acolo clasa a 13-a de liceu după care am intrat la medicină.

F.S. Automatică, medicină pentru ca în final să ajungeţi la turism…

D.A. Turismul a venit prin transporturi, la imboldul şi inițiativa unei persoane aparţinând celei mai mari firme de transporturi din Europa, Deutsche Touring, care mi-a dat încredere şi m-a susţinut din toate punctele de vedere.

F.S. Pentru că aveţi atâta experienţă acumulată în mulţi ani de prezenţă importanţă în businessul românesc…

D.A. Asta sună şi bine, sună şi rău… Trece timpul…

F.S. Da, sună bine, sună foarte bine pentru că înseamnă că aţi reuşit să rezistaţi, să supravieţuiţi tuturor greutăţilor întâmpinate…

D.A. Săptămâna trecută am fost la un eveniment… Rar am astfel de revelaţii… Eu am fost, de mic, obişnuit să stau în prezenţa unor oameni mult mai mari decât mine, ca vârstă. În primul rând pentru că am avut un frate mai mare cu 4 ani. De mic am fost „agăţat” de el, facem parte din „gaşca” lui. Apoi, pentru că am mers la şcoală la 6 ani şi tot timpul am fost cel mai tânăr din generaţia şcolară. Când am început să fac volei de performanţă, eram şi cel mai mic de înălţime şi cel mai tânăr din echipă dar asta nu m-a împiedicat să devin, rapid, căpitan. În conducerea Eurolines Europa, am fost cel mai tânăr manager, acum 17 ani, iar din boardul de atunci am rămas singurul, până în ziua de astăzi. Cei mai mulţi, au venit şi au plecat, unii dintre ei vânzându-şi afacerile… Acolo, în conducerea Eurolines, ani de zile, am fost cel mai tânăr membru. Revenind la întâlnirea de săptămâna trecută, priveam în jurul meu şi am realizat că am devenit cel mai în vârstă… Iată ce repede trece timpul… De unde, tot timpul, eram cel mai tânăr iată că acum am ajuns să fiu, cel mai în vârstă… Asta este, viaţa trece…

F.S. Revenind la întrebare… Cum vi se pare businessul românesc, astăzi?

D.A. La pubertate… Acum devine adolescent, acum încercăm să ne maturizăm. Este limpede pentru toată lumea că am trăit o perioadă tulbure, cu lucruri ciudate, nu întotdeauna bune, cu multe oportunităţi și cu multe piedici, pentru cei care au vrut să fie serioşi şi corecţi… A fost foarte greu să te dezvolţi corect şi serios, dar, iată că se poate… Se poate şi fără stat, se poate şi la alb, nu numai la negru sau gri… Foarte greu dar se poate. Dacă mă întrebaţi sau vă uitaţi la traiectoria mea, veţi vedea că am avut o creştere permanentă, constantă, solidă, sustenabilă, cu profitabilităţi foarte mici, raportate la sumele pe care le rulăm. Asta se datorează exclusiv faptului că suntem corecţi. De multe ori este frustrant pentru că ne confruntăm, zi de zi, cu evaziunea fiscală, cu munca la negru sau la gri şi aşa mai departe. Este dificil…

Urmăream deunăzi  o discuţie foarte elevată despre ratele mici de profitabilitate ale multinaţionalelor în comparaţie cu cele ale antreprenorilor români. Acum, eu nu vreau să deranjez pe nimeni… Eu sunt antreprenor român şi am o profitabilitate mică, deşi îmi dau osteneala şi nu am scos niciodată dividende, în 21 de ani. Tot ce am câştigat am reinvestit. Eu trăiesc din salariu. Repet, cu toate acestea, am o profitabilitate mică. Mulţi, probabil, îşi imaginează că scot bani la negru. Ei bine, răspunsul este categoric, NU, NIMIC, ZERO… La noi totul este, ca la multinaţionale, ca să zic aşa…

Dacă toate salariile sunt plus 75% la stat, dacă de jur împrejur mă lupt cu diverse chestiuni care nu sunt tocmai în regulă, dacă vreau să fiu corect, este greu să fac profit. La fel şi la multinaţionale… Şi lor le este greu să facă profit, dacă lucrează 100% cinstit. Nu este intenţia mea să atac pe cineva dar ştim că în România se practică plata la gri, adică salariul minim pe economie plus plicul, care, de unde vine?

Din dividende, pentru că este mult mai simplu să am profit, să plătesc 21% impozit (16%+5%) după care, cu banii în buzunar, să spun „sunt banii mei şi pot să fac ce vreau cu ei, inclusiv să ofer cadouri”. În situaţia asta este clar că am profit dar nu este corect pentru că cei cărora li se dau plicuri înregistrează venituri nedeclarate. În breasla noastră marja este foarte mică. În general trebuie să faci volume foarte mari. Noi reuşim acest lucru însă profitabilitatea, abia dacă trece de 1%. Învârtim 120 de milioane de euro şi nu ne iese mare lucru.

F.S. Ştiu că aţi avut tot timpul o opinie extrem de critică vis-a-vis de multele derapaje care au avut loc în mediul de afaceri românesc şi aţi mai tras „de atenţie” chiar şi pe guvernanţi, atunci când a fost cazul… S-a întâmplat ceva? Au fost receptivi la semnalele dvs?

D.A. În ţara asta lucrurile s-au schimbat în mod semnificativ. Numai dacă suntem rău intenţionaţi nu vedem progresele pe care le-am făcut. Dacă facem o comparaţie între ceea ce se întâmplă acum şi ceea ce se întâmpla acum 21 de ani, diferenţa este de la cer la pământ.Că viteza este mult mai mică decât cea pe care noi o dorim, că avem o frustrare majoră pentru că am putea avea o viteză dublă, dacă lucrurile s-ar întâmpla într-un mod coerent, asta, da, dar s-au întâmplat lucruri… Eu nu împărtăşesc părerea conform căreia tot ceea ce înseamnă clasă politică ar trebui pusă la zid… Bună, rea, aşa cum a fost, această clasă politică ne-a dus în NATO, ne-a dus în UE, a făcut ca PIB-ul să fie de 10 ori mai mare faţă de 1989…

Cumva, au reuşit câte ceva… Suntem acolo, iar eu consider că apartenenţa la UE este esenţială pentru România. Pot spune că au făcut şi am făcut, împreună, multe lucruri bune în ţara asta dar marea frustrare este că avem un potenţial enorm şi continuăm să facem prea multe greşeli, mai ales acum când consideram că ne-am deşteptat, că ştim ce avem de făcut. La sfârşitul anului trecut România se afla într-o poziţie extraordinară, din punct de vedere economic, dar, ce să spun, facem greşeli…

Au fost evenimentele începutului de an când tinerii au ieşit în stradă, lucru care a adus României un mare capital de imagine pozitivă, dar, în plus faţă de imagine, mai avem nevoie de sustenabilitate, predictibilitate, stabilitate şi viziune pe termen mediu şi lung. Asistăm la discuţii despre mărirea pensiilor şi salariilor… Foarte bine, dar cumva aceste vor trebui să fie plătite, va trebui să identificăm sursele de finanţare…

Când măreşti salariul minim pe economie, peste noapte, pentru peste 3 milioane de angajaţi, dintre care trei sferturi lucrează la privat, în momentul în care bugetele au fost deja făcute pentru anul în curs, cum crezi că se poate lucra în aceste condiţii? Venim şi tăiem plafoanele de 5 salarii medii pe economie pentru cei care câştigă mai bine… Luăm de la cei care câştigă mai mult şi dăm la cei care câştigă mai puţin… Sigur, este un principiu socialist… PSD este un partid socialist şi este dreptul lui să ia o astfel de măsură, dar nu peste noapte.

Anunţă-mă cu un an înainte ca să pot şi eu să mă pregătesc şi să îmi fac bugetul. La fel, nu da legi peste noapte. Avem nevoie de predictibilitate, să ni se spună ce se va întâmpla, măcar cu 6 luni înainte, pentru ca să ne putem adapta. Eu am crezut că am învăţat toate lucrurile astea. Noi avem, la Romanian Business Leaders, un program care se numeşte „Repatriot”, prin care încercăm să convingem românii din străinătate că România este o opţiune de luat în calcul.

Le-am spus, de fiecare dată, din toată inima, că România s-a schimbat sustenabil şi sincer nu am crezut că ne vom întoarce iar în această zonă a lipsei de predictibilitate, în forma actuală, pe care o condamn şi încerc să spun tuturor, indiferent de orientare politică: „Oameni buni, nu daţi în cei care produc banii pentru că nu veţi avea de unde să plătiţi salarii, pensii şi altele!”

Nu trebuie să facă excepţii şi nici nu aşteptăm cadouri dar ne dorim să fim lăsaţi în pace. Lăsaţi taxele şi impozitele aşa cum sunt. Nu contează că sunt mari, dar lăsaţi-ne liniştiţi, măcar 4 ani. Acest lucru, în ultimii ani, începuse să se întâmple dar acum, iar am derapat puţin… Eu am speranţa că lumea va înţelege, inclusiv guvernanţii noştri, că antreprenorii şi multinaţionalele, împreună, sunt cei care produc banii.

F.S. Venind din Germania aţi adus cu dvs rigurozitatea germană. Aţi vorbit la un moment dat, folosind un termen foarte frumos, despre „cultură a serviciilor de performanţă”…

D.A. Din păcate cultura este cea care lipseşte, cel mai mult, aici în România. Cultura serviciilor are de-a face, în primul rând, cu educaţia. Dacă întrebaţi pe oricine, veţi vedea că la şcoală nimeni nu învaţă nimic, despre servicii. Întrebaţi oamenii dacă ştiu care este definiţia serviciilor. Noi ne naştem cu servicii medicale, murim cu servicii de pompe funebre, trecem prin tot felul de servicii, cel militar şi multe altele… Din păcate nouă ne lipseşte cultura serviciilor pentru că, de cele mai multe ori, a servi pe cineva este considerat a fi un lucru umilitor.

Altfel este, spre exemplu în Asia, unde cultura serviciilor vine cumva de la origine… „Ce pot face eu pentru tine”, în primul rând, nu ce primesc. Din păcate, noi românii suntem foarte focusați pe noi înşine şi mai puţin pe ceea ce putem oferi. Eu încerc, de 4-5 ani, să implementez în Eurolines această cultură prin cursuri organizate săptămânal. Ceva, ceva, se schimbă însă nu este deloc uşor. Eu cred că şi asta ne-a ajutat să „defilăm” în industria noastră devenind dintr-o firmă „de băgat în seamă”, liderul incontestabil, pentru că, în timp, am reuşit să ne ajustăm, într-o bună măsură, cultura serviciilor.

F.S. Ştiţi, la fel de bine, că în turismul românesc, serviciile, în marea lor majoritate, sunt prestate „pe genunchi” aşa cum se spune…

D.A. Pentru că este o lipsă de educaţie profesională şi mai ales o lipsă de mentalitate, a celor care conduc acest business… România, în general are o problemă de mentalitate. Nu am spus-o eu… România are două mari probleme psihologice: în primul rând nu avem încredere, în general, dar mai ales în noi înşine şi în al doilea rând, suntem foarte competitivi dorind să arătăm cine suntem noi şi ce putem face, dând din coate individual, lucru care impietează asupra colaborativitații. Noi nu reuşim să fim buni colaboratori şi din acest motiv avem o problemă gravă pentru că nu putem crea nucleul de bază care aduce progresul şi anume, ECHIPA. NU SUNTEM ÎN STARE SĂ ALCĂTUIM ECHIPE!

De aici rezultă principalele noastre probleme, iar eu, asta încerc să fac aici, să construiesc o echipă unde principala deviză să fie „Cu ce pot să te ajut? Ce pot să fac, eu, pentru tine?” Este greu dar văd că încet, încet, se poate. Cu multe eforturi, e drept, dar la final, rezultatul este spectaculos. Eu cred că asta este cheia succesului. Marele avantaj, marea oportunitate a României este faptul că, de jur împrejur, nu există această cultură. Dacă reuşeşti să o dezvolţi în perimetrul tău, te duci! Este vorba despre o singură trăsătură, de care ar trebui să ţinem cont, mult mai mult, pentru că prin schimbare, la rândul ei, poate schimba multe. Este vorba despre MENTALITATE.

F.S. Spuneaţi, la un moment dat, citez: „Călătoriile sunt singurul lucru unde banul îşi dovedeşte valoarea”. Pe această logică, în acest moment, călătoriile în România îşi dovedesc valoarea?

D.A. Da, cu siguranţă! Minunată ţară! Delta Dunării, este unică… Eu am văzut oamenii de acolo… Se poate face treabă, cu oamenii, în România. Aproape toţi sunt în regulă, dar trebuie duşi cumva în direcţia bună. Cei din Deltă sunt foarte dezamăgiţi de prezenţa unor, aşa zişi, oameni de afaceri, acolo, printre ei. Eu îi înţeleg şi le înţeleg și suspiciunea, inclusiv faţă de mine…

F.S. Anul trecut, am ajuns în Deltă, la Dunavațu de Jos şi într-o discuţie avută cu un localnic, proprietar al unui cămin destinat ajutorării copiilor cu probleme sociale din zonă, acesta spunea că niciunul dintre oamenii de afaceri care şi-au construit acolo resorturi de lux, nu se implică în zonă şi nu ajută comunitatea, cu absolut nimic. Omul era foarte dezamăgit pentru că toţi aceşti venetici nu încercau să facă un minim efort pentru a înţelege spiritul locului şi problemele oamenilor de acolo.

D.A. Şi eu sunt venetic acolo pentru că am resortul Green Village… Şi despre mine se spune că am venit acolo ca să „mulg bani”…  Știu toate lucrurile astea, însă, de doi ani, de când am cumpărat acolo, eu am investit peste un milion de euro. Pentru mine este un proiect de suflet, mai mult, decât unul financiar. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-i convinge pe oamenii de acolo că nu am venit doar pentru un proiect personal ci, mai degrabă, pentru unul general, pe care-l voi numi „Sfântu Gheorghe”. Vreau să ajutăm acel sat să prindă viaţă, din nou. Eu ştiu exact ce am de făcut acolo dar mai întâi trebuie să trecem peste suspiciuni şi să facem ECHIPĂ.

F.S. Spuneaţi, la sfârşitul anului trecut, iar vă citez:” Anul 2016 ar putea să intre în istorie ca anul relansării destinaţiei turistice în România”. Acum, în luna aprilie 2017, ne puteţi spune dacă acest lucru s-a întâmplat?

D.A. Da, cu siguranţă… În primul rând pentru că România face progrese mari, iar de jur-împrejurul nostru, mulţi au tot felul de probleme. Unii sunt foarte încărcaţi, turistic vorbind, iar alţii sunt evitaţi, din diverse motive. Pe de altă parte, românii pleacă mai puţin în străinătate, tot din diverse motive. Şi într-un caz şi în altul, aceste motive diverse nu au neapărat legătura cu realitatea dar ele există şi au făcut ca anul trecut să fie unul foarte bun pentru turismul românesc.

O adevărată relansare. Sunt convins că, anul acesta, creşterea va fi şi mai mare. Este o oportunitate pe care trebuie să o tratăm cu foarte multă grijă. În mod normal, ca business, anul 2016 trebuia să fie anul în care Statul Român ar fi trebuit să investească foarte mulţi bani în promovarea României, ca destinaţie turistică, în primul rând printr-un PR de calitate, pentru că toţi acei bani s-ar fi întors înzecit, garantat. Mesajul ar fi trebuit să fie că România reprezintă o destinaţie sigură, pentru că oamenilor, în ultima vreme, le este, din ce în ce mai mult, teamă… Ar fi trebuit să folosim această oportunitate, mult mai mult.

F.S. Pe de altă parte există proprietari de hoteluri, pe litoral care în loc să reinvestească, transferă banii făcuţi din activitatea de turism către celelalte business-uri pe care le deţin ori acest lucru nu este tocmai corect pentru că în felul acesta staţiunile nu au cum să se dezvolte.

D.A. Eu nu am certitudinea că ceea ce vă spun este şi corect… Eu ştiu ce se întâmplă la mine, în Deltă şi ştiu ce se întâmplă în diverse alte locuri de pe litoralul românesc. Am să vă spun ce cred… Cu două-trei excepţii, în România, pe litoral, nu se fac bani, pentru că sezonul, care este de două-trei luni, de fapt 8 weekenduri, nu permite acumularea unor venituri care să acopere tot anul. Sunt câţiva cei care fac bani, dar aceştia au mai multe hoteluri, deci un volum mai mare. Pe de altă parte ştiu foarte mulţi care fac exact invers… Uitaţi-vă la noi… Noi băgăm banii făcuţi din business, este drept, tot din turism, în Green Village. Să ştiţi că sunt foarte mulţi cei care, odată intraţi, se „îmbolnăvesc” de turism. Este ca un virus care te cuprinde, o dragoste aparte pentru turism care te împinge, mai degrabă, să aduci bani de acasă decât să scoti. Turismul te câştigă şi pentru cei care au mai mulţi bani, a avea un hotel pe litoral reprezintă o chestiune de prestigiu, de networking…

F.S. Atunci, dacă este vorba despre atâta dragoste, de ce lucrurile se mişcă atât de încet?

D.A. Iar trebuie să vă spun că avem o problemă de mentalitate şi de lipsă a culturii serviciilor. Degeaba bag bani într-un hotel dacă nu îl umplu cu viaţă şi mai ales cu servicii, lucru care, din păcate, nu este foarte uşor de rezolvat pentru că nu sunt oameni, atât numeric cât, mai ales, cu calităţile necesare unuiprestator de servicii turistice. De aici vin toate problemele. Totul este sezonier. Nimeni nu înţelege că trebuie să avem, în mod obligatoriu, nouă luni pe an de activitate, altfel, nu avem nicio şansă.

F.S. Ar putea să se facă ceva pentru ca sezonul să fie extins?

D.A. Da, cu siguranţă! La Marea Nordului, în Germania, lumea merge şi în lunile noiembrie şi decembrie… Depinde ce le oferi, ce activităţi pot să desfăşoare… Dacă oferi spa, wellness, tratamente, echitaţie, tir cu arcul, săli de conferinţe, etc., cu siguranţă, turiştii vor veni… Dacă vei oferi seniorului, servicii decente, de calitate, la un preţ rezonabil şi posibilitatea de a socializa, cu siguranţă că şi acesta va veni.

F.S. Litoralul românesc rămâne în continuare mult prea dependent de soare şi de plajă…

D.A. Da, 100%… Este numai pentru familii, mai puţin nordul staţiunii Mamaia. Nouă, în turism, ne lipseşte o chestiune esenţială, pentru ca acesta să funcţioneze foarte bine, pe o perioadă mai lungă… Ne lipsesc seniorii cu bani. Noi avem cerere mare din partea antreprenorilor, corporatiştilor middle-class şi aşa mai departe, doar vara, în weekend, la 40 de grade. În lunile de primăvară sau în cele de toamnă, cine ar putea merge pe litoral? Tinerii sunt tentaţi de cluburi, care sunt închise, copii sunt la şcoală, familiile active au serviciu şi copii…

Rămân seniorii, care în România nu au bani. Cine circulă de duduie, prin toate Europa? Seniorii germani care au bani, au pensii decente, stabile şi o singură preocupare, aceea de a se simţi bine, de a călători. Dacă seniorii noştri nu au bani, trebuie să ne orientăm către seniorii altora dar pentru asta, imaginea noastră trebuie să fie una corectă. Trebuie să avem PR şi marketing pentru a îndrepta o imagine fals-negativă, către una corecta, pozitivă. Străinii când vin în România, vă garantez, au o surpriză uriaşă. Trebuie doar să-i aduce dar pentru asta trebuie să le schimbăm percepţia vis-a-vis de „praful care s-a aşternut peste România”. România nu este în praf… România, din punct de vedere turistic, este minunată!

F.S. Cum a încheiat Grupul Eurolines anul 2016?

D.A. Pozitiv. Din punct de vedere al cotei de piaţă şi al cifrei de afaceri, am crescut vertiginos dar am avut câteva zone în care, anul trecut, am avut turbulenţe… Zona de transport, spre exemplu, unde este foarte greu să te lupţi cu companiile aeriene low-cost care au năvălit, pur şi simplu. La Green Village suntem încă pe pierdere pentru că investim foarte mult… Rezultatul financiar este pozitiv, cota de piaţă şi cifra de afaceri, foarte bune, cu creşteri semnificative, dar, când tragem linie vedem că mai avem multe de făcut.

F.S. Ce a mers mai bine? Pachetele turistice? Transportul?

D.A. Pachetele turistice, fără doar şi poate…

F.S. Am văzut că Ryanair tocmai a anunţat că scote la vânzare 20.000 de bilete la preţul de 5 euro pentru destinaţii ca Milano, Bergamo, Bruxelles, Berlin, Duseldorf, Frankfurt, Londra şi Bucureşti…

D.A. În aceste condiţii, cum să te lupţi cu ei? Cine mai merge cu autocarul? Asta, apropo de multinaţionale… Fac profit în alte ţări, în altele investesc, pentru că aceste preţuri, din punctul lor de vedere, reprezintă o investiţie destinată atragerii de clienţi, dar să nu ne amăgim… Probabil că la preţul de 5 euro sunt două-trei locuri pe fiecare avion, pentru următoarele 10 luni dar ca publicitate, ca mesaj, prinde iar noi, în aceste condiţii, trebuie să ne luptăm cu ei.

F.S. Cum credeţi că va fi anul 2017?

D.A. Este foarte greu de spus… La noi a început furtunos, ca să spun aşa… Lunile ianuarie si februarie, au mers foarte bine, din punct de vedere al vânzării pachetelor turistice. Am avut creşteri de 30% până la 50%, ceea ce, pentru noi, este surprinzător. Cred că este vorba şi despre faptul că oamenii au început să îşi cumpere bilete de vacanţă, mult mai din timp faţă de anii trecuţi.

Sper să nu mai avem parte de evenimente de tip insolvenţă prin zona noastră pentru că ne fac foarte mult rău dar şi din acest punct de vedere, se pare că lumea a înţeles noţiunea de safety şi se îndreaptă spre companiile de turism cu credibilitate. Eu am convingerea că acesta este principalul argument al creşterii noastre. Pe de o parte, sunt premize bune pentru că sunt mai mulți bani în piaţă… Guvernul pare a fi darnic… Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla cu vaucherele de vacanţă pentru că acestea ar reprezenta o infuzie de 123 milioane de euro, în turismul românesc. Pe de altă parte, guvernanţii trebuie, într-un fel, să facă ceva pentru conservarea sentimentului de încredere în viitor, în rândul oamenilor. Se ştie că oamenii cheltuiesc mai mulţi bani atunci când au încredere în viitor. Rămâne de văzut…

F.S. Ne vor mai lua, bulgarii, faţa şi anul ăsta?

D.A. A, da! Cu siguranţă, pentru următorii… 10 ani, cel puţin… Sunt mult mai bine organizaţi, mai ales pe litoral. Este foarte greu să-i ajungi dar dacă facem ce trebuie, putem avea speranţe.

F.S. Ce rezultate aţi avut la Târgul de Turism al României care a avut loc de curând?

D.A. Noi am vândut la acest târg, în valoare de 550.000 de euro. Pentru noi, a fost excepţional. În general, piaţă a crescut cu 7-8% şi cred că, acum, se consolidează.

F.S. Probabil aţi auzit că, în sfârşit, fraţii Micula au hotărât să vândă 11 din cel 12 hoteluri pe care le deţin pe litoral…

D.A. Da. Chiar mă gândesc la achiziţia a două hoteluri, în staţiunea Olimp. Nu am luat, încă, nicio decizie. Vânzarea celor 11 hoteluri din Neptun-Olimp, va schimba mult litoralul. Minunat loc!

F.S. Mai reprezintă litoralul românesc o atracţie pentru investitori?

D.A. Nu ştiu cât de mulţi bani se pot face, în condiţiile actuale, numai cu turişti români… Eu, dacă voi lua hotărârea să investesc şi pe litoral, în cele două hoteluri despre care vă vorbeam, o voi face gândindu-mă în special la turiştii străini.

F.S. Pentru că deţineţi o flotă importantă de transport, cum v-au impactat preţurile poliţelor RCA?

D.A. Acum sunt plafonate, până în luna mai… Ne-au impactat şi ne impactează dar eu cred că noi facem parte dintre cei serioşi, ca să zic aşa, despre care industria nu are o părere negativă. Noi nu am avut, nici în trecut, preţuri catastrofale pentru că am dat dovadă de seriozitate însă, bineînţeles că suntem afectaţi… Vom vedea ce se va întâmpla, după expirarea celor 6 luni de plafonare a tarifelor RCA.

F.S. Cum credeţi că va arăta turismul către Marea Britanie după Brexit?

D.A. Nu cred că se va schimba mare lucru. Nu cred că se va ajunge iar la vize. După părerea mea Brexit-ul va fi soft.

F.S. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a prezentat de curând, proiectul Europei cu mai multe viteze. Care este opinia dumneavoastră despre acest proiect?

D.A. Că ne place sau nu, Europa merge în minim două viteze… Mie nu-mi place să cred că avem o Europă cu două viteze dar, pe de altă parte, încerc să gândesc pragmatic… O parte dintre ţările membre au un ritm de dezvoltare mai mare iar altele, unul, hai să-i spunem, diferit… Ce facem? Îi frânăm pe cei cu ritm mai mare ca să fie ajunşi din urmă de ceilalţi sau mergem fiecare în ritmul nostru? Să-i blocăm pe cei care au viteză doar de dragul de a ne aştepta pe noi în timp ce SUA sau China ne depăşesc pe toți? Din acest punct de vedere, eu îi înţeleg foarte bine.

F.S. Vă mulţumesc! A fost o plăcere să vă am ca invitat.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here