Sondajul plăților corporative în Turcia pentru 2019: se remarcă o evoluție pozitivă a plăților, însă companiile rămân precaute cu privire la perspectivele economice

0
941

Imediat după recesiunea economică înregistrată în cea de-a doua jumătate a anului 2018, sectorul privat continuă să aibă păreri împărțite în ceea ce privește perspectivele economice.

Termene de plată: termenele mai scurte reflectă preferința pentru lichidități

Deteriorarea fluxului de numerar a încetinit, și mai puține companii au impus condiții mai dure privind efectuarea plăților. În 2019, termenul mediu de plată oferit de companiile turcești clienților a fost de aproape 85 de zile pe piața internă și de 69 de zile pe piețele de export (față de 108 de zile în 2017).

Cu toate acestea, perioada medie de plată rămâne ridicată la nivel internațional. Companiile își modifică treptat condițiile de plată oferite clienților. În Turcia, numai 40% dintre companii solicită clienților lor exportatori efectuarea plăților în termen de 60 de zile. Acest procent scade și mai mult, la 33%, pe piața internă.

Companiile vând la termen pe fondul presiunii lichidităților la nivelul clienților interni și în contextul concurenței de pe piețele externe. Creditul continuă să rămână o problemă pentru sectorul corporativ din Turcia în ciuda îmbunătățirii înregistrate recent.

În ceea ce privește experiența de plată viitoare, companiile par să aibă o viziune mai prudentă. Într-adevăr, 46% dintre companiile care au participat la sondaj se așteaptă ca termenele de plată să crească pe piața internă în 2020, în timp ce 45% dintre companii prevăd termene mai lungi pe piețele de export. Totuși, aceste raporturi sunt foarte apropiate față de cei care estimează că termenele de plată vor rămâne neschimbate pe piața internă (45%) și pe cea de export (44%).

Companiile rămân precaute în ceea ce privește perspectivele economice, în special în sectoarele hârtiei, farmaceutic, metalurgic și al construcțiilor

În ultimii doi ani, întârzierile la plată au scăzut în randul companiilor turcești. Aceste întârzieri se ridică în medie la 41 de zile pe piața internă și la 58 de zile pentru vânzările la export.

În cazul în care creanțele nu pot fi încasate pe piața autohtonă, 40% dintre companii își acoperă pierderile din resursele proprii, în timp ce 28% iau împrumuturi bancare. Peste o treime din companii (37%) solicită clienților lor o plată în avans. Pentru companiile turcești, utilizarea asigurării de credit nu reprezintă un proces automat, chiar dacă beneficiile acesteia sunt cunoscute de către majoritatea companiilor (62%). Doar 26% dintre companii folosesc asigurarea de credit comercial împotriva riscului potențial de neplată a facturilor din partea cliențiilor.

În pofida îmbunătățirii recente a condițiilor economice, numeroase companii (44%) încă se așteaptă ca acest cadru economic să se deterioreze în Turcia în 2020. Sectoarele hârtiei, farmaceutic, metalurgic și al construcțiilor sunt printre cele mai pesimiste. Condițiile mai dure pentru accesarea finanțărilor și cererea internă mai redusă se numără printre factorii care ar îngreuna capacitatea de plată a companiilor. În ciuda acestor provocări, apetitul pentru noi investiții în 2020 rămâne ridicat pentru anumite sectoare, cum ar fi cel farmaceutic și agroalimentar. În ceea ce privește exporturile, companiile din industria auto se dovedesc a fi relativ mai prudente, aproape 20% dintre acestea raportând așteptări mai mici privind veniturile din export pentru anul 2020, peste media de 9% înregistrată în cadrul sondajului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here