Sfârșitul lumii, așa cum o știm noi…

0
516

Primul best seller al literaturii americane a fost poemul religios „The Day of Doom” (Ziua Judecăţii) scris de Michael Wigglesworth şi publicat în anul 1662 de Samuel Green şi Marmaduke Johnson. Această lucrare clasică, apărută în puritanul New England, a deţinut supremaţia, timp de un secol, oamenii acelor vremuri citind, pe bucăţi, ediţiile originale.

America are o mentalitate apocaliptică. Întotdeauna a avut-o. Filmele, jocurile video și cărţile Apocalipsei s-au întrecut în scenarii amețitoare despre sfârșitului lumii. Spectrul Armageddon-ului a bântuit America modernă începând de la perioada crizei rachetelor cubaneze.

Astăzi există o întreagă mișcare dedicată depășirii potenţialelor scenarii de haos. Supraviețuitorii, „preppers”, aşa cum se numesc aceştia, se trezesc în fiecare dimineaţă cu gândul de a se pregăti pentru colapsul agricol, pentru erupția majoră a super-vulcanului Yellowstone sau pentru victoria unui democrat la viitoarele alegeri. Când va cădea o bombă de distrugere în masă sau când sistemul financiar se va prăbuși, întotdeauna veți găsi oameni care călătoresc pe drumuri lăturalnice, ascunse, înarmaţi până-n dinți şi încărcaţi cu muniție. De fapt, nu îi veți găsi pentru că atunci veți fi doar un schelet radioactiv iar „preppers” vor fi la adăpost, în buncarele lor de urgență, savurând o bere, având depozitele pline cu pui murat și lapte praf. În aceste condiţii, pistoalele Glock vor rămâne în tocuri, cu piedica pusă.

Mişcarea de supravieţuire reprezintă un cocktail nediluat de solipsism (concepţie filosofică idealist-subiectivă potrivit căreia singură realitate ar fi eul, conştiinţa individuală, întreaga lume existând numai prin aceasta) și teamă. Aderenții acestei mişcări sunt, fără îndoială, nebuni dar dacă ne gândim la situaţia afacerilor externe ale Americii, la Jared Kushner, tânărul luptător pentru pace din Orientul Mijlociu, la acordul nuclear cu Iranul care se mistuie în groapa de cenușă a diplomației, la cele două coafuri ridicole, ale celor aflaţi vremelnic la conducere, în Phenian și în Washington DC sau când escaladarea periculoasă a tensiunilor în relațiilor internaționale ne arată la orizont spectrul ciupercilor atomice, supraviețuirea nu ni se mai pare la fel de risipitoare.

Pentru fiecare act nebunesc, de bruiaj nuclear, există o reacție egală și invariabilă. Această este legea după care se conduce preşedintele Trump şi în aceste condiţii, oare, nu ar fi cazul să ne construim şi noi, propriile scenarii? Eu cred ca da și deja fac acest lucru.

În primul rând nu voi deveni unul care crede că tot ce îţi trebuie pentru supraviețuire este un cort și o furcă. Dacă haosul va lovi, nu mă veți găsi, într-o peșteră mâncând o conservă de fasole livrată în urmă cu un an. Apocalipsa nu este despre camping. Apocalipsa va fi un masacru. De aceea obişnuiesc să rup brațele manechinelor, de Black Friday şi caut să întâlnesc doar oameni cu instinct de supravieţuitor, asemenea lui Robinson Crusoe.

Când va veni criza, voi refuza să devin o victimă, de orice fel. Voi fi o victimă modernă cu geamantan Louis Vuitton și pălărie Philip Treacy. Echipamentul de protecţie chimică va fi nelipsit, firește, pentru că va trebui să îl port pentru totdeauna. Mă voi îngriji şi de out-fit-ul nuclear, de iarnă. Atunci, alimentele vor fi foarte rare iar ideea de a trăi cu altceva, în afara batoanelor proteice şi a cărnii de vită deshidratată va fi foarte sumbră. Tocmai de aceea voi prefera un gustos boeuf bourguignon, deși pot supraviețui numai cu încredere şi ceai PG Tips, cel puțin un deceniu.

Decizia legată de persoanele pe care le vei primi în buncăr va fi o adevărată problemă. După familie și animalele de companie, unde vei trasa linia? După prietenii tăi? După vecini? După membrii rețelei LinkedIn? Oricum, se va aglomera foarte repede. Felul în care vom trăi sfârșitul vieții într-un buncăr va fi dureros şi plictisitor, necesitând rezerve de bune maniere și decența comună, aspirină, dopuri de urechi și mult whisky, aşa cum cânta, odinioară, Gloria Gaynor, „atâta timp cât voi şti să beau, ştiu că voi rămâne în viață”.

Acest lucru pare absurd, dar nu este. Ideea supraviețuirii, pe o scară atât de mare în cea mai mare economie a lumii ar trebui să fie ridicolă, dar nu este. În timp ce „preppers” se pregătesc pentru catastrofe ipotetice, adevăratele calamităţi sunt în plină desfăşurare. Uraganul Harvey a devastat, anul trecut, în Houston, peste 203.000 de case. Aproximativ 22.000 de cetățeni portughezi trăiesc fără energie electrică după ce uraganul Maria a distrus întreaga rețea de pe insulă. Dacă SUA poate cheltui mai mult pentru apărarea națională decât celelalte șapte țări din grupul G8, guvernul federal ar putea fi mult mai bine pregătit pentru dezastre de genul celui care s-a întâmplat în Puerto Rico unde nu mai este vorba despre supraviețuitori pregătiţi pentru o catastrofă ipotetică, înfricoșătoare ci despre oameni pentru care coșmarul deja s-a petrecut. Corpul de ingineri ai armatei SUA se pregătește să părăsească insulă pentru că reţeaua electrică nu poate fi restabilită în condiţiile în care, sezonul uraganelor abia începe, în această săptămână.

Este sfârșitul lumii, așa cum o știm noi…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ