Deși nu au trecut prea mulți ani de la ultima perioadă de avânt nesustenabil (încheiat cu o criză de proporții), este uimitor cum mulți decidenți, investitori, politicieni par să se fi născut după; adică par să fie complet străini de ce s-a întâmplat în anii 2004-2008. Observăm cum unii se înghesuie să cumpere acțiuni la bursă, îndatorându-se în raport de 10:1; politicienii măresc deficitul bugetar în vreme de creștere economică – o abordare lipsită de justificare chiar și în manualele keynesiene; în general lumea se înghesuie să spargă banii, afacerile par să bubuie iar Bucureștiul freamătă la fel ca în 2007-2008 (și atunci era un calvar să circuli cu mașina la ore de vârf).
Mi-am propus să abordez subiectul pe larg în cadrul noului workshop Se repetă sau nu istoria?, la Academia Privată. Deși există numeroase asemănări între dinamica economică actuală și experiența boom-ului anilor 2000, sunt și diferențe. Aceste diferențe ar putea să ne facă să evităm o criză precum cea din 2009 sau… din contră, să trăim una încă și mai spectaculoasă (sau tragică, depinde cum vă place să o vedeți). Iată o asemenea diferență, care se vede din dinamica slabă a creditului și a investițiilor, cei doi frați gemeni. PIB crește cu 5%, însă undeva ceva nu se leagă: cum poate crește producția dacă nu cresc investițiile? Misterul nu a fost rezolvat până acum în știința economică… așa că poate trebuie să definim mai exact ce înseamnă și ce nu înseamnă PIB.
Privind graficul de mai sus cineva ar spune “Lasă, că tot e bine că nu mai avem o bulă a creditului, până la urmă lucrurile nu vor ajunge să stea mai rău decât în 2008. Poate că actuala creștere economică statistică se va calma după ce sporurile de salarii și pensii care nu au treabă cu productivitatea se vor termina la rândul lor.” Cum diavolul se ascunde în detalii, vă invit să descoperiți bula din interiorul creditului: explozia împrumuturilor ipotecare care deja a afectat câteva sute de mii de români. Iată ce se vede din evoluția împrumuturilor la bănci ale populației: în vreme ce boom-ul din 2004-2008 a fost marcat de umflarea creditului cu buletinul, în ultimii ani s-a accelerat creditarea ipotecară (datele pe 2017 se referă doar la primul trimestru). Lumea se împrumută să își facă/cumpere case, un fenomen alimentat nu doar de dobânzile artificial de mici, ci și de subvenția oferită de guvern prin programul Prima Casă.
Experții se asigură că nu este nici o problemă, că rata creditelor neperformante în cadrul acestui program este aproape zero și că, pe ansamblu, rata creditelor neperformante scade. Asta este însă doar o platitudine: bineînțeles că scade; rata creditelor neperformante scade întotdeauna în timpul boom-ului și crește când vine criza – problema este că unii nu înțeleg de ce criza nu poate fi amânată la infinit.
“De data asta este diferit” susțin toți cei care se lasă păcăliți de practică (de context) și care nu înțeleg teoria. Fiindcă practica este întotdeauna diferită, mai mult sau mai puțin, ca și războaiele. Și pentru că unele lucruri nu par să se repete identic, acesta este un motiv suficient pentru “expertul” angrenat în practică să declare că lucrurile vor merge altfel.
